Astăzi se împlinesc 107 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Îl pomenim în mod deosebit astăzi la Putna pentru că l-a ales și l-a chemat Dumnezeu să fie al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, iar el a răspuns cu râvnă chemării.
În iubirea sa de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist a iubit mult pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care este întâiul mare ctitor al Putnei. Între sfinții și eroii românilor, îl iubea în chip aparte și îl arăta ca un model pentru toți românii: „Să păstrăm demnitatea pe care ne-a lăsat-o domnitorul, curajul său, cuprinderea sa, cuprinderea credinței adevărurilor religioase. Să știm unde-i ușa bisericii, și ușa e Hristos”.
Din aceeași iubire de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist s-a aplecat cu evlavie asupra celui de-al doilea mare ctitor al Putnei, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. A scris o carte despre acest mare ierarh, în care îi face un portret de sfânt, chiar dacă atunci Sfântul Iacob încă nu era canonizat.
Pe urmele acestor doi mari sfinți, amândoi ctitori de neam și țară și ctitori ai Putnei, a simțit și el chemarea să se îngrijească în mod special de Mănăstirea Putna.
După începutul perioadei comuniste, în anii 50, când mănăstirii i-a fost amenințată existența, în anii 60 Putna a cunoscut o serie de refaceri, realizate prin purtarea de grijă a Mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei. Lucrările din acea perioadă au vizat biserica voievodală și muzeul.
Apoi, în anii 80, Mitropolitul Teoctist va realiza împreună cu obștea mănăstirii mai multe lucrări importante, care au culminat cu refacerea Casei Domnești.
Între 1979 și 1981 a fost refăcut zidul de nord al incintei.
Tot atunci s-au făcut lucrări și la zidul de vest și la cel de est, fiind construite acoperișul și drumul de strajă.
Între anii 1980 și 1984 au avut loc lucrări la paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. L-a inițiativa sa, a fost adăugat pridvorul, și a fost pictat tot paraclisul.
Cu binecuvântarea și sprijinul său s-a adus apă curent în mănăstire, în anul 1986.
În câteva rânduri și-a însemnat gândurile pline de râvnă și evlavie legate de Casa Domnească.
În martie 1987, a scris :
„Mânat de grija terminării «Casei Domnești» a nemuritorului Voievod Mușatin Ștefan cel Mare, am poposit astăzi, 5 martie 1987, la această ctitorie, împreună cu arhitecții proiectanți, Ștefan Balș și Gil Antonescu, și cu alți specialiști, analizând la fața locului încăpere cu încăpere.
Cu genunchii inimii plecați, mulțumesc Celui Atotputernic că, pe lângă celelalte lucrări, ca zidurile din incintă, terminarea, pictarea și întregirea paraclisului, drumul de strajă, arhondaricul, avem terminată istorica locuință voievodală, așezată pe osemintele unor strămoși pe care le-am văzut când s-au făcut săpături arheologice, mărturii grăitoare ale începutului și dăinuirii acestui Lăcaș de veșnică odihnă și pomenire a celui care a fost ctitor de țară și de cultură românească, Ștefan cel Mare și Sfânt.”
După câteva luni, de hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, a scris astfel:
„Din nou la mormântul marelui și neuitatului Ștefan cel Mare și Sfânt. Casa Domnească am aflat-o înălțată, strălucitoare și evocatoare de istorie și de chipul și vrednicia ctitorului bisericii și mănăstirii Putnei.
Bucuratu-s-a duhul nostru pentru terminarea lucrărilor de zidire și de tencuielile exterioare și interioare făcute la marea clădire.
Împreună cu specialiștii-proiectanți și cu constructorii am rânduit cele ce trebuie executate la noua clădire. Alături de tezaurul Putnei se adaugă Casa domnească, rodul dragostei și grijii noastre pentru păstrarea patrimoniului național.
Ctitoria marelui Ștefan, cu zidurile de incintă refăcute pe anumite parți din temelie, va dăinui ca vatră de evlavie și de simțire românească – așa cum părintele stareț Iachint și părinții din mănăstire arată zilnic vizitatorilor.
Hramul Putnei a însemnat și în acest an un popas de înviorare întru continuarea slujirii bisericii strămoșești și a dragostei de țară.”
Pe 15 august 1988, Casa Domnească a fost sfințită. Cu această ocazie, adresându-se monahilor, le-a cerut să ocrotească bunurile de patrimoniu de aici, biserica, clădirile din jurul mănăstirii și valorile liturgice păstrate de veacuri, care pun în lumină ceea ce au simțit și au gândit înaintașii noștri.
O altă mare împlinire a evlaviei sale pentru Sfântul Ștefan cel Mare a fost canonizarea Sfântului voievod. În 1992, ca patriarh al României, a prezidat ședința Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în care s-a hotărât canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare în 21 iunie, și a proclamat solemn canonizarea la Mănăstire Putna, pe 2 iulie 1992.
Ultima vizită la Putna a avut loc în 2 iulie 2004, cu prilejul Marii Sărbători a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a sfântului Ștefan. La sfârșitul participării la sărbătoare a însemnat în Cartea de onoare câteva cuvinte care ne arată icoana Putnei ca icoană a Ortodoxiei, pe care o păstra în sufletul său: „Ducem în inimă și în suflet icoana Ortodoxiei pe care am văzut-o la Sfânta Mănăstire Putna”.
Veșnică să îi fie pomenirea și de acolo, de la Dumnezeu pe Care l-a slujit o viață întreagă, să vegheze în continuare mănăstirea aceasta, așa cum a vegheat-o în această viață.
