În ziua de 21 iulie 2021, Părintele Damaschin Grigoriatul, cunoscut poliglot, traducător a peste 40 de cărți din română în greacă și râvnitor misionar în Africa, a vizitat Mănăstirea Putna în cadrul unui pelerinaj în România. După ce a participat la slujba de seară, a vizitat muzeul și s-a închinat la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Spre seară, Părintele Damaschin a fost invitat să adreseze un cuvânt de folos duhovnicesc în cadrul unei sinaxe cu obștea mănăstirii.
Întâi de toate, ne-a vorbit despre cum a ajuns să învețe limba română. În anul 1977, pe când era secretar la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos, a primit Patericul românesc alcătuit de Părintele Ioanichie Bălan. Atunci a auzit prima dată despre sfinții români și de faptul că există sfinți și în afara spațiului grecesc. Până atunci crezuse că toți sfinții sunt greci. Din acea clipă i s-a aprins râvna de a-i cunoaște pe sfinții români și de a-i face cunoscuți și în Grecia. A învățat singur limba română, cu binecuvântarea starețului său, și a tradus Patericul românesc. A tradus apoi multe cărți ale Părinților Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac și ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
Ne-a povestit apoi cum a fost trimis ca misionar în Africa, în Burundi, Rwanda și Madagascar, începând cu anul 1990. Acolo a văzut și a auzit multe minuni lucrate de Dumnezeu, în special prin Părintele Cosma Grigoriatul, primul misionar ortodox în acele regiuni, și prin Părintele Lazăr, un băștinaș care a primit darul preoției și al facerii de minuni datorită ascultării și smereniei sale desăvârșite. Despre Părintele Lazăr, care a fost căsătorit și a avut zece copii, dintre care doar patru mai trăiesc, și care a trecut de curând la Domnul, spunea că a simțit bună mireasmă ieșind din trupul său încă din timpul vieții. Tot el, după ce a fost botezat, i-a mărturisit Părintelui Damaschin că în timpul Botezului a simțit cum îi cade un rând de piele grea de pe el, cum a văzut câte un porumbel șezând pe capetele tuturor celor 350 de persoane care s-au botezat în acel timp și cum a fost învăluit de o mare pace, libertate și bucurie.
În Africa a învățat limba swahili, vorbită de populația băștinașă, și a tradus mai multe cărți de slujbă și de folos duhovnicesc în această limbă. A catehizat și a botezat pe localnici și a întemeiat peste 300 de parohii.
Redăm mai jos câteva dintre cuvintele pe care le-a adresat obștii.
Cele mai multe ispite din viața omului vin din cauza lipsei de rugăciune. Avem nevoie să ne rugăm mai mult timp. Nu trebuie să citim mult, trebuie să ne rugăm mult. Noi suntem obișnuiți să ne rugăm numai cu slujbele și cu acatiste sau paraclise. Adică numai citire. Dar Părintele Cleopa spune că „O rugăciune cu citire sau cu auzire este ca laptele pentru prunci”. Nu trebuie să stăm în această primă treaptă, pentru că nu luăm mult har. Trebuie să urcăm la rugăciunea cu mintea și cu inima.
Ca să nu avem grija zilei de mâine trebuie să ne rugăm mai mult la chiliile noastre. Nu trebuie să ieșim afară din chilie fără să simțim că suntem uniți cu harul lui Dumnezeu. Altfel, vom avea ispite. Rugăciunea este bucuroasă, adică simțim o îndrăgostire de Hristos. Să nu ieșim afară fără să simțim această îndrăgostire de Hristos. Dar ca să simțim atât de mare dragoste pentru Hristos, trebuie să lucrăm cu rugăciunea o oră, două, ca să vină mult har. Și așa spunea Părintele Paisie [Aghioritul], pe care și eu l-am cunoscut în anul 1976, când l-am vizitat prima dată la chilia lui cu părintele stareț Gheorghe. Prima întrebare a părintelui stareț a fost: „Părinte Paisie, cum ne vom putea mântui?” Și el i-a spus: „Cheia pentru mântuire este credința ortodoxă”. „Dar cum putem ști că avem această credință ortodoxă?” Și Părintele Paisie ne-a spus: „După Botez, Dumnezeu ne dă ca semințe toate darurile Duhului Sfânt și este în voința omului ca să lucreze și să scoată roade”. Apoi părintele Gheorghe a spus: „Putem pierde harul, credința?” Ne-a răspuns: „Da, din cauza nepocăinței”. Nu ne-a spus „din cauza păcatului”, pentru că toți suntem păcătoși, ci „din cauza nepocăinței”. Trebuie, adică, să ne pocăim pentru fiecare păcat pe care îl facem. „Și după aceea vine har din nou”, ne-a spus Părintele Paisie. Fiindcă noi suntem botezați, pleacă harul din cauza păcatului: un gând, un cuget rău, din mândrie, din curvie sau altceva. Dar dacă noi ne pocăim și facem multă rugăciune, vine din nou harul. Și acest har este cel mai mare dar de la Dumnezeu și prin acest har noi ne unim cu Cerul și cu Sfânta Treime. Adică Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, ne iubește prin acest har pe care ni-l dă ca o prezență, ca o arătare a Lui, și El este aproape de noi.
Dacă noi ne străduim în casa noastră sau în chilia noastră să facem multă rugăciune, ieșim afară și avem pe capul nostru o umbrelă, un acoperiș. Această umbrelă ne dă multă bucurie, multă dragoste, și suntem foarte atenți să nu supărăm vreun om nici măcar cu ochii, pentru că nu vrem să pierdem așa har. Putem pierde harul din cauza criticii, mâniei, nerăbdării, apăsării, invidiei și multor altora. Dar dacă noi ne rugăm mult timp, ieșim afară fără teamă. Simțim harul lui Dumnezeu ca o umbrelă. După aceea, viața noastră este fericită, plină de har.
Trăim într-o perioadă tragică, dar noi nu trebuie să ne gândim dacă astăzi sau mâine va veni sfârșitul lumii. Noi trebuie să gândim așa: dacă acum voi muri, voi merge în rai sau nu? Adică trebuie să gândim cum vom putea trăi cu Hristos și, prin aceasta, în unitate cu Duhul Sfânt și cu harul lui Dumnezeu. Acesta este scopul nostru în fiecare zi. Mântuirea este o problemă personală. Grija noastră trebuie să fie cum ne putem mântui, iar alte probleme le vom lăsa în mâinile lui Iisus Hristos Care este Creator, Mântuitor și Atotputernic. Dacă vin probleme și ispite multe, ele sunt din cauza păcatelor noastre. Așa cum a spus și Părintele Paisie [Aghioritul]: „Trebuie să plângem pentru că nu suntem sfinți. Oamenii trăiesc cu păcate din cauza mea, pentru că eu nu sunt sfânt ca să îi ajut.” Va veni foarte repede smerenia dacă este tăiere a voii și ascultare, care sunt aur pentru noi. Bucuria noastră este ascultarea, din care vin foarte repede smerenia și rugăciunea, fără să ne străduim prea mult, fără să obosim.
Cum putem câștiga lacrimile de pocăință? Trebuie să ne gândim că suntem oamenii cei mai păcătoși, cei mai urâți înaintea tuturor celorlalți oameni. Dacă gândim așa, vin lacrimile. Iar lacrimile sunt prezența Duhului Sfânt, așa spun sfinții. Dacă plângem în fiecare zi, vine și curăția lăuntrică. Și fără să ne dăm seama, după ani, încet, vin harul și curăția patimilor. Mintea omului are nevoie doar de rugăciune ca să simțim în fiecare zi harul lui Dumnezeu ca o lumină duhovnicească. După aceea, nu mai putem păcătui. Nici cu gândurile, nici cu alte păcate. Dacă mintea și inima vor fi pecetluite cu harul lui Dumnezeu, El nu ne lasă a păcătui. Când Iisus Hristos intră cu harul Lui în inimă și aceasta se umple de har, noi nu mai putem să facem ceva rău, ci avem dragoste pentru toți oamenii. Dacă vedem pe cineva într-un păcat, spunem: el este mai bun decât mine. Eu trebuie să mă îngrijesc de păcatele mele, de viața mea, nu de a altuia. Aceasta este roada smereniei, să gândim că toți oamenii sunt sfinți și numai eu sunt păcătos.”