Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, a avut loc parastasul de 40 de zile pentru Ion Moraru (9 martie 1912 – 9 octombrie 2019), martir și mărturisitor al neamului românesc din satul Mândâc, Basarabia.
La slujba de pomenire au slujit Părintele Stareț al Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, și clerici de la mănăstire împreună cu părintele Alexandru Leneac, preotul satului Mândâc. A fost prezent și domnul Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți.
La parastas a fost pomenită și soția lui Ion Moraru, Profira (12 februarie 1932 – 24 noiembrie 2018), trecută la cele veșnice cu un an în urmă.
Fiicele familiei, Adelina Moșanu și Ina Maleev, au adus o poezie scrisă de Ion Moraru, în care acesta mărturisește bucuria pe care a trăit-o în toate suferințele și greutățile luptei pe care a dus-o pentru apărarea identității românești și a credinței:
„Urcând pe trepte în sus, eu am căzut
În iureșul de viață ce m-a dus
Și fiecare lovitură m-a durut,
Deși durerea nimănui n-am spus.
Iar vânturile în față mi-au bătut,
Adesea fără de cruțare,
Am mers alunecând, cum am putut,
Iar soarta m-a lovit fără îndurare.
Am fost de toate în viața mea prădat.
Aproape nu eram ființă.
Însă nici moartea ce mi s-a arătat
Nu mi-a luat a mea credință.
Iar astăzi sfidător de mă-ntrebați De toate astea au avut vreun rost, Vă rog din suflet, în pace ca să mă lăsați, Luptând, eu fericit am fost!”
Sub genericul „Ion Moraru – omul care ne-a unit”, Școala din satul Mândâc, unde soții Moraru au fost profesori, a organizat masa de pomenire.
Aici, Părintele Stareț al Mănăstirii Putna a rostit un cuvânt despre chipul lui Ion Moraru și chipul creștinului, din care redăm câteva fragmente:
„Ion Moraru rămâne în conștiința noastră ca un mare român, un mare patriot, un om care și-a iubit neamul și țara, și-a iubit satul lui, și-a iubit părinții, care și-a iubit buneii.
El nu a urât. Poate ca om a fost încercat, dar mesajul său, pe care l-a scris și pe câteva cărți dăruite viețuitorilor Mănăstirii Putna a fost acesta: «Să nu ne răzbunați! Iertați pe toți cei care ne-au prigonit. Iertați până și trădarea, dar nu uitați nimic. Aceea ce nu se uită devine istoria unui neam. Decembrie 2018». A ierta înseamnă a scoate din inimă răutatea. A nu uita înseamnă a-ți aduce aminte de greșelile care s-au făcut și a nu le repeta.
În graiul său adânc, dulce și frumos ne-a învățat multe.
Nu avem dreptul să abandonăm niciodată în fața răului, ci răul trebuie biruit cu binele. Bunătatea, spune un părinte al Bisericii noastre, este gândirea lui Dumnezeu înfăptuită de noi, oamenii. Când săvârșim binele ne așezăm în gândul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu gândește pentru fiecare dintre noi să fim buni, blânzi, milostivi, în bună rânduială.
Să avem permanent conștiința prezenței lui Dumnezeu. Nu este niciun moment în viața noastră în care Dumnezeu să nu ne vadă. Știa Dumnezeu, de acolo de sus, când a fost luat și deportat, știa de el și când era în adâncul pământului. Și ni l-a lăsat Dumnezeu ca pe un mărturisitor al adevărului, al credinței, al dragostei de neam și de tot ceea ce este bun și sfânt.
Facă Dumnezeu ca întâlnirea noastră de aici să ne fie nouă tuturor îndemn spre a fi mai buni, spre a ne gândi permanent la sufletul nostru, că vom trece din această viață. Hristos Domnul S-a rugat înainte de patima Sa ca toți cei pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat Lui să fie una. În unitate, în credință, în bunătate se arată ce suntem noi.
Credința și statornicia în bine trebuie să le avem fiecare dintre noi. Să nu uităm de spovedanie, de Sfânta Împărtășanie, de statornicie în bine. Ion Moraru a fost statornic, nimic nu l-a clintit din crezul lui.
Veșnică să îi fie pomenirea!”
La invitația doamnei Ludmila Grigor, directoarea școlii din Mândâc, părinții mănăstirii au vizitat instituția de învățământ.
Cu multă emoție și dragoste, doamna directoare a dat glas câtorva gânduri de recunoștință pentru Ion Moraru, care a fost profesor al ei și al multora dintre cadrele didactice de azi ale școlii:
„Dumnezeu ne-a ales pe noi, profesorii, și ne-a trimis în mijlocul lumii pentru a înmulți dragostea între oameni și știința de carte.
Am învățat de la Ion Moraru statornicia.
Am învățat să fim pedagogi, să avem dragoste de copii și de școală.
Am învățat de la el să fim buni gospodari. Când s-a dat pământul înapoi oamenilor, el a luat întâiul coarnele plugului și nu s-a rușinat nicidecum să se aplece în genunchi și să sărute pământul.
Am învățat un mod sănătos de viață, căci nu și-a călcat regimul zilnic până la 90 de ani. Învățăm de la Ion Moraru să lăsăm în urma noastră, pe pământ, o urmă frumoasă.”
A urmat o discuție pe tema familiei și a problemelor pe care copiii le au din cauza faptului că unul sau ambii părinți sunt plecați în străinătate, în satele din Basarabia fiind o situație chiar mai dramatică decât în satele din România.
În cadrul vizitei de la muzeul școlii, a revenit în mintea celor prezenți drama basarabenilor închiși și deportați de regimul comunist, asemenea lui Ion Moraru, sau a celor care au fost uciși.
Cu prilejul vizitării bibliotecii școlii, Părintele Stareț a promis că mănăstirea va face o donație de carte pentru a îmbunătăți fondul existent.
Doamna directoare a amintit că profesorii școlii au fost în pelerinaj la Mănăstirea Putna cu o lună în urmă și și-a exprimat dorința să fie continuată legătura cu mănăstirea, legătură care s-a creat prin domnul Ion Moraru. Oamenii care unesc în viață unesc și după trecerea din viață!
Bunul Dumnezeu să îi odihnească în pace pe Ion Moraru și pe soția sa, Profira, alături de martirii neamului românesc, și să le împlinească idealul unității și al viețuirii românilor în credință!
