Pe 9 martie 2025, în Duminica Ortodoxiei, la Mănăstirea Putna, după Sfânta Liturghie a avut loc rânduiala sfințirii icoanelor. În continuare, soborul slujitorilor și credincioșii, purtând icoane în mâini, au înconjurat în procesiune biserica. După cuvântul părintelui stareț, arhim. Melchisedec Velnic, credincioșii au primit iconițe cu Soborul Sfinților Putneni și un pliant intitulat „Ortodoxia: icoană a Împărăției lui Dumnezeu”. Textul pliantului este redat mai jos.
Ortodoxia – dreapta cinstire a lui Dumnezeu
„Sfintele Icoane ne îndreaptă spre Împărăția Cerurilor, spre o frumusețe și spre o slavă netrecătoare. Lumina din icoane simbolizează lumina neînserată a slavei Preasfintei Treimi din Împărăția Cerurilor.” († Daniel, Patriarhul României)
„Dreapta cinstire” – căci așa se tâlcuiește Ortodoxia – ar trebui să însemne pentru noi, cei ce ne mântuim, mai mult decât pentru cei ce nu cred. Pentru noi dreapta cinstire înseamnă și dreaptă vedere, și dreaptă simțire. Noi suntem cei despre care s-a zis că „ne închinăm Căruia știm, nu cui nu știm” (cf. Ioan 4, 22). Noi știm de unde venim și încotro ne îndreptăm.
Sfântul Atanasie cel Mare a spus: „Dumnezeu S-a făcut om, ca pe om să-l facă dumnezeu”. Dar de ce este aceasta? Care să fi fost voia lui Dumnezeu? Sfântul Dumitru Stăniloae ne spune că unicul motiv a fost iubirea din sânul Sfintei Treimi:
„Numai pentru că este un Tată, Care are din veci un Fiu, a creat Dumnezeu și o categorie de făpturi căreia să-i arate o iubire asemenea celei dintre El și Fiul Său și pe care Tatăl și Fiul Său să o ajute să se înalțe la iubirea față de Tatăl, asemenea Fiului, și la iubirea frățească față de Fiul, ca și la iubirea frățească între ele”.
Iată la ce curată și înaltă iubire suntem chemați! Deci, să-L iubim pe Tatăl așa cum Îl iubește Fiul, iar între noi să avem aceeași bucurie a împărtășirii precum o are Sfântul Duh! Gândul acesta l-a avut Dumnezeu cu noi încă din primul moment al creării omului, atunci când Dumnezeu Cel în Treime lăudat a zis în sfatul cel mai înainte de veci: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26). Și astfel, iubirea lui Dumnezeu-Tatăl s-a prelungit în lume prin Fiul, aducându-l întru existență pe om. Împărăția lui Dumnezeu este o Împărăție a iubirii care „s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt cel dăruit nouă” (Romani 5, 5).
Prin crearea lumii și a omului Dumnezeu a întipărit, asemenea unei peceți, dragostea Sa veșnică pentru această lume. Astfel, lumea ar fi trebuit să devină pentru totdeauna o imagine vie a iubirii. Neascultarea protopărinților a întunecat însă această imagine. Cu toate acestea, Dumnezeu a rămas credincios iubirii Sale, astfel că L-a trimis pe Fiul Său cel Unul-Născut să ne scoată din întuneric și să ne ridice acolo unde dragostea Tatălui ne-a dorit de la început: în sânul Sfintei Treimi. Și Dumnezeu Cuvântul „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Astfel, Ortodoxia a devenit „dreaptă vedere”, căci am văzut pe Fiul, icoana Tatălui. Toată lucrarea de mântuire a lumii de către Dumnezeu: întruparea, răstignirea, îngroparea, învierea, înălțarea la cer și toate celelalte sunt, de fapt, icoana iubirii lui Dumnezeu în Treime pentru noi, de aceea și mărturisim în Crez că acestea s-au făcut pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Ortodoxia a fost întotdeauna a poporului
Ortodoxia nu poate trăda iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, de aceea ea este smerită și mereu atentă la oamenii „cei prea mici” (Matei 25, 40). Adevărații preoți și adevărații credincioși au fost smeriți, atenți și cu inima deschisă, mai ales către cei aflați în nevoie. Ortodoxia, după cum zice Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, nu a vrut să știe de cercurile înalte ale puterii, ci s-a identificat mereu cu poporul:
„Biserica Ortodoxă s-a îmbrățișat tot mai strâns cu poporul, împărtășind prigonirile și umilirile lui, dar topind totodată în spiritualitatea ei toate comorile de suflet și de simțire ale poporului. Ea a câștigat o mare înțelegere pentru cei obidiți, a simțit toată noblețea sufletului lor, toată profunda și duioasa umanitate din ființa celor de jos” (Sfântul Dumitru Stăniloae).
Se vede aici icoana lui Hristos, Cel care „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7).
Ortodoxia este lumina curată a lui Hristos care luminează celor dintru întuneric, care-i curăță și îi ridică pe cei de jos. Dumnezeu acolo se află unde omul este cel mai vulnerabil, cel mai în nevoie. Ortodox este acela care, prin această lumină curată ce izvorăște din chipul lui Hristos, simte prezența lui Dumnezeu și în bucurie, și în necaz. Ortodox este tot omul care își curățește inima ca să-L simtă pe Dumnezeu aproape: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia-L vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Aceasta ni se cere astăzi: prin iubirea frățească și smerită a unuia față de celălalt să facem să capete contur și în inimile noastre această icoană a Împărăției care este Ortodoxia.
Ortodoxia – lauda neamului românesc
„Neamul nostru este fericit că sufletul lui a crescut și este înrădăcinat în adevărul cel nealterat al lui Hristos. Adevărul acesta, întreg și drept ca lumina, i-a limpezit chipul frumos și sănătos al sufletului său, i-a dat o pornire nereținută spre ideal, l-a împodobit cu bunătatea, cu echilibru, cu înțelegere largă, cu frână în tot ce este patimă și cu înclinări curate. Suntem unul dintre cele mai spiritualizate și mai înțelepte neamuri datorită Ortodoxiei. … Prin Ortodoxie noi suntem într-o casă care-i a noastră din moși-strămoși și nu codași într-o casă ocupată de alții.” (Sfântul Dumitru Stăniloae)
Ortodoxia – adică dreapta credință – poartă multe nume în graiul nostru românesc: bună cuviință sau cuvioșenie, bună rânduială sau sfințenie, dar mai mult decât toate, mai ales la români, Ortodoxia mai poartă numele de omenie. Să fii om de omenie! De câte ori nu am auzit aceste cuvinte de la părinții și de la bunii noștri? Hristos ne-a dăruit totul. Se cuvine să-I răspundem cu recunoștință.
Să ne arătăm vrednici de darul cel mare al Ortodoxiei
Prin întruparea lui Hristos, iubirea Tatălui și sfințenia Duhului au căpătat un chip apropiat nouă; prin El a ajuns la noi icoana Sfintei Treimi. Unind cerul cu pământul, Hristos l-a ridicat pe om acolo unde singur nu ar fi putut să ajungă – în sânul Sfintei Treimi. Ce altă creatură de pe pământ poate privi spre cer așa cum privește omul? Doar omul Îl poate slăvi drept pe Dumnezeu, căci numai el, omul, poate privi spre Sfânta Treime ca la propria sa familie. Datorită faptului că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca noi, noi am putut deveni dumnezei. Cuvântul Sfântului Atanasie cel Mare, că „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca pe om să-l facă dumnezeu”, s-a împlinit prin pogorârea la noi a Fiului lui Dumnezeu Care, „celor câți L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).
Ortodox este poporul care Îl primește pe Hristos, Care Însuși a binevoit să ne aducă iubirea Tatălui și bucuria Duhului Sfânt atât de aproape încât să ne putem uni cu El, Dumnezeul nostru în Sfânta Treime lăudat. Și împlinirea noastră, de unde ne vin bucuria și recunoștința, este ca toți întru iubire să-L slăvim drept pe Dumnezeu. Astfel Ortodoxia este și va rămâne în veacul nesfârșit icoana Împărăției lui Dumnezeu. Acesta este și dorul Său cel mare, pe care l-a rostit înainte de a-Și răstigni iubirea pe Cruce, ca toți să fie una:
„Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. ... Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 17–23).
Sfinții români – mărturisitori ai Ortodoxiei
Mihai Eminescu a numit Biserica Ortodoxă Maică a neamului nostru. Ortodoxia românească strălucește acum mai mult când, sărbătorindu-și centenarul, Patriarhia Română a trecut în rândul Sfinților încă 16 sfinți. Prin nevoința și cumințenia lor, mila lui Dumnezeu s-a revărsat mai cu îmbelșugare asupra poporului nostru. Prin smerenia și ospitalitatea, proverbiale poporului nostru, Ortodoxia românească se face o icoană a Împărăției lui Dumnezeu Cel „blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29).
Cine poate uita cuvintele puternice, pline de har ale Sfântului Părinte Cleopa? Este oare vreo inimă care să nu se fi încălzit la focul blândeții și a smereniei Sfinților Sofian Boghiu și Paisie Olaru? Cum ar fi arătat astăzi Ortodoxia fără teologia Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae? Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem acum, cu recunoștință, la ceas aniversar.
Avem nevoie de rugăciunea acestor sfinți! Să ne deschidem inimile cu recunoștință față de jertfa lor, căci Ortodoxia este iubire dăruită și primită cu jertfelnicie și recunoștință.
Sfinților plăcuți ai lui Dumnezeu din neamul românesc, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
*
De-a lungul celor 100 de ani de existență ca instituție și organizare, Patriarhia Română a fost lumină călăuzitoare către Hristos, Mirele Bisericii, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut.
