În după-amiaza zilei de 15 decembrie, în contextul împlinirii a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice și a 100 de ani de la nașterea Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul, obștea Mănăstirii Putna s-a deplasat la Mănăstirea Cămârzani, locul de veci al Preasfințitului, pentru a săvârși o slujbă de pomenire a celui care a fost timp de 15 ani stareț al Putnei.
.jpg)
Stăreția sa a fost una providențială. După 15 ani de instabilitate în care la conducerea mănăstirii au fost 10 stareți, au urmat 15 ani de echilibru și înflorire sub păstorirea părintelui stareț Gherasim Cucoșel (1962–1977). A fost chemat, după aceea, la slujirea arhierească, în calitate de Episcop-vicar la Arad, Buzău și Suceava. A îmbătrânit frumos, slujind lui Dumnezeu cu toată smerenia și cu tihnă, ascultând, ajutând și îndrumând pe oameni. În memoria celor care l-au cunoscut ca Episcop-vicar al Sucevei și Rădăuților a rămas ca un adevărat „bunic al Bucovinei”.
Pe lângă interviurile consemnate și editate, precum și cărțile de îndrumare pastorală, Preasfinția Sa ne-a lăsat și un valoros Jurnal care acoperă perioada dintre anii 1966 și 2004, anul în care a și trecut la cele veșnice în noaptea dintre 5 și 6 decembrie. Jurnalul a fost editat anul acesta în patru volume, la Editura Crimca. Cei doi sfinți care străjuiesc aceste zile l-au chemat la ei împreună. Pe de o parte Sfântul Sava, ale cărui rânduieli liturgic-tipiconale le știa și le împlinea cu râvnă și evlavie, iar pe de altă parte Sfântul Ierarh Nicolae, cu care s-a asemănat în bunătate și blândețe. „Dacă ești bun, e de ajuns”, spunea adesea Preasfințitul.
.jpg)
Parastasul săvârșit la mormântul său din cimitirul Mănăstirii Cămârzani, ctitoria sa, a fost atât o slujbă de rugăciune către Preabunul Dumnezeu, cât și o binecuvântare pe care noi, toți cei prezenți, am primit-o de la el. Un semn concret al acestei binecuvântări și al faptului că Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul a plăcut lui Dumnezeu a fost cântecul păsărelelor al căror ciripit ne-a acompaniat la finalul slujbei, când i-am cântat „Veșnică pomenire!”
Pentru cel care se pregătește de înviere, mormântul nu este un loc rece și întunecos sau un capăt fără sens al vieții de pe pământ, ci o odihnă binevenită a trupului și mediu de manifestare și transmitere a stării duhovnicești pe care a dobândit-o sufletul. Răbdând cu mult curaj și credință boala care i-a ros trupul în ultimii ani și slujind Domnului cu toată inima întreaga viață, sufletul său s-a înnobilat cu lumina harului, după cum dau mărturie și ultimele înregistrări cu Preasfinția Sa. Lumina, pacea și toată binecuvântarea pe care le-a primit de la Dumnezeu ni le-a împărtășit și nouă, celor care ne-am strâns în jurul său. Acestea le oferă și altora, care vin cu dor la mormântul său pentru a-i aprinde o lumânare, pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru el și chiar pentru a-i cere rugăciunile în nevoile și necazurile personale.
Veșnică să-i fie pomenirea și să avem parte de rugăciunile sale!
