Parcă nicicând versurile Colindului de păstor (cunoscut sub numele de „Miorița”) nu s-au lăsat tâlcuite ca acum, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului pe vechi de la Crasna. La piciorul plaiului, la gura raiului, Măicuța își caută iară și iară fiii. Iar și iar ciobăneii, duși în zări depărtate, cad răpuși de frați sau pătimesc printre străini, de dorul celor dragi și de casa părintească.
Și parcă niciodată mielușeii Domnului nu s-au mângâiat așa duios cu fluierașul cel de os al Bunului Păstor, omorât, dar nicicum depărtat de strunga mioarelor sale.
Veșnica dramă a românilor, următori lui Iisus – suferința, moartea și învierea…
Ce s-ar putea spune despre hramul crăsnenilor, la care harul Domnului parcă nu mai avea răbdare cu slăbănogeala omenească, învăluindu-i și luându-i pe toți pe sus, precum odinioară pe prorocul Ilie? Să fi fost cântările doxologice pricina săltării în văzduhul cel duhovnicesc al inimilor? Să fi fost măiestria cântăreților, minunat armonizați? Sau poate râvna slujitorilor, copleșiți și ei de revărsarea de har? Sau evlavia îndurerată a credincioșilor? Sau poate, și mai bine, toate împreună? Nu știm, nu putem ști și nici nu trebuie să știm să explicăm strălucirea tainică și covârșitoare a praznicului cel mare al Maicii Domnului, Sfântul său Acoperământ. Îl socotim cel mare, nicicum micșorându-le pe celelalte, ci pentru că la acesta s-a arătat cel mai mult, de-a lungul timpului, purtarea sa de grijă pentru cei dreptcredincioși și chiar pentru cei mai puțin credincioși.
Ne-am dus, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, dând curs invitației părintelui Vasile Paulenco, parohul Crasnei, cu care părinții putneni, împreună cu părintele stareț, se știu de demult, parcă dintotdeauna. Recomandăm celor care vor să simtă mai intens emoția unei Liturghii vechi românești (presărată pe alocuri cu tradiționalele in fluențe slave) să meargă la Crasna. Sigur se vor întoarce mai bogați sufletește!
S-a predicat cu emoție și cu sfială sfântă. Vorbitorii, părintele Stareț, arhim. Melchisedec Velnic, și părintele arhim. Hrisostom Ciuciu, au vorbit despre însemnătatea praznicului și au evocat sărbătorirea sfințirii bisericii de acum 34 de ani, când s-au reunit, după lunga și nedreapta despărțire din anii comunismului, românii din satele întregii Bucovine. Un mare rol l-a avut atunci părintele protopop Ionel Maloș, care a îndrăznit să-și ducă credincioșii „dincolo”, când situația politică era încă destul de nesigură, fiind încă proaspătă amintirea masacrului de la Fântâna Albă. Dovada prețuirii de care se bucură părintele Ionel printre crăsneni au fost cele peste 180 de exemplare din volumul biografic „Armonia unei vieți frânte”, care s-au dovedit insuficiente pentru cei doritori.
Tradiționala agapă de după slujbă a fost cu adevărat vrednică de un praznic împărătesc, felurile bucatelor, pregătite cu deplină pricepere, generozitate și dragoste de către gazde covârșind cu mult întinderea meselor.
Am plecat folosiți sufletește, luminați de bucuria marelui praznic și de împreună petrecerea cu frații noștri cei mult încercați, dar și mult iubiți de Domnul și de preacurata lui Maică, cu simțământul tainic că am pregustat puțin din bucuria comuniunii de iubire a Raiului.
