background

11 DEC 2017

Mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României

11 DEC 2017

Mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României

Alteței Sale Regale, Principesa Margareta Custodele Coroanei Române

Vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I, tatăl Alteței Voastre, a produs multă durere în sufletele noastre. Îl pomenim la Sfântul Altar ca pe un Părinte al țării și al întregului popor român, iar în aceste zile clopotele de la mormântul Marelui Ștefan anunță strămutarea la veșnicele locașuri a Regelui Mihai I.

Dar simțim că, de acum, lumina pe care Majestatea Sa Regele Mihai I a răspândit-o întreaga viață se va vedea mai puternic și nădăjduim că poporul român o va primi mai mult în viitor.

Mănăstirea Putna, cu mormântul celui mai mare român, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, a fost destinația primei călătorii reușite a Majestății Sale în România, după exilul impus de către regimul comunist. În 25–26 aprilie 1992, la invitația Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana au participat la sărbătoarea Sfintelor Paști la Mănăstirea Putna.

Semnătura Majestăților Sale Regele Mihai I și Regina Ana în Cartea de oaspeți, de Sfintele Paști, 1992.
Semnătura Majestăților Sale Regele Mihai I și Regina Ana în Cartea de oaspeți, de Sfintele Paști, 1992.
 

 

Ne amintim mesajul simplu, smerit, plin de dragoste pe care l-a adresat românilor atunci: „După atâția ani de zile, în fine am venit înapoi pe pământul nostru românesc. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru această căldură pe care mi-o arătați după atâția ani de zile.” Din balconul Casei Domnești a spus: „Vă iubesc din adâncul sufletului! Hristos a înviat!”

Regele Carol I a spus despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare: „un altul ca el nu veți mai avea”. Cu regret, aceste cuvinte le putem spune azi despre Majestatea Sa: un altul ca el nu vom mai avea. Smerenia, discernământul, blândețea, fermitatea, nepomenirea răului, statornicia în dragostea de popor, fie el în granițele României, în teritoriile înstrăinate sau în diaspora, și fidelitatea pentru credința în care a fost crescut îl așază în rândul marilor conducători ai românilor.

În biserica voievodală a Mănăstirii Putna, 1992.
În biserica voievodală a Mănăstirii Putna, 1992.
 

 

Reperele vieții Regelui sunt reperele oricui dorește să își înțeleagă rostul pentru care Dumnezeu l-a așezat în acest popor. Ne rugăm ca românii să țină cont de cuvântul Său: „lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”

 

Dumnezeu să Îl odihnească în pace, în lumina Împărăției Sale pe bunul Rege Mihai I al tuturor românilor!

Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, cu toată obștea
11 decembrie 2017


ETICHETE: Regele Mihai I al României