Vineri, 10 iulie 2020, se împlinesc 554 de ani de când Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a pus piatra de temelie a Mănăstirii Putna, întâia sa ctitorie și cea care avea să îi fie necropolă. Despre începutul mănăstirii, Letopisețul Putna II ne spune: „În anul 6974 ‹1466› iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfânta mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna”. Obștea a ales să aducă mulțumire lui Dumnezeu în această zi prin săvârșirea a trei Sfinte Liturghii ale recunoștinței. Gândul s-a îndreptat și către înaintași, care prin rugăciunea și osteneala lor au făcut ca Putna să dăinuiască peste veacuri. Astfel, la slujba parastasului au fost pomeniți ctitorii mănăstirii, stareții și toți viețuitorii care s-au săvârșit în acest sfânt locaș, dar și toți ostenitorii care au trudit pentru a ține aprinsă candela la mormântul Slăvitului Voievod.
În cele peste cinci secole și jumătate de existență, cu darul lui Dumnezeu, cu mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, darul Sfântului Ștefan nu a încetat să rodească: Sfânta Liturghie s-a săvârșit necontenit, românii și-au găsit aici un reper al identității lor, academia de arte frumoase, așa cum a numit-o Părintele Iachint Unciuleac, nu a contenit în a îngemăna sfințenia și frumusețea. Cel mai de preț rod al unei mănăstiri sunt viețile plăcute lui Dumnezeu ale monahilor ei, iar vatra monahală de aici a dăruit Cinului sfinților pe Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Ilie Iorest, Sfântul Iacob Putneanul și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, aceștia fiind doar cei canonizați până în prezent, Mitropolitul Teoctist I ori Cuviosul Arsenie bucurându-se de o cinstire locală.
