Părintele Arhimandrit Grigorie Halciuc a fost viețuitor al Mănăstirii Putna din 1965, când a revenit în mănăstire după ce suferise urmările Decretului 410 din 1959, și până în 1978, când a fost numit stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
În arhiva Mănăstirii Putna, se păstrează un proces-verbal din 6 decembrie 1969, în care părintele stareț de atunci, Preasfințitul Gherasim, și ceilalți părinți ai mănăstirii cer aprobare de la Mitropolie ca rasoforul Grigorie Halciuc să fie călugărit.
„Noi arhim. Gherasim Cucoșel starețul Mînăstirii Putna și Membrii celor trei Consilii duhovnicesc, cultural și economic, ne-am întrunit astăzi în ședință de lucru și am luat în discuție următoarele:
Având în vedere că rasoforul Tudor Pavlo și rasoforul Grigore Halciuc – viețuitori în Mânăstirea Putna – au vocație pentru viața monahală, fapt dovedit prin ascultarea desăvârșită ce-au făcut în mănăstirea noastră, potrivit sf. Canoane ale Bisericii Ortodoxe, tradițiilor mănăstirești și nevoile mănăstirii, găsim de cuviință să se intervină la Sf. Mitropolie a Moldovei și Sucevei la Iași pentru a dispune tunderea în monahism a persoanelor mai sus amintite.
Făcând-se ispitirea canonică a rasoforului Tudor Pavlo s-a constatat că [a] intrat în ascultarea mănăstirii Slatina în 1953, unde [a] viețuit mai bine de șapte ani, iar la mănăstirea Putna se găsește din anul 1965 timp în care a prestat diferite ascultări iar în prezent este supraveghetor la Colecția de obiecte bisericești și cântăreț la biserică. Are serviciul militar satisfăcut, a absolvit școala monahală și în prezent este elev la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț.
De asemenea și rasoforul Halciuc Grigore a făcut ascultare în Mânăstirea Slatina-Rarău de la 25 noiembrie 1955 până în 1960, când a fost încorporat.
La Mânăstirea Putna se găsește în ascultare din 1966, făcând diferite ascultări în obște și în prezent este casier la Colecția de obiecte bisericești și responsabil cu materialul pentru difuzare prestând și ascultări în gospodărie sau la biserică.
Serviciul militar l-a satisfăcut, are școala monahală și bacalaureatul.
Solicităm ca susnumiții rasofori să fie tunși în viața monahală în mod excepțional, ținând seama că personalul monahal este numai de 11 persoane/inclusiv acești doi rasofori/, din care 2 au peste 73 de ani, unul 62, iar restul parte din ei sunt suferinzi”.
Părintele Grigorie a fost călugărit în 8 aprilie 1974, împreună cu Părintele Tudor Pavlo, după Denia de luni din Săptămâna Pătimirilor, cu ușile închise.
Iată ce mărturisea părintele Grigorie despre perioada în care a viețuit la Schitul Rarău, sub povățuirea duhovnicească a Părintelui Daniil – Sandu Tudor:
„Ne-am folosit mult. La 11 și jumătate trebuia să fie toată lumea în biserică, că nu începea Miezonoptica dacă nu erau toți în biserică.
Și Părintele Tudor, și eu, dacă nu am fi fost educați de Părintele Daniil – Sandu Tudor, nu știu dacă ne mai întorceam în mănăstire, pentru că lumea era foarte atrăgătoare și te ducea în încurcături. Dar Părintele Daniil ne-a sădit o voință prin care am rezistat în perioada celor câțiva ani de pribegie.
În 1965 am revenit în mănăstire, la Putna, împreună cu Părintele Tudor Pavlo”.
„Ce fel de atlet al lui Hristos ești tu?” era întrebarea pe care părintele Daniil o adresa atunci când un viețuitor întârzia la slujbele bisericești, întrebare pe care Părintele Grigorie nu a uitat-o niciodată.
Verticalitatea, demnitatea, dragostea de Dumnezeu și atașamentul pentru totdeauna față de Hristos pe care i le-a insuflat Părintele Daniil – Sandu Tudor l-au ajutat să nu se îndepărteze de chemarea la viața monahală.
Veșnică să-i fie pomenirea!
