În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, peste 200 de studenți au participat la o tabără de iarnă la Mănăstirea Putna. Pe lângă participarea la slujbele din această perioadă, studenții au vizitat mănăstirea, muzeul, împrejurimile, au colindat și au purtat discuții cu părinții mănăstirii.
Momentul culminant a fost Retragerea cu torțe din seara zilei de 1 ianuarie 2018. Pe Dealul Crucii, de lângă mănăstire, studenții, purtând torțe în mâini, au scris numărul 100, pentru a marca Centenarul Unirii. Au cântat Imnul Național și Hristos a înviat. Apoi au coborât în sunetul cântecelor patriotice, au străbătut centrul comunei Putna și au intrat în incinta mănăstirii.
În fața Muzeului mănăstirii au fost întâmpinați de Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, și obștea mănăstirii.
Părintele Stareț împreună cu doi preoți și doi diaconi au slujit Slujba de mulțumire. Apoi, Părintele Stareț a citit emoționantul Discurs rostit de Regele Ferdinand la Putna, la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în 16 mai 1920.
Doi reprezentanți ai studenților au rostit o urare și un discurs, la care a răspuns Părintele Stareț cu un cuvânt de îndemn „Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”
Odată cu intonare Imnului eroilor, studenții au stins torțele și au mers în Sala Mare unde au primit cadouri din partea mănăstirii.
Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!
Suntem în prima zi a anului 2018. În acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Trebuie să fim conștienți că noi, cei de astăzi, și părinții noștri, și bunicii noștri, suntem așezați pe efortul și jertfa celor care acum 100 de ani au reușit, cu darul lui Dumnezeu, să facă Unirea. De aceea, suntem chemați să ducem mai departe lucrarea lor.
Cei care s-au luptat atunci și au fost gata de moarte, au știut că fac aceasta pentru urmași, nu pentru ei. Ei au putut să se jertfească pentru că au înțeles că Unirea însemna așezarea în firesc, în firescul locuirii fraților împreună. Așa spune Dumnezeu prin cuvântul Sfântului Proroc și Împărat David în Psalmul 132: „ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună”.
Acum 100 de ani, frații despărțiți de multe granițe au reușit să împlinească un ideal de multe secole și să se unească într-o țară a lor, așezându-se astfel în lucrarea lui Dumnezeu.
Nu a fost ușor. În Primul Război Mondial au murit în jur de un milion de români, pe fronturile de luptă sau din cauza războiului, în general. Și nu au fost obligați, ci au făcut-o de bună voie.
Duhul Unirii i-a însuflețit pe toți românii, din toate locurile și de toate vârstele. Măriuca Zaharia a fost o copilă de 12 ani care a căzut în luptele de la Mărășești. Gheorghe Donici, de 67 de ani, fusese voluntar în Războiul de Independență. S-a înrolat voluntar și în Războiul de Reîntregire și a căzut la Robănești, în 1916.
Duhul celor care au luptat a fost acela al jertfei pentru cei care vor veni după ei. Iată câteva versuri găsite la pieptul unui soldat care a murit în luptele de pe muntele Sorica, în 1918:
„Nu plânge, Maică Românie!
Că am să mor ne-împărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit.
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare.”
La 1 decembrie 1918 a fost o Înviere a neamului românesc de care s-au împărtășit toți cei căzuți de-a lungul veacurilor pentru apărarea neamului și a credinței, pentru libertate și demnitate.
După încheierea războiului, Regele Ferdinand, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alți oameni politici români, devotați țării, s-au străduit și au reușit să obțină recunoașterea Unirii de către puterile internaționale.
Dar Marea Unire a rezistat doar parțial. Pot fi identificate multe cauze istorice, care sunt reale, dar explicația cea mai adâncă este în planul duhovnicesc: am risipit o parte din darul lui Dumnezeu și pentru aceasta cerem iertare fraților noștri din Basarabia, din nordul Bucovinei și din ținutul Herța.
De aceea, la 100 de ani, cu recunoștință și cu datoria care ne stă înainte, plecăm din nou genunchii inimii și cerem mila lui Dumnezeu peste poporul nostru. Îi cerem să ne dea duhul dragostei de frați. Dragostea străbate granițele și dragostea unește inimile. Îi cerem să ne ajute să folosim mai bine libertatea pe care am primit-o în decembrie 1989 și pe care nu am folosit-o mereu așa cum s-ar fi cuvenit. Ca după un război, astăzi sunt plecați din țară milioane de români. Îi cerem unirea în cuget și simțire a fraților și așezarea neamului nostru în lucrarea lui Dumnezeu. „Că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac”, spune Proorocul și Împăratul David în același Psalm 132. Îi cerem să ne redea demnitatea, cumpătarea, ospitalitatea, bunătatea, smerenia și credința care i-au caracterizat pe strămoșii noștri cuminți. Prin aceste virtuți ei L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au iubit și prin ele s-au așezat în lucrarea Lui față de semeni.
Iar pentru dumneavoastră, studenții care ați venit la Putna în aceste zile, și pentru studenții și tinerii români, Îi cerem să vă insufle duhul purtării de grijă de neamul românesc, căruia îi aparțineți. Să vă dea dragostea care vă va arăta că sunteți responsabili de ce se întâmplă cu acest neam și cu această țară, că sunteți responsabili în fața strămoșilor și în față generațiilor viitoare.
Într-un interviu, Maica Benedicta – Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, spunea despre tinerii credincioși că „ei sunt nădejdea noastră”. Tinerii sunt nădejdea unui neam, nădejdea unei țări. Dacă dumneavoastră nu veți trata cu responsabilitate chemarea de a purta de grijă neamului, neamul va pieri. Înțelegeți că iubirea de neam și iubirea de Dumnezeu sunt două aspecte ale aceleiași lucrări a lui Dumnezeu, prin care El ne cheamă să ne unim cu frații noștri și cu El.
Puneți-vă întrebarea: „Ce pot face eu pentru neamul și țara mea?” Scrieți în inimile voastre rugăciunea: „Doamne Iisuse, Maica Domnului, ajutați mă să îmi plinesc rostul în acest neam”! Așa veți merge pe urmele strămoșilor cuminți, smeriți și demni în același timp. Așa veți bucura pe Dumnezeu și neamul nostru românesc!
Dragii mei, vă felicit pentru această inițiativă. Vă aparține în totalitate. Mișcarea aceasta a dumneavoastră de pe Dealul Crucii și până aici în fața Mănăstirii, cuvântul, dragostea, jertfa, atitudinea voastră ne dă mult curaj nouă. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă primească dragostea voastră și pentru dragostea voastră să insufle tuturor românilor, de la un capăt la altul al lumii, acolo unde sunt, duh curat, național, duh de redeșteptare, de trezire, de înviere.
Mormântul lui Ștefan a fost permanent ca un străjer, pe toți i-a insuflat. Candela de la mormântul său tuturor a dat această nădejde de ridicare, de înviere. Fie ca învierea și redeșteptarea neamului nostru să înceapă și să se revadă pe deplin în acest an 2018, anul Marii Uniri.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! Amin!