Broderia românească medievală își are originea în Bizanț, acolo unde această artă a ajuns la maturitate, în secolul al XIV-lea. În Moldova, broderia începe să se dezvolte începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400–1432). Din perioada de început s-au păstrat: un epitrahil cu chipul acestui domn, epitaful mitropolitului Macarie (1428), epitaful egumenului Siluan de la Mănăstirea Neamț (1437). Aceste broderii imită caracteristicile tehnice și iconografice ale broderiilor bizantine, dar prezintă și câteva tendințe de individualizare.
În vremea lui Ștefan cel Mare, broderia românească ajunge la maturitate. Sobrietatea, echilibrul, rigoarea, limbajul esențializat, proporțiile perfecte, intensitatea expresiilor, unitatea, coloritul cald și discret, gesturile măsurate sunt calitățile principale. Corelativ, elementele originale devin mai numeroase.
Mănăstirea Putna a avut Școală de broderie, creată și sprijinită de Ștefan cel Mare. Doar cu sprijinul domniei au putut fi aduse din Veneția, Genova și Lucca, fire metalice din aur și argint, precum și fire din mătase colorată. Firele erau folosite fie individual, fie împreună, îmbinate câte două sau trei. Meșterii erau în stare să creeze multe nuanțe de culori care, coroborate cu acuratețea detaliilor, făceau din broderii veritabile „picturi cu acul”.
Diversitatea punctelor de broderie creau mici figuri în formă de pătrate, dreptunghiuri, romburi, zig-zag-uri, care reflectau în mod diferit lumina. Câteva dintre aceste pattern-uri erau foarte spectaculoase, dar și extrem de greu de executat, fiind realizate doar de maeștrii brodeuri. Acestea erau folosite foarte rar, doar în scopul de a evidenția un personaj sau ceva important (de exemplu, Maica Domnului, cetatea Ierusalimului etc.). Uneori, fondul broderiilor era în totalitate brodat cu fir aurit. Aurul reflectă „o lumină lină”, caldă, care simbolizează lumina divină necreată. Iradiind, pe alocuri intens, iar în alte locuri discret, icoana brodată vibrează, devenind partener de dialog cu privitorul.
La Putna au fost brodate epitafe, dvere, pocrovețe, epitrahile, acoperăminte de morminte. S-a păstrat un epitrahil bizantin din prima jumătate a secolului al XV-lea, care a servit ca model pentru un altul, brodat din porunca lui Ștefan cel Mare. Există, de asemenea, și alte câteva broderii, la fel de vechi ca epitrahilul bizantin, care au peste 600 de ani. Acestea au fost lucrate în alte spații și au ajuns la Putna, foarte probabil ca danii ale doamnei Maria Despina, mama soției lui Ștefan cel Mare.
Datorită inscripțiilor, simbolurilor și portretelor, broderiile sunt adeseori repere istorice de primă mână. Așa este, de pildă, Acoperământul de mormânt al doamnei Maria Asanina Paleologhina, doamna lui Ștefan cel Mare. Piesa este unică pentru că adună împreună toate simbolurile de putere ale Imperiului Bizantin, doamna fiind nepoata ultimului împărat, Constantin al XI-lea. Înfățișarea doamnei este cel mai vechi portret brodat, în mărime naturală, din România (c. 1478).
Un alt acoperământ de mormânt foarte valoros, brodat și acesta, este cel al doamnei Maria Despina, mama Mariei Voichița. Broderia a fost executată pe catifea (albastră), o inovație pentru secolul al XV-lea. Aici, prețiozitatea piesei este și o expresie a respectului profund pe care Ștefan cel Mare l-a purtat mamei soției sale. Pe de altă parte, piesa dovedește că Maria Despina a fost înmormântată în Mănăstirea Putna (1500).
Pe broderiile putnene există și alte portrete: Ștefan cel Mare și doamna Maria Voichița (dvera Răstignirii Domnului, 1500); Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare (epitrahil, ante 1496); Bogdan al III-lea, domnul Moldovei, fiul lui Ștefan cel Mare (dvera Adormirii Maicii Domnului, 1510). Afară de aceste portrete, puține portrete originale ale domnilor mai sus amintiți s-au păstrat până astăzi.
O broderie cu totul excepțională prin semnificația ei este epitrahilul prorocilor, lucrat, probabil, între anii 1504–1505, în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare și Bogdan al III-lea. Cele două benzi ale epitrahilului sunt decorate cu proroci vechi-testamentari, profeții și simboluri ale Maicii Domnului (năstrapa lui Moise, cădelnița lui Aaron, scara lui Iacov, lâna lui Ghedeon, poarta închisă a lui Iezechiel, sfeșnicul lui Zaharia, muntele lui Daniel). Epitrahilul este cea mai veche broderie în lumea ortodoxă care are acest plan iconografic.
O altă broderie deosebită este dvera Adormirii Maicii Domnului (1510). Aici întâlnim numele a trei monahi, Mardarie, Iosif și Zosima, cei mai vechi brodeuri cunoscuți în Evul Mediu românesc. Dvera are 4 m2 și este cea mai complexă broderie putneană, datorită planului iconografic și tehnicii de execuție. Scena centrală înfățișează icoana Adormirii Maicii Domnului, iar de jur împrejur sunt 12 icoane secundare, cu cetățile de unde Sfinții Apostoli sunt luați și aduși la îngroparea Preasfintei Fecioare.
Realizate în liniștea mănăstirii, broderiile sunt, mai întâi de toate, un act de mărturisire a credinței creștine. Dar, în același timp, regăsim în ele și preocuparea oamenilor de atunci pentru frumos, care este o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu.