În 2022, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a derulat programul manifestărilor aniversare „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie” prilejuite de 500 de ani de la sfințirea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, 500 de ani de la sfințirea bisericii „Tuturor Sfinților” a Mănăstirii Părhăuți și 400 de ani de la sfințirea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Mănăstirii Solca.
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” 500
În anul 1513, Biserica Mirăuți (catedrala mitropolitană a Sucevei din acel moment) a fost puternic devastată de un incendiu. Ca urmare, domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei (1504–1517), fiul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pe locul unde existase în trecut o biserică.
Bogdan al III-lea a trecut la cele veșnice în anul 1517, biserica fiind ridicată numai până la nivelul ferestrelor. Ștefăniță Vodă (1517–1527), fiul lui Bogdan al III-lea, a finalizat biserica în anul 1522. A fost pictată, atât la interior, cât și la exterior, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareș. În 1579, Mitropolitul Teofan de la Râșca a adăugat pridvorul.
În anul 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iași, dar scaunul mitropolitan a rămas în vechea capitală. Viitorii mitropoliți au condus treburile administrative ale Mitropoliei fie din noua capitală, fie din Suceava. Biserica „Sfântul Gheorghe” a rămas cu numele de „vechea catedrală” și era condusă numai de un proistos, care era și dichiul Mitropoliei.
În anul 1589, domnitorul Petru Șchiopul a mutat aici moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Biserica Mirăuți (unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun). Tot atunci, a fost adăugat un pridvor și s-a construit turnul clopotniță de pe latura nordică a incintei.
Biserica a fost restaurată de Mitropolitul Iacob Putneanul între anii 1751–1760, după cum arată un pomelnic din 1805: „s-au apucat cu a sa cheltuială și au acoperit-o, tocmind și tencuind turnul ce s-au fost stricat deasupra. Și alte lucruri ce au fost înlăuntru stricate le-au înnoit”.
În anul 1991, odată cu înființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Biserica „Sfântul Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava devine catedrală arhiepiscopală.
În curând, mănăstirea va intra într-un proces de restaurare.
Mănăstirea Părhăuți 500
În 19 iunie, în Duminica Tuturor Sfinților, hramul Mănăstirii Părhăuți, în mijlocul credincioșilor, la Sfânta Liturghie aniversară, au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcop al Hușilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Biserica „Tuturor Sfinților” a fost ctitorită în anul 1522 de marele logofăt Gavriil Trotușan în satul Părhăuți, pe locul unei biserici mai vechi, de la care se păstrează trei pietre de mormânt, din anii 1494, 1506 și 1521. Pisania este următoarea: „† Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, robul lui Dumnezeu pan Gavriil Trotușan logofăt a zidit această biserică în numele Tuturor Sfinților care au strălucit în toată lumea, pentru mântuirea sa și a soției sale Ana, în zilele evlaviosului și de Hristos iubitorului Io Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 1522, luna iunie, 15”.
Biserica nu are abside laterale, ci doar absida altarului, și nu are turle. Intrarea se face prin pridvorul deschis cu două arcade, peste care se află clopotnița. Pictura bisericii este cea originală, realizată în jurul anului 1530. În prezent, urmează a fi restaurată.
La 500 de ani de la sfințirea acestui locaș, prezența noii obști monahale va însemna o mai bună conservare a patrimoniului cultural și spiritual de aici și o mai bună punere în valoare a bisericii din punct de vedere al formării culturale și duhovnicești a pelerinilor și turiștilor care o vor vizita. Starețul mănăstirii este părintele Siluan Bouleanu, venit de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
Mănăstirea Solca 400
Pe locul arătat de Dumnezeu” – cu aceste cuvinte descrie Voievodul Ștefan Tomșa al II-lea, ctitorul mănăstirii, locul pe care, în perioada 1612–1622, a construit Mănăstirea Solca.
Una dintre cele mai importante mănăstiri construite în secolul al XVII-lea și, în general, una dintre marile mănăstiri ale Moldovei, istoria Solcăi, supusă și ea nestatorniciei acestei lumi, este zbuciumată.
După perioada de înflorire din timpul arhimandritului Vartolomei Mazareanu, stareț între anii 1768–1774, a urmat perioada cea mai grea din istoria mănăstirii. Solca a împărtășit soarta regiunii dintre orașul Suceava și Nistru – intrarea sub ocupația Imperiului Habsburgic între anii 1774 și 1918. La 29 aprilie 1785, Mănăstirea Solca a fost închisă, iar călugării au trebuit să plece.
În anul 2020, după instalarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a prezentat proiectul redeschiderii tuturor mănăstirilor închise în perioada austriacă și a început punerea în faptă a acestuia. Prima mănăstire redeschisă a fost Solca, la 1 martie 2021, după 236 de ani de la închiderea ei de către regimul austriac. Primii viețuitori au venit de la Mănăstirea Putna, stareț fiind părintele Elefterie Ionesie.