Cu sprijinul Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, pe 5 mai 2022, a avut loc la Mănăstirea Putna o manifestare prilejuită de împlinirea a 90 de ani de la nașterea acad. Dan Hăulică (7 februarie 1932) și a 16 ani de la trecerea la cele veșnice a acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta (5 mai 2006).
La slujba parastasului desfășurată în biserica Mănăstirii Putna, au fost pomeniți, alături de acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta și Dan Hăulică, și bucovinenii Mircea Motrici și Carmen Veronica Steiciuc.
Manifestarea a continuat în sala de expoziții a Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al mănăstirii, cu vernisajul expoziției Durată românească: libertate și conștiință. In memoriam Dan Hăulică. Expoziția cuprinde lucrări ale artiștilor Vasile Gorduz, Paul Gherasim, Horia Bernea, Alexandru Antonescu, Gheorghe Berindei, Ștefan Bertalan, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Gheorghe Ilea, Matei Lăzărescu, Marcel Lupșe, Christian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Ion Nicodim, Paul Neagu, Simion Crăciun, Horea Paștina, George Mircea, Teodor Rusu, Mihai Sârbulescu, Ștefan Sevastre, Vasile Varga, Dacian Andoni, Silvia Radu.
Cele mai multe dintre lucrări aparțin colecției Dr. Sorin Costina, o colecție foarte bogată, pe care criticul de artă Oliv Mircea, curatorul expoziției, o aprecia ca pe un „arbore polifonic”, prin felul cum se articulează. „Când doctorul Costina făcea o alegere dintr-o expoziție, era un act axiologic ferm: colecționarul știa ce ia și artistul știa unde pleacă opera lui, știa că lucrarea lui se va clasiciza.”
Criticul de artă a descris astfel expoziția deschisă la Putna: „Îți dă o liniște dintr-un motiv ascuns și pe care, după ce te obișnuiești cu duhul ei, îl vei citi și îl vei înțelege. Marea temă a acestei expoziții este pătratul. Am ales lucrări care, în principal, răspund acestui comandament al geometriei și al pătratului esențial prin care se introduc multe din tainele lumii”.
Cu acest prilej, în sala de conferințe a Centrului au fost rostite cuvântări și evocări ale acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, ale acad. Dan Hăulică, ale domnului Mircea Motrici și ale doamnei Carmen Veronica Steiciuc.
Maica Benedicta a fost evocată de arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a spus că ea și-a dorit „să fie lângă Eminescu, lângă Ștefan, lângă părintele stareț Iachint. Și aș zice că toți urmează un ax: bustul lui Eminescu, mormântul lui Ștefan, Turnul Tezaur, mormântul maicii Benedicta și mormântul Starețului Iachint, care a iubit mult Putna”.
Despre acad. Dan Hăulică și legătura sa cu Mănăstirea Putna, părintele stareț a spus că aceasta s-a creat odată cu înmormântarea Maicii Benedicta, un eveniment care a atras profesori, academicieni, oameni ai literelor și ai artelor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
Spre finalul vieții sale, Dan Hăulică a rostit acele cuvinte care s-au înveșnicit în memoria locului: „Suntem sortiți și ne rugăm să rămânem sortiți unei dăinuiri întru lumină. Mi se pare că aici, la Putna, realizăm această vocație a dăinuirii întru lumină”.
Și criticul de artă Oliv Mircea l-a evocat pe domnul Dan Hăulică: „Era de o discreție totală. Avea o sfială care te atrăgea. Era afabil, îți venea în întâmpinare, în felul lui special. Era un impecabil om de lume, care își cultiva relațiile și te solicita să fii alături de el la evenimentele în care era personaj central. În discursurile pe care le rostea în inaugurarea expozițiilor pe care le compunea cu acribie extremă, el nu făcea altceva decât să descrie și să lumineze drumul parcurs sau calea de străbătut, dezvăluind cât profetism este într-o gândire, ce trebuie făcut pentru a salva diferențele și te învăța cum trebuie să diferențiezi o problemă pe care o pui în termeni de disjuncție, acceptând conjuncția, dar diferențiind nivelurile. Era exclus, în tot făcea, orice model de egalizare. Ca vorbitor, te fermeca, trezindu-te prin descrierile strălucitoare și pline de lumină. Iubea și cultura, și civilizația occidentală. Accepta o nivelare civilizatorie, dar milita cu toată inima pentru salvarea diferențelor. Influența lui uriașă a fost și trebuie să fie în continuare modelatoare și catalitică.”
Alte evocări au fost rostite de pictorii Horea Paștina, Dacian Andoni și Marcel Lupșe, istoricul de artă Ioana Beldiman, arhitectul Alexandru Beldiman, omul de televiziune Grigore Ilisei, preotul Gabriel Herea, doamna Doina Cernica, acad. Alexandrina Cernov, doamna Camelia Rusu Sadovei – președinta Uniunii Artiștilor Plastici Suceava, doamna Rozalia Motrici, domnul Ovidiu Vintilă, doamna Doina Mihăilescu, doamna Maria Olaru – președintele Fundației „Leca Morariu”, domnul Bogdan Loghin – primarul orașului Rădăuți, și scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
Pe lângă rolul formator al domnului Dan Hăulică și al revistei Secolul 20 – la care a fost redactor șef pentru aproape trei decenii –, două caracteristici ale acestuia au fost evidențiate de toți vorbitorii: discreția și dorința de a ajuta.
Mircea Motrici – bucovineanul neobosit
Pe 16 mai 2022, s-au împlinit 15 ani de la trecerea la cele veșnice a domnului Mircea Motrici (1953–2007), fost corespondent pentru județul Suceava al Societății Române de Radiodifuziune și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Neobosit în a culege mărturii despre oameni frumoși, în a readuce la viață istorii demult apuse sau în a redacta cronici ale evenimentelor mondene, domnia sa se făcea plăcut prin naturalețea, entuziasmul și eleganța cu care se prezenta. Activitatea sa jurnalistică a fost recunoscută prin nouă premii primite de-a lungul carierei.
În cartea sa Bucovina, icoană spre cer, Mircea Motrici însemna: „Simt acea chemare unică a foșnetului Bucovinei pentru a mai aduce în dar o parte din măreția mănăstirilor, schiturilor și bisericilor noastre”.
Și-ar fi dorit să scrie mai mult despre mănăstiri și schituri, despre bisericile Bucovinei pentru că, așa cum mărturisea, acestea îi sunt rădăcinile. „Până voi ajunge printre stele, cuvintele mele vor presăra, în continuare, aripi din patima celui născut pe aceste meleaguri, chiar dacă pornirea mea este stinsă uneori de neputința de a nu putea reflecta cum îmi doresc farmecul ținutului în care îmi sunt rădăcinile. De aceea, port cu drag, în fiecare clipă, cupola de aur a iubirii de unde vin. Și mă reîntorc strigat de chemarea a cărei deplinătate pune în inimă nostalgia sosită în valuri bogate… Am avut șansa și bucuria de a călători, de a călca, la ceasuri de zi și de noapte, pe unde au trecut apăsat sau în zborul cailor marii domni ai Moldovei, Mușatini de vază. Dumnezeu mi-a ascultat dorința de a viețui cu rost. Rost în șuvoi de speranță, în albia de sensibilitate. Sensibilitate ce aduce la porțile sufletului încă o întrebare: cât am reușit oare să fac până acum?”
I-a îndrăgit mult pe bucovineni și a scris despre ei. Mai ales despre oamenii care aveau în purtarea lor o adiere a tainei de dincolo de lume. „Nu te cunosc, mătușă! Ți-am urmărit mersul încă de la poartă. Încercai să te grăbești, dar povara anilor nu-ți lăsa liberi pașii. Pe aleea ce ducea spre intrarea în biserică, nu ți-ai rotit capul, ci ai privit mai mult pe unde calci. Ai deschis ușor ușa grea. Ai ridicat fruntea și te-ai închinat mai întâi bolții stelare, făcând cruce, cu încetinitorul, cu mâna aceea mică și crăpată. În cealaltă mână aveai o batistă cu care îți ștergeai, din când în când, lacrimile scăpate, fără voie, pe fața catifelată. Iartă-mă, mătușă, că te-am urmărit în continuare cum te închinai la icoane. Ți-am admirat și cojocul, chiar dacă îl porți de mulți ani, și năframa cu care erai îmbrobodită. Când ai ajuns în fața mormântului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, ai îngenuncheat cu evlavie. Oare a câta oară? Te-am mai privit o dată și încă o dată, în acea zi de marți, zi blândă de iarnă. În minte mi-au alunecat cuvintele duhovnicești spuse de stareț, cu o seară înainte, cu emoție, că atunci când vede în fața Sfântului Altar pe bătrânii îmbrăcați în portul popular, îi vine să se închine și în fața lor. Icoane vii, de-o vârstă aproape cu veacul, din timpuri trecute, dar mereu actuale prin frumusețea ce o dau credinței ortodoxe. Nu te cunosc, mătușă, dar tare aș mai dori să te mai întâlnesc mulți ani de-acum încolo pe drumul spre mănăstire.”
Cine va mai scrie despre bucovinenii noștri, vom vedea…
Carmen Veronica Steiciuc
Pe 1 noiembrie 2021, a trecut la cele veșnice poeta Carmen Veronica Steiciuc (1968–2021), fost manager al Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, membră a Uniunii Scriitorilor și directoare a revistei Bucovina literară.
A rămas în memoria obștii mănăstirii pentru că a organizat, ani la rând, Festivalul literar „Mihai Eminescu”, a cărui etapă de premiere avea loc lângă bustul lui Eminescu de la Mănăstirea Putna. Doamna Carmen i-a prețuit adânc pe Mihai Eminescu și pe Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga. A fost un suflet însetat de Dumnezeu, pe Care L-a căutat întreaga viață și Căruia a dorit să-I slujească cu toată puterea, prin talanții cu care El a înzestrat-o. A publicat mai multe cărți de poezie, a câștigat mai multe distincții internaționale, precum și titlul de Poet Mantelat al Asociației Poesia Attiva din Torino.
Cu blândețe și cu smerenie a făcut binele și a răspândit iubirea de frumos, iubirea de Dumnezeu și de Maica Domnului, iubirea de semeni.
Dumnezeu să o odihnească în Împărăția Sa!