Ce înseamnă să fii voluntar? A fi voluntar înseamnă a aloca resurse din timpul tău pentru o cauză cu care te identifici emoțional, în care crezi și pentru care ești dispus să acționezi. Cel mai mare dar pe care îl poți oferi cuiva este timpul tău, căci este cel mai prețios.
Trăim vremuri în care, mai mult ca oricând, este necesar să dezvoltăm cooperarea, comunicarea și empatia. Este nevoie ca oamenii să revină la esența lor. Binele este o parte din esența noastră și îl implică pe cel de lângă noi.
Voluntariatul este o experiență formatoare. Spun aceasta deoarece am avut ocazia să mă număr printre acei tineri care au fost voluntari în vama Siret, în această perioadă destul de încercată prin războiul din Ucraina.
Experiența de acolo a fost una care m-a zidit. În acel loc, mi-am golit sufletul de mine și l-am umplut cu alții. Slabă din fire, credeam că voi fi afectată de problemele refugiaților ce ne treceau vama, dar alta a fost trăirea mea. M-am simțit ca un altfel de apostol al lui Hristos, care este trimis să ajute și să mângâie. Acest simțământ a fost întărit și de faptul că alături de noi s-au aflat ca voluntari preoți și monahi din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Am cunoscut, astfel, fel și fel de oameni, m-am bucurat că le-am putut oferi ajutorul, fie cu un ceai, cu ceva de mâncare sau o informație. Toate acestea au însemnat mult pentru ei.
Încercând să fiu de folos altora, m-am cunoscut mai bine pe mine, văzându-mă în situații mai puțin obișnuite. Locul meu de suflet din vama Siret a fost centrul „Mama și copilul”, amenajat în clădirea de trecere a frontierei, în care mamele refugiate, împreună cu copii lor, își trăgeau sufletul după zile de mers pe jos. Aici am trăit două experiențe care m-au marcat profund.
Prima a fost alături de doi oameni căsătoriți, de vârsta bunicilor mei. Veniseră în vamă pentru a le da mamelor bani spre a le fi mai ușor, lor și pruncilor. A fost cu totul impresionant să văd cum o bătrânică își scoate din plic economiile și le oferă altora. Atunci am văzut pe viu ce înseamnă dragostea. Mamele refugiate izbucneau în plâns și o îmbrățișau pe această bătrânică, încercând să îi mulțumească, unele în rusă, altele într-o română foarte stâlcită. La ușa centrului se afla o mamă care a ținut să ne spună că soțul ei a murit chiar înainte ca ea să plece și că nu a avut timp să îl petreacă la groapă, dar simte că s-a dus la Dumnezeu și Îl roagă să-i trimită familiei bătrânei putere, că mult bine le-a mai făcut acum când nu mai au pe nimeni.
A doua întâmplare s-a petrecut tot la acest centru, când am mers pentru a lăsa mai multe produse necesare pruncilor. Intrând în locul destinat femeilor însărcinate, am văzut o mamă cu un copil foarte mic, ambii întinși pe o saltea. Era foarte albă și transpirată, aparent credeam că îi este rău, dar asistenta prezentă acolo mi-a spus că abia născuse. Lăcrimând de bucurie, dar și cu o oarecare tristețe, am întrebat cum a născut, iar cadrul medical mi-a spus: „Foarte greu. Este cu adevărat o minune”. Am mângâiat-o pe fetița ce abia văzuse lumina zilei și mi-am zis: „Atât de unic din prima secundă! Cât de milostiv ești, Doamne!”
Prin această experiență am simțit că dau răspuns la o altfel de invitație a lui Dumnezeu în a face binele. Milostenia pe care ne-o cere Mântuitorul – „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” – este o exteriorizare prin fapte a iubirii față de aproapele. Ne invită Dumnezeu să ajungem prin milostivire în Locul cel mult dorit.
M-am odihnit sufletește, în ciuda oboselii și a frigului, uneori. După fiecare ajutor oferit celuilalt mă simțeam atât de ușoară, parcă abia ieșisem de la spovedit. În fond, poate aceasta este cu adevărat valoarea voluntariatului în fața lui Dumnezeu, un fel de spovedanie prin care te lepezi de tine pentru a fi de folos celuilalt, o revenire în firesc. „Când faci bine, oare nu-ți este fața senină?” (Facere 4, 7).
La fel ca mine, au mai fost și alți voluntari pe care i-am rugat să ne împărtășească din experiența lor:
„Voluntariatul, pentru mine, reprezintă acel timp liber prin care Îi slujești lui Dumnezeu, făcând bine sufletului tău și altor persoane. Ca voluntar în vama Siret și în gara Burdujeni din Suceava, am simțit o liniște și o bucurie sufletească ce m-au întărit psihic și m-au făcut să-mi doresc să vin cu drag pentru a aduce măcar un zâmbet, un gând bun și o încurajare oamenilor care au fugit din cauza cumplitului război. Am întâlnit persoane cu care am legat prietenii și mi-au rămas amintiri de neuitat. Zâmbetul de pe chipul copilașilor și îmbrățișările de la ei te făceau să uiți de toate gândurile negative din viața ta. Mă bucur enorm că am putut fi de folos acestor persoane încercate.”
Nicoleta Cristina Pînzari
„A fi voluntar înseamnă a oferi din viața ta celuilalt. Aici, în vamă și în gară, am văzut fel și fel de cazuri, de la copii la oameni vârstnici, care aveau nevoie de ajutor. M-am simțit pe deplin împlinită că mă pot afla acolo ajutându-i, fie cu o informație, fie cu un gest sau un lucru. Voluntariatul m-a ajutat să cunosc și alți oameni dornici a se dărui pe sine. M-au motivat mult părinții de la Mănăstirea Putna, alți părinți, dar și tinerii pe care i-am cunoscut. M-am simțit o cărămidă dintr-un zid, datorită comuniunii pe care am simțit-o.”
Magdalena Apetroaiei