Nu știm exact unde și cum au fost găzduiți pelerinii la Putna în fiecare moment istoric, dar cu siguranță fiecare generație de călugări s-a îngrijit de împlinirea datoriei de a-i odihni pe cei ce i-au călcat pragul. În primele veacuri, ctitorul, familia lui și oaspeții de seamă vor fi fost găzduiți în Casa domnească ștefaniană. În secolul al XVIII-lea, Mitropolitul Iacov Putneanul rânduiește ca anumite odoare scumpe, care nu se puteau folosi tot timpul, să fie utilizate în cult doar de sărbători și cu ocazia vizitelor mai deosebite, dovadă că primirea pelerinilor era și atunci avută în vedere când era vorba de orânduirea problemelor mănăstirii.
Apropiindu-ne de perioada modernă, prima clădire destinată exclusiv pelerinilor a fost casa „N. Iorga”. Destinată să fie folosită ca spațiu de odihnă pentru preoți, ea a fost ctitorită de Mitropolitul Visarion Puiu între 1936–1939, cu bani de la Fondul Bisericesc.
După venirea la putere a regimului comunist, Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte în contumacie și a fost nevoit să rămână în afară țării până a trecut la cele veșnice, în 1964. Ctitoria sa de la Putna a fost confiscată de regimul comunist, în 1949, și a fost transformată în sanatoriu TBC, iar în 1954 a devenit motel. După Revoluția din Decembrie 1989, clădirea a fost înapoiată Bisericii, iar din 1992 a intrat în proprietatea mănăstirii. A fost închisă 4 ani pentru renovare dar, pe 12 august 1999, cu 3 zile înaintea resfințirii, a fost cuprinsă de un incendiu și distrusă aproape în totalitate.
Prin eforturile mănăstirii, clădirea a fost ridicată din nou, a primit numele „Mitropolit Visarion Puiu”, după ctitorul ei, și a intrat în folosință înaintea Serbării de la 2 iulie 2004.
Cel de-al doilea, în ordine cronologică, dintre spațiile de cazare destinate pelerinilor, este Arhondaricul „Sfântul Daniil Sihastru”, așezat în sudul mănăstirii, la 30 m distanță de zidul de incintă. Motivul care a determinat obținerea finanțării necesare, în anii regimului comunist, când era interzisă construirea de orice fel de spații de cazare ale mănăstirilor, a fost necesitatea instalării temporare a muncitorilor care lucrau la ridicarea Casei domnești în anii ’80.
După 1990, odată cu libertatea elevilor și studenților de a înnopta la mănăstiri, timp de câțiva ani acest arhondaric a fost folosit pentru găzduirea tinerilor și copiilor. Văzând insuficiența lui, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților din acea perioadă, a hotărât construcția unui alt spațiu de cazare. În 1996, alături de Arhondaricul „Mitropolit Visarion Puiu”, cu sprijinul Protoiereului Ionel Maloș și al parohiilor din satele Laura, Vicov și Straja a fost construită o clădire de lemn cu circa 150 de locuri de cazare.
Aceasta a funcționat până în 2006, când, deoarece a fost afectată de o ciupercă, s-a impus demolarea ei. În locul ei, mănăstirea, cu ajutorul a numeroși sponsori, a construit actualul Arhondaric „Sfântul Nicolae”. Acesta are aproximativ 220 de locuri de cazare și găzduiește numeroase grupuri de elevi și studenți, ca și grupuri de credincioși veniți în pelerinaje împreună cu preoții parohi. Arhondaricul „Sfântul Nicolae” are alăturat un paraclis cu hramul sfântului ierarh mult-milostiv.
Existența acestor trei arhondarice vine să întărească cele spuse mai sus, asigurând spațiile necesare primirii fiecărui pelerin „după cinstea și rangul care i se cuvin”, în scopul folosului duhovnicesc al fiecăruia în parte. Regulamentul monahal mai prevede, referitor la primirea pelerinilor, și faptul că durata șederii în cadrul mănăstirii nu trebuie să depășească trei zile, pentru a nu fi perturbată rânduiala mănăstirească.
În aceste zile destul de tulburi, în care creștinismul în general, și monahismul în special, sunt privite cu suspiciune și rezervă de către mulți, este nevoie de un efort susținut pentru refacerea relațiilor dintre mănăstiri și societate, în vederea armonizării lor. De aceea, mănăstirile vin și în întâmpinarea pelerinilor dornici de un real folos duhovnicesc, dar și a turiștilor care sunt în trecere, prin aceste spații de cazare.