Arhimandritul Vartolomei Mazereanu a fost unul dintre stâlpii Mănăstirii Putna în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Fiu duhovnicesc al Mitropolitului Antonie, el a fost principalul colaborator al Sfântului Iacob Putneanul în activitatea acestuia de nou ctitor al Mănăstirii Putna.

Înzestrat cu multe calități, a fost trimis în misiuni peste hotare în interesul țării sau al mănăstirii.

A fost egumen la Mănăstirea Putna și la alte mănăstiri (Solca, 1768–1774; Solnoveski, în Rusia, 1748–1754). Arhimandritul Vartolomei a excelat în traducerea de cărți duhovnicești și de cult, întocmirea de cronici, condici, pomelnice, istorii pe scurt, fiind unul dintre marii cărturari români ai secolului în care a trăit.

Născut în jurul anului 1720, în zona Câmpulungului, pe mama lui o chema Sanda, iar tatăl său a devenit monah, purtând numele Ghenadie. A avut doi frați, preotul Toader și Nicolae, și două surori, Maria și Elena monahia. Un „moș” al său a fost călugăr, Ioanichie. Între rudele sale care au fost monahi la Putna se numără ieroschimonahul Mihail Mazereanu și Isaia Baloșescu, viitorul Episcop al Bucovinei.

Vartolomei Mazereanu a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna și a fost tuns rasofor în jurul vârstei de 13 ani, în 1733. Hirotonia în treapta de diacon a primit-o din mâinile Mitropolitului Antonie. În anul 1743, a fost călugărit în mantie și hirotonit întru ieromonah.

În urma războiului ruso-turc din 1735–1739, Mitropolitul Antonie a fost nevoit să părăsească Moldova în 1740 și să meargă în Rusia. Împreună cu el a mers și ieromonahul Vartolomei. Din 1 octombrie 1748, Vartolomei a fost numit egumen la Mănăstirea Solnoveski. În Rusia, va fi învățat sau se va fi desăvârșit în cunoașterea limbii slave.

După șase ani, în anul 1754, Sfântul Iacob Putneanul, acum mitropolit la Iași, l-a chemat pe Vartolomei Mazereanu în țară pentru a traduce cărți din slavonă în română. Va traduce și scrie zeci de lucrări, care au hrănit duhovnicește pe monahii vremii sale, au adus mai multă rânduială în săvârșirea slujbelor și au reprezentat o contribuție importantă la dezvoltarea limbii române literare.

În anul următor, la 15 august 1755, Vartolomei a fost hirotesit arhimandrit, iar a doua zi, Sfântul Iacob l-a numit egumen al Mănăstirii Putna.

În afară de purtarea de grijă a mănăstirilor în care a fost stareț, arhimandritul Vartolomei s-a îngrijit îndeaproape de „mănăstirea veche”, din jurul bisericii de lemn a lui Dragoș vodă. În testamentul său, menționează succint cele ce făcuse acolo: acoperise biserica, plantase o livadă „cu mare cheltuială”, făcuse o nouă catapeteasmă, lărgise biserica, prin adăugarea, de-a dreapta și de-a stânga navei, a două conci; făcuse câteva strane, împrejmuise teritoriul bisericii, făcuse chilii pentru egumen și o prescurărie; în sfârșit, zidise două școli, una mare și una mică, ambele sub un acoperământ.

A trecut la cele veșnice în jurul anului 1780 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, după cum prevăzuse în testamentul său.

Călugăr cu o adâncă smerenie, chipul său luminează alături de al Sfântului Iacob și al cuvioșilor Sila, Paisie, Natan și Arsenie, al Mitropolitului Antonie și al celorlalți monahi cu viață aleasă din veacul al XVIII-lea.