background

O legătură unică între copil și mamă

O legătură unică între copil și mamă

Apariția unui copil schimbă pentru totdeauna viața unei femei și, indiferent dacă acesta se naște sau nu, existența lui pe lume și prezența sa în corpul mamei nu pot fi uitate, șterse sau negate. Femeia își va purta întotdeauna copilul în suflet, iar studiile dovedesc chiar și prezența celulelor acestuia în organismul mamei, timp de câteva decenii după ce femeia a născut, a avortat sau a pierdut sarcina.

Acest fenomen se numește microhimerism și se caracterizează prin existența în corpul unui individ, ce joacă rolul de „gazdă”, a unui număr mic de celule provenite de la un alt individ, distincte din punct de vedere genetic. La om, microhimerismul poate fi natural, realizat prin transfer de celule în timpul sarcinii, sau artificial, realizat prin transfuzii sanguine sau transplant de țesut sau de organ.

Încă de la momentul concepției, când are loc fertilizarea ovulului de către spermatozoid, în pântecul mamei trăiește și se dezvoltă un organism unic din punct de vedere genetic. Acesta trece prin mai multe stadii de dezvoltare, de la zigot la blastocist, la embrion și, mai târziu, la făt.

În cazul oamenilor, microhimerismul natural se realizează cel mai des prin transferul celulelor fetale de la copil la mamă, în timpul perioadei gestaționale. Aceste celule pot persista în corpul mamei timp de câteva decenii, fiind stocate în organe precum creierul, pielea, rinichii, ficatul sau inima. De asemenea, ele pot fi transmise chiar și următorilor descendenți ai mamei, aceștia devenind purtători ai celulelor provenite de la frații lor mai mari. Transferul de celule microhimerice se poate realiza și în sens invers, de la mamă la făt, studiile indicând faptul că acesta poate purta celulele mamei până în perioada adultă.

În prezent, nu se cunosc cu certitudine mecanismul de acțiune al celulelor microhimerice și rolul pe care îl îndeplinesc în organismul mamei, acest fapt determinând o creștere a numărului de studii ce privesc aceste aspecte. Microhimerismul reprezintă un subiect de real interes pentru cercetători deoarece existența celulelor microhimerice în organismul mamei a fost corelată, în timp, cu scăderea riscului de apariție a tumorilor și cu un grad ridicat de vindecare a acestora, aceste celule dovedindu-și efectele benefice asupra sănătății mamei. De asemenea, celulele microhimerice prezintă interes și pentru posibilele efecte pe care le pot avea asupra sistemului imunitar, organismul „gazdă” identificându-le ca fiind „celule străine”.

Numărul și tipul de celule microhimerice transferate variază de la un caz la altul, în funcție de modalitatea în care s-a terminat sarcina, prin naștere, avort sau avort spontan, uneori existând posibilitatea ca aceste celule să nu fie detectate deloc în corpul femeii.

Prezența celulelor microhimerice în corpul mamei arată legătura strânsă pe care aceasta o are cu copilul său, indiferent dacă a ales să îl nască sau nu. Chiar și dacă femeia alege să avorteze, celule provenite de la acel copil vor rămâne timp îndelungat în corpul ei, putând fi transmise viitorilor ei copii și generațiilor următoare.

De multe ori, când o femeie se confruntă cu o criză de sarcină, aceasta simte că avortul este soluția universală pentru a schimba lucrurile, pentru a le face să fie ca înainte. Din cauza fricii, avortul poate să pară o rezolvare a problemelor, însă, în realitate, avortul doar va crea altele noi. În urma unui avort, femeile au un risc crescut de a dezvolta adicții pentru substanțe nocive sau de a se confrunta cu afecțiuni psihice cum ar fi anxietatea sau depresia.

Existența unui copil pe lume și în viața mamei sale nu poate fi ștearsă prin avort, amintirea lui rămânând vie în sufletul și corpul acesteia. O femeie devine mamă de la momentul concepției, iar avortul nu îi poate lua acesteia calitatea de mamă, dovada existenței copilului în viața sa fiind chiar celulele microhimerice ce rămân stocate în organele ei timp de mai multe decenii.

Femeile care se confruntă cu o criză de sarcină au nevoie de sprijin, au nevoie ca cineva să le fie alături pentru a le ajuta să vadă mai departe de frica ce le determină să creadă că avortul este singura lor opțiune. Criza de sarcină poate să apară oriunde, iar aceste femei au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a le da puterea necesară de a face alegerea corectă și de a se putea bucura de viața copiilor lor.

Anca Mihai


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XIV/2021