Care au fost oamenii și modelele duhovnicești în viața dumneavoastră și cum v-au ajutat?
Sunt atât de multe încât nu aș avea cum să le enumăr pe toate. Mi-a fost dat să am parte de oameni care m-au îndrumat pe calea cea bună și m-au inspirat la fiecare pas, făcându-mă să înțeleg importanța efortului personal, dar și a ajutorului lui Dumnezeu.
Din experiența personală, care sunt limitele medicinei și cum ați cunoscut lucrarea lui Dumnezeu în actul medical?
Limitele medicinei sunt multe, iar cea mai dureroasă parte este în momentul pierderii unui pacient. Lucrarea lui Dumnezeu și minuni există la fiecare pas, fie că le realizăm, fie că, în graba momentului, nu le conștientizăm sau le punem pe seama a altceva. Vindecarea unui pacient fără șanse după logica medicală clasică e dovada cea mai clară că medicina nu este exclusiv responsabilă de evoluția bolnavilor.
Care este relația dintre știința medicinei și credință în actul vindecării?
Medicina nu este nici pe departe o știință complet elucidată. Suntem într-o etapă avansată a descoperirilor medicale și a progreselor, dar încă întâlnim cazuri în care vindecarea survine fără explicație științifică. Întrebarea care se pune este dacă într-adevăr este vorba de informații încă necunoscute sau vorbim de participarea unei entități mai presus de ceea ce poate explica o știință exactă, respectiv ajutorul divinității, fie că aceasta apare ca urmare a credinței pacientului sau a medicului (sau a ambilor). Acest fapt rămâne să fie judecat de către fiecare dintre noi, medici sau pacienți. Cert este că cei care au suferit sau au tratat suferinzi știu foarte bine că medicina fără credință este în dezavantaj.
Luând în considerare jurământul Sfântului Luca al Crimeei, „promit să nu operez doar pacienții cu speranță de viață ori de vindecare”, precum și cuvântul său, „sunt obligat să denunț comportamentul lipsit de etică al colegilor mei”, considerați că eutanasia poate avea vreun fundament etic, indiferent de condiții?
Respectarea principiilor morale într-o profesie în care este foarte ușor să te lași pradă vanității și în care dilemele morale sunt infinite este de importanță indubitabilă.
Eutanasia este un subiect de mare controversă globală, din perspectivă morală, bioetică, teologică și, nu în ultimul rând, legală. Argumentele teologice ce susțin că viața este un dar divin, cele filosofice precum respectul pentru umanitate, viața umană fără preț, cele legale (dreptul la viață, posibilitatea încălcării dreptului la liberă opțiune, posibilitatea unui abuz criminal), reprezintă toate argumente contra eutanasiei.
Argumentele pro-eutanasie de tipul compasiunii pentru agonia pacientului și durerea acestuia, respectarea autonomiei acestuia și a dreptului la o moarte demnă nu pot fi considerate fundamente etice, motiv pentru care societatea românească nu acceptă în momentul de față moartea ca un calcul aritmetic, indiferent de condiții.
Dacă medicina susține că viața omului începe în momentul fecundării ovulului, că omul nu devine un individ separat de părinți doar după naștere, de ce totuși, prin avort, rupe firul vieții fătului înainte să se nască?
Nu medicina în sine acceptă ideea de avort și o susține, ci aceasta a devenit de-a lungul timpului o chestiune juridică bine reglementată la nivel național și internațional, medicina devenind un instrument. Manevrele medicale permit întreruperea unei sarcini, dar să nu uităm că medicii sunt susținători ai vieții. Astfel, nu numai că există medici care refuză efectuarea de avorturi, dar și cei care acceptă de multe ori o fac din considerente medicale și/sau juridice. Rămâne însă dilema soluționării conflictului dintre dreptul la viață al fătului și dreptul la viața privată a mamei, ce presupune inclusiv dreptul la autodeterminare (de a dispune de propriul corp), dreptul la integritate psihică și fizică. Modul de înclinare a balanței în soluționarea acestui conflict reflectă viziunea statului asupra acestei probleme și nu viziunea medicinei și a practicanților acesteia.
Să nu uităm că medicii nu pot practica medicina în afara legilor statului în care activează, chiar dacă opinia lor personală este împotriva efectuării unor manevre cum este și cea despre care discutăm. Etica și moralitatea personală și etica profesională sunt deseori blamate fără a vedea în fapt imaginea de ansamblu și toți factorii care contribuie la anumite conduite ale medicilor.
Astăzi observăm împărțirea medicilor sub pretext științific și al onestității. Care sunt criteriile științei autentice?
Medicii sunt și au fost dintotdeauna împărțiți în diverse categorii, pe criteriul competenței științifice, dar nu numai. Calitățile individuale sunt și ele de mare importanță într-o meserie în care interacțiunile interumane sunt indispensabile. Onestitatea și empatia sunt activ căutate de către pacienți, făcându-i să tolereze mai ușor contactul cu mediul spitalicesc sau cu boala. Astfel, un medic bun devine, dintr-o persoană inabordabilă deținătoare a adevărului incontestabil, având atitudine eminamente patriarhală, un profesionist absolut cu capacitate de autoasimilare cu pacientul.