1 aprilie este Ziua națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune ale regimului totalitar sovietic împotriva românilor ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe 1 aprilie 2021, la Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” de la Mănăstirea Putna, a avut loc o comemorare cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la masacrul săvârșit la Fântâna Albă.
Toate clopotele Bucovinei istorice au bătut în același timp, jelind moartea celor secerați de gloanțele sovietice la Fântâna Albă în 1941 și dând semnal de pioasă aducere aminte a jertfei lor.
În fața Memorialului Golgota Neamului, tinerii din Bucovina și liceenii din grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, au dat glas simțămintelor de dragoste pentru glia străbună și prețuire pentru cei ce au murit apărând-o.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a oficiat slujba parastasului pentru românii căzuți la Fântâna Albă, a îndemnat la neuitare: „A fost nedrept și nedemn ca din cei 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, 50 de ani să fie ani de tăcere. Jumătate de veac s-a dorit a se trece totul sub uitare. Au mai scris gazetele din Bucovina în primii ani de după 1941, au jelit în doină și versuri rapsozii și poeții, dar, „oficial”, nici până acum la nivel de stat nimeni nu și-a recunoscut vinovăția pentru cele întâmplate în acea primăvară și în lunile și anii care au urmat. Dimpotrivă, chiar în zilele acestea unii încearcă să schimbe istoria și să prezinte, în mod voit și malițios, cele petrecute acum 80 de ani într-o nouă perspectivă, nu numai diferită, ci chiar opusă evenimentelor reale. Și totuși... Oamenii locului, urmașii victimelor sau supraviețuitorii cei puțini din cele peste 3000 de persoane angajate în drumul spre România nu au uitat. Puținele semne de viață ale memoriei au așteptat, răbdătoare, până când tăcerea s-a transformat în clopot. Și sunetul acesta a pornit din marginea pădurii de la Fântâna Albă și s-a auzit până aici, la Putna, unde a zămislit acest loc de memorie. Loc de neuitare. Loc de condamnare a celor 50 de ani de tăcere. Loc de răscumpărare a fricii și a lașității”.
Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, a relatat cum a avut loc prima comemorare a românilor masacrați la Fântâna Albă: „În anul 1991, când se împlineau 50 de ani de la masacru, proaspăt înființata Societate „Mihai Eminescu” și Societatea „Golgota” au organizat prima pomenire a martirilor de la Fântâna Albă, cu foarte mari greutăți și amenințări. S-a estimat că au participat la acest eveniment peste 12.000 de oameni. Au venit foarte mulți din Rădăuți, din județul Suceava, din toată România. Au venit rude ale celor masacrați la Fântâna Albă, unii care au scăpat și au reușit să treacă atunci frontiera. În felul acesta, s-a început pomenirea celor masacrați în fiecare an. Și cu toate că în fiecare an suntem din ce în ce mai puțini, totuși îi pomenim pe cei masacrați”.
Dorin Popescu, fost vice-consul al României la Cernăuți, a rostit o emoționantă și înflăcărată alocuțiune despre țara în care trăim și despre țara spre care au pornit în 1 aprilie 1941 românii de pe Valea Siretului: „Căutăm în fiecare zi cea mai frumoasă dintre Româniile posibile. Știm că nu trăim în ea. O căutăm – în noi, în prieteni, în familie, în cărțile citite, în cântecele patriotice, în trecut, în figurile de eroi și de voievozi. Eu am găsit, am văzut, am înțeles unde anume poate fi găsită ea. Cea mai frumoasă dintre Româniile posibile este cea pe care o văd, în secundele dinainte de moarte, cei care se hotărăsc să moară pentru ea. De regulă, lucrul acesta se întâmplă pe câmpul de luptă. Când nu se întâmplă, însă, pe câmpul de luptă, se întâmplă în locuri sacre precum Varnița – Fântâna Albă. Fără să fi fost vreun câmp de luptă, mii de români au decis că țara pe care o iubesc se numește România, că au fost despărțiți samavolnic de ea și că această țară este atât de frumoasă, încât merită să moară pentru ea. Iar astăzi vorbim de câteva mii de români la Varnița – Fântâna Albă, care, în urmă cu 80 de ani, asta au hotărât: să vadă cea mai frumoasă țară dintre toate cele posibile. Când nu pot ajunge la Fântâna Albă, vin aici, la Putna, și mă răcoresc cu ceea ce văd în acest portal. Ca să ne dăm seama despre dramatismul și impactul momentului Varnița, că tot sunt acum născocite povești care minimalizează numărul victimelor, am să vă citez dintr-un raport adresat lui Iosif Visarionovici Stalin vis-à-vis de Fântâna Albă: «Peste frontieră n-a trecut nimeni». Folosesc acest prilej pentru a le spune diriguitorilor Imperiului Sovietic – lor și urmașilor lor – că mint. Peste frontieră au trecut toți!”
În continuare, Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a arătat că este o datorie morală să ne amintim de martirii neamului și și-a exprimat nădejdea că românii vor avea grijă ca pomenirea celor masacrați la Fântâna Albă să se facă în fiecare casă: „E o datorie morală să ne aducem aminte, pentru a nu se repeta, pentru că istoria trebuie să rămână vie în conștiința noastră. S-a amintit de Lunca, ce este aproape de ținutul Herța. În 6 februarie 1941 a fost Masacrul de la Lunca, înainte de la Fântâna Albă. Trecerile au fost multe și mulți au fost cei care au dorit să vină în patria mamă. «Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie», a zis Regele Mihai. Suntem datori să ne cunoaștem locurile de memorie, să ne aducem aminte de acești sfânt strămoși ai noștri. Și dacă pământul, acum 80 de ani, se mișca la Varnița deasupra trupurilor îngropate de vii, am nădejde că în această seară românii poate se vor aduna nu 3000, ci poate mai mult de 3000 și vor aprinde o lumânare, o candelă în casă, aducându-și aminte de cei care au vrut să fie liberi și nu au reușit să treacă în patria mamă. Veșnică să fie pomenirea lor”.