Despre Sfântul Voievod Neagoe s-au spus îndeajuns de multe ca nimeni să nu rămână neconvins de sfințenia sa. Aspectele care au stat la baza întocmirii argumentației pentru canonizarea cunoscutului domn sunt numeroase: Neagoe nu a stat departe de acțiunea de tipărire a primelor cărți în spațiul românesc; de asemenea, a fost ctitorul uneia dintre cele mai însemnate monumente de artă ecleziastică, mănăstirea Argeșului, „creație” ce s-a transformat în legendă cu profundă semnificație mistică.
Stătător în scaunul voievodal de la Târgoviște, între 23 ianuarie 1512 și 25 septembrie 1521, Neagoe Basarab este unul dintre puținii conducători români care, având o domnie liniștită în plan intern și extern, a putut să ridice cultura la un nivel de excepție.
„Prin Curtea de Argeș și prin Învățăturile către fiul său Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, și-a câștigat un loc veșnic viu în istoria, cultura, civilizația și conștiința românilor.” (Mitrop. Antonie Plămădeală)
Neagoe Basarab a fost fiul lui Basarab Țepeluș și al Neagăi din Hotărani, soția marelui vornic Pârvu Craiovescu. Neagoe primește încă de mic o educație deosebită de la călugărul Macarie, de la patriarhul Nifon al Constantinopolului și de la Maxim Brancovič. S-a căsătorit cu Elena (Despina Milița), fiica despotului sârb Iovan Brancovič, în 1504, cu care a avut șase copii. A luat parte, se pare, alături de călugărul Macarie, la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) și a Tetraevangheliarului (1512). Ca mare boier, Neagoe urcă treptele rangurilor în puțini ani: în ianuarie 1501 este postelnic, iar în decembrie devine mare comis, rang păstrat și în anii 1510 și 1511. După moartea lui Vlad cel Tânăr, cu sprijinul lui Mehmed bey, aliatul Craioveștilor, Neagoe a fost înscăunat pe tronul Țării Românești, la 23 ianuarie 1512.
Domnia sa a marcat pentru Țara Românească un oarecare echilibru social-politic. A încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A practicat o politică de echilibru, căutând să contrabalanseze suzeranitatea turcească prin legături diplomatice cu puterile creștine. A mai încercat să stabilească relații diplomatice deopotrivă cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Susține apariția Evangheliarului conceput de Macarie și Viața patriarhului Nifon a lui Gavril Protul, care relatează și despre activitatea a patru domni munteni: Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr și Neagoe Basarab.
De numele său se leagă înălțarea mănăstirii de la Curtea de Argeș, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, o capodoperă arhitectonică a acelor timpuri, păstrată până astăzi, care adăpostește și osemintele regilor României. Sfințirea acestei mănăstiri s-a făcut la 15 august 1517, în prezența unor reprezentanți de seamă ai lumii ortodoxe de atunci, ca patriarhul ecumenic Teolipt I și Gavriil, protosul mănăstirilor athonite.
Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi sud-est europene, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (1519-1521). Prin condeiul său, Neagoe, în „învățăturile” sale către fiul său Teodosie, a așternut pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de îmbunătățire spirituală, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele duhovnicești.
Cel care a fost supranumit „Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof” (B. P. Hașdeu), „domn cu apucături împărătești” (Nicolae Iorga) sau „unul dintre cei mai culți domni ai noștri din vechime” (Ioan Bogdan), s-a stins după o lungă și grea suferință, la 15 septembrie 1521 (39 de ani), fiind înmormântat la Argeș. A fost canonizat la 9 iulie 2008, cu zi de prăznuire la 26 septembrie.