„Înălțat-am ales din poporul Meu, cu undelemn sfânt l-am uns pe dânsul!” (Prochimen din Paraclisul Sfântului Voievod Ștefan)
Binecuvântată este această sfântă zi de 12 aprilie 2007 pentru poporul nostru, pentru Biserica noastră strămoșească, pentru că în această zi a venit la cârma Țării Moldovei slăvitul Ștefan Voievod!
Se împlinesc 550 de ani de când Ștefan cel Mare a întrebat: „ Vă este tuturor voia ca să vă fiu domnitor, cârmuitor?" Toți au spus: „Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești". Într-adevăr, Ștefan cel Mare a domnit mulți ani, 47 de ani, iar domnia sa a fost de la Dumnezeu, aceasta fiind arătată și de faptele sale preaslăvite.
Învățătorul evreilor, Nicodim, a venit la Mântuitorul noaptea pentru că avea o oarecare teamă de cei de o credință cu el, fariseii. Și a spus Nicodim Mântuitorului: „Știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; căci nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3, 2).
Ștefan cel Mare a fost omul trimis de Dumnezeu. Faptele de vitejie ale lui Ștefan cel Mare au fost de la Dumnezeu: fapte de vitejie pe câmpul de luptă, fapte de vitejie întru păstrarea dreptei credinței. El a venit la cârma țării în vremuri tulburi, când erau mari vrăjmășii între oameni, mai ales între oamenii clasei de sus (a boierilor). Aceștia se gândeau în primul rând la ei și mai puțin la țară. Puneau mai presus de interesele țării interesele personale. Nu a fost ușor pentru Ștefan cel Mare să facă pace și să-i facă înțelegători pe acești boieri față de situația în care Moldova și creștinătatea se aflau.
Când Ștefan cel Mare se urca pe tron, Moldova și întreaga creștinătate erau amenințate de oștirile otomane nu numai cu ocuparea țării, ci și cu desființarea credinței creștine. În asemenea împrejurări, în această situație de mare primejdie, nu putea să facă față nimeni altul decât numai un om trimis de Dumnezeu. Acesta a fost Ștefan cel Mare și Șfant, întâmpinat de mulțimi în această sfântă zi, binecuvântată de Dumnezeu, 12 aprilie.
Faptele sale de credință s-au dovedit rodnice de-a lungul vremii și de aceea au rămas în sufletele noastre, ale tuturor. Ștefan cel Mare a apărat credința ortodoxă, a apărat întreaga creștinătate, a apărat glia străbună cu o mână de oameni, cu puterea lui Dumnezeu. Și a știut să-i mulțumească lui Dumnezeu și la biruință și la înfrângere, primindu-le pe toate ca fiind voia Lui. Sfântul Ștefan a fost un adevărat slujitor al Bisericii, al Neamului, al lui Dumnezeu.
Războaiele aduc mari pagube materiale, în afară de pierderile de vieți omenești. În acea situație de criză, Ștefan cel Mare nu a uitat lucrul cel mai de preț: credința strămoșească și zidirea locașurilor sfinte, pe care le-a înzestrat cu toate cele necesare. Ele au rămas până astăzi valori ale patrimoniului național; ele ne arată cum am fost și cum trebuie să fim.
Unul din marii noștri istorici, Nicolae Iorga, studiind operele de artă din vremea lui Ștefan cel Mare și comparându-le cu alte opere din aceeași vreme, dar din alte zone ale creștinătății, mai ales cu cele din fostul Imperiu Bizantin, a spus: Bizanț după Bizanț; adică unele realități culturale, spirituale care au existat în Imperiul creștin bizantin vedem că se regăsesc și în anumite țări mici, cum ar fi Moldova sau Muntenia, dar, îndeosebi, în Moldova. Specialiștii spun că nu a fost vorba numai de a copia modele din Imperiul Bizantin, ci de a le prelucra potrivit realităților locale, dar în așa fel încât să nu se îndepărteze, să nu se înstrăineze de ceea ce trebuie să fie: o sfântă biserică, un locaș de închinare, o sfântă icoana, care arată viața de sfințenie, arată că aici ne pregătim pentru împărăția cerurilor. Aici ne naștem din apă și din Duh Sfânt, pentru a deveni fii ai Împărăției lui Dumnezeu, cum a spus Mântuitorul lui Nicodim în Sfânta Evanghelie de astăzi.
Meșterii constructori sau zugravii vechilor noastre locașuri căutau să înfățișeze nu priceperea lor, ci învățătura creștină despre sfânta icoană și despre sfânta Biserică. Dumnezeu le-a dat înțelepciune acestora, înțelepciune întemeiată pe credința ortodoxă, pentru că acești meșteri erau trăitori autentici. Ei erau un fel de asceți, de călugări, pentru că lucrau icoanele numai cu post și rugăciune.
Aceste opere de artă au rămas mai departe ca niște adevărați apostoli, vestitori ai spiritualității noastre creștine ortodoxe, ai neamului nostru românesc. Despre aceste valori de artă, un străin de neam și de credință a scris: „Unice în lume sunt aceste valori artistice”. Nicăieri în lume nu găsim asemenea lucruri. Iată ce moștenire ne-a lăsat Ștefan cel Mare și Sfânt, luând pildă după el și Petru Rareș și ceilalți voievozi.
Trebuie să păstrăm această moștenire. În primul rând, credința noastră strămoșească să o mărturisim prin faptele de milostenie, prin trăirea în duhul adevărului și al moralității și prin împlinirea legilor lui Dumnezeu.
Această moștenire, și mă refer la sfintele biserici și podoabele lor, trebuie păstrată, îngrijită, ca să rămână peste veacuri.
(Extras din cuvântul rostit de Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în data de 12 aprilie 2007, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești săvârșită la Sfânta Mănăstire Putna.)
Însemnări din cartea de oaspeți
Ștefan cel Mare și Sfânt este simbol al identității și demnității naționale peste veacuri... El și Putna ne cheamă către credință și Dumnezeu în numele neamului. Sfinte voievodule Ștefane, înțelepțește-ne și ne unește în marea țară românească pe care ne-ai lăsat-o!
Ion Mereuță, Moldova, 16.11.2005
*
Putna este inima noastră a tuturor românilor. De aici se aud nu numai clopotele lui Ștefan ci și bătaia inimilor noastre.
General (r), prof. univ. dr. Amza Tudor, 20.04.2007
*
Ar fi păcat ca un trecut atât de încărcat de istorie, ca cel al românilor, să fie dat uitării sau întinat de faptele generațiilor de azi.
Fam. Dragomir George și Simona, 23.07.2006
*
Pe stâlpul cel neclătinat al credinței, pe voievodul și unsul lui Dumnezeu, pe Ștefan, ostașul lui Hristos nebiruit, lăudându-l îi strigăm: din necazuri izbăvește-ne cu ale tale rugăciuni!