Domnul profesor Neagu Djuvara s-a născut la București în anul 1916. Este licențiat în litere și istorie, doctor în drept (Paris, 1940). În anul 1972 obține doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei. Din 1991 este profesor asociat la Universitatea din București și membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași. A publicat numeroase volume în limbile română și franceză, dintre care amintim: „Amintiri din pribegie”, Albatros, 2002; „O scurtă istorie a românilor”, Humanitas, 2002; „Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor”, Humanitas, 2006.
La cei 91 de ani ai săi, atât prin pregătirea de excepție cât și prin experiența de viață, domnul Djuvara este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități culturale ale momentului. El este dovada vie a puterii creatoare de care au dat dovadă intelectualii români formați în perioada interbelică. De aceea, ne-am bucurat foarte mult că domnia sa a acceptat pentru revista noastră să răspundă pe scurt la câteva întrebări.
Domnule profesor Djuvara, cum priviți aniversarea a 550 de ani de la ungerea ca domn a Sfântului Ștefan cel Mare?
E bine din când în când, la „cifre rotunde”, să se amintească de oamenii noștri mari din trecut.
Ce reprezintă Sfântul Ștefan pentru români?
Ștefan vodă a avut darul de a fi iubit și preamărit chiar din vremea lungii sale domnii atât de însemnate pentru închegarea neamului românesc și intrarea lui în istoria europeană. Faptul că a fost atât de credincios și a ctitorit atâtea așezăminte bisericești, a făcut ca vox populi să-i zică „cel Sfânt”, cu mult timp înainte ca Biserica să-l canonizeze.
La concursul „Mari Români” organizat anul trecut de televiziunea națională, Sfântul Ștefan a ieșit pe primul loc datorită cinstei pe care mulți români o arată față de domnul moldav. Au fost persoane care au afirmat că Ștefan cel Mare și Sfânt a fost preferat de români întrucât aceștia au fost educați așa în perioada comunistă. Vi se pare corectă o asemenea afirmație?
Afirmație stupidă. Ca istoric, la vârsta de aproape 91 de ani, vă pot afirma că Ștefan cel Mare a avut dintotdeauna aceeași aură de glorie și dragoste din partea românilor.
Domnule profesor, un istoric a spus în timpul concursului amintit că era mai bine ca Sfântul Ștefan să fi construit o universitate decât atâtea biserici și mănăstiri. Sunteți de acord cu această idee?
Imbecilii iau cuvântul în toate manifestările publice. O universitate în Moldova veacului al XV-lea e un anacronism.
Cum au reușit românii să izbândească în 34 de lupte în timpul domniei Sfântului Ștefan, iar astăzi nu știm să fim uniți pentru a face față atâtor greutăți de care se lovește neamul nostru?
Conducătorii geniali au darul de a uni într-un anumit moment toate gândurile și toate energiile unui neam. De aproape o sută de ani, noi nu mai avem un asemenea „catalizator”.
Ce trebuie să învețe politicienii de astăzi de la Sfântul Ștefan cel Mare?
Nu pot învăța nimic din acele pilde ale trecutului fiindcă nu sunt în stare să pună dragostea de țară și interesul public înainte de interesele private.
Poate fi valabilă astăzi o politică inspirată de principiile creștine, așa cum a fost cea promovată de Sfântul Ștefan?
Nimic nu este imposibil, dar trebuie constatat că în conjunctura actuală a civilizației noastre nu mai apare religia ca inspiratoare în politică. Nici partidele apărute în Europa Occidentală cu eticheta „democrație creștină” nu par să se fi distins cu adevărat ca aplicând preceptele creștine. Iar statisticile dovedesc că în toată Europa, practica religioasă nu mai depășește scorul de 10-15%. Astfel fiind, nu e de mirare că majoritatea politicienilor adunați pentru a redacta o Constituție a Uniunii Europene au refuzat orice aluzie la trecutul creștin al Europei!
Domnule profesor Djuvara, asistăm, astăzi, la o avalanșă a kitsch-ului, a pseudo-culturii, a pornografiei și a minciunii mai mult sau mai puțin dirijate. Cum este și firesc, toate acestea afectează în special tânăra generație. Ce îi sfătuiți pe tineri să facă într-un asemenea context?
Recunosc că avalanșa de pornografie, și mai cu seamă ofensiva, chiar dramatică, în favoarea autorizării căsătoriilor homosexuale și a dreptului de adopțiune de copii pentru asemenea cupluri, sunt fenomene extrem de îngrijorătoare, care ne amintesc de Sodoma și Gomora. Ar putea fi unul din simptomele cele mai clare că civilizația noastră e în ajun de prăbușire totală. E convingerea pe care am exprimat-o deja acum vreo 40 de ani în teza mea de filosofie a istoriei [din care a ieșit o carte tradusă în românește sub titlul Civilizații și tipare istorice (Humanitas)].
Puteți face o comparație între modul de a fi al tinerilor în perioada interbelică și cel al tinerilor români de astăzi?
Tineretul din perioada interbelică a fost pasionat de politică și de patriotism. E o prăpastie între mentalitatea din tinerețea mea și mentalitatea de acum; generațiile de astăzi sunt total debusolate după mai mult de 50 de ani de comunism (căci nici în cei zece ani de după decembrie ’89, în timpul „domniei” lui Ion Iliescu, nu am scăpat de mentalitatea comunistă).
România a traversat perioada foarte grea a experimentului comunist, iar acum, de 17 ani, experimentează perioada de tranziție. Vom reuși să ajungem la o stare de normalitate în care să ne putem valorifica credința și tradițiile noastre?
Cred că trebuie să treacă cel puțin două generații, ca să poată apărea o generație mai sănătoasă.
În anul 1941 ați participat la campania din Basarabia și Transnistria. Ce amintiri puternice păstrați în urma acestei experiențe ?
În iunie 1941 am plecat, noi toți tinerii atunci sub arme, cu mare entuziasm la acest teribil război. Voiam să ștergem rușinea din anul precedent când cedasem în fața ultimatumului sovietic fără să tragem un foc de pușcă. Apoi formidabila armată germană ne-a dat falsa iluzie că era de acum invincibilă și că alături de ea izbânda era sigură – ceea ce, de altfel, scădea meritul jertfei noastre. Mi-au trebuit ani, chiar zeci de ani, ca să înțeleg eroarea mea de viziune.
Din punct de vedere cultural și spiritual, ce avantaje și dezavantaje aduce intrarea României în Uniunea Europeană?
Nu văd nici un dezavantaj prin intrarea noastră în Uniunea Europeană. Această Uniune (dacă se realizează, ceea ce nu e încă sigur) nu va tinde către o uniformizare tip USA. Acolo a fost de la începuturi o singură limbă, o singură cultură în care toate elementele străine ulterioare au venit să se amalgameze. În Europa nu poate fi vorba de același proces: ea va rămâne la nesfârșit un mozaic de națiuni, de limbi, de culturi.
În încheiere, vă rugăm să comentați cuvintele lui Petre Țuțea: „La pușcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica!”.
Admirabile, cuvintele lui Petre Țuțea. Materialismul dominant în vremea noastră ne face să uităm cu totul resorturile religioase și morale ale Istoriei.
Vă mulțumim!
A consemnat Ieromonah Teofan Popescu
Însemnări din cartea de oaspeți
Pioșenie, recunoștință și un omagiu adus Sfântului Ștefan pentru dorința de a construi un stat liber și neatârnat. Doamne, ajută poporul român!
Valeriana și Emil, Turnu Severin, 13.10.2005
*
De prea multe ori se întâmplă să ne fie rușine că suntem români astăzi! Ar trebui ca măcar o dată în viață fiecare român să viziteze aceste locuri și să înțeleagă că avem o țară frumoasă, un trecut plin de figuri mărețe și, mai presus de orice, o șansă de a fi din nou demni.
Sfântul Ștefan a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai mari români ai tuturor timpurilor.