Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.
Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același.
Evrei 13, 7-8
În viața poporului nostru, sentimentul religios s-a împletit permanent cu cel patriotic într-un chip pe deplin cumpătat. Locul unde acestea două se mărturisesc desăvârșit împreună rămâne pentru noi mănăstirea Putna, numită de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc“ sau, în vremurile stăpânirii comuniste, „școală de patriotism“.
Cel care a întărit și a îmbogățit aceste două simțăminte timp de cinci veacuri este Sfântul Ștefan cel Mare, „eroul nostru național“.
Către mormântul său — loc sfânt, „altar al conștiinței naționale“ — s-au îndreptat în anul 2004 în pelerinaj mii de români de pe toate meleagurile țării și din toată Europa, de pe continentul american și chiar australian, unde fiii noștri își trăiesc permanent dorul după țara lor, România.
La 2 iulie 2004, ziua împlinirii celor 500 de ani de la strămutarea Voievodului la locașurile de veci, în rândurile pelerinilor s-au aflat și tinerii membri sau simpatizanți ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români și ai Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români.
Ei au pornit în pelerinaj în zorii zilei de 29 iunie de la Cetatea de scaun a Sucevei, unde au participat la Slujba Sfintei Liturghii. Mulți dintre ei s-au și împărtășit. Au pornit apoi pe jos până la mănăstirea Putna însoțind Icoana Adormirii Sfântului Voievod Ștefan, așezată pe un car tras de un cal ce purta, pe o șa de epocă, o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, împreună cu Ceaslovul, Psaltirea, sfeșnicul cu trei lumini și o sfântă cruce.
Paginile acestei publicații vor mărturisi pe larg și deschis cele trăite la Putna de tinerii studenți în zilele pelerinajului românilor de pretutindeni.
Curajul și demnitatea celor care au participat la Marea Sărbătoare națională au dat mărturie de ancorare a vieții lor în sfintele simțăminte ale credinței noastre strămoșești, ale iubirii țării și a eroilor ei; au dat mărturie că sunt vrednici urmași ai Slăvitului apărător al creștinătății; au dat neclintită mărturie că tăvălugul stăpânirii comuniste n-a putut clinti temeliile spirituale ale poporului nostru: sentimentul religios și cel patriotic. În acele zile, tinerii noștri au arătat că nu se vor clinti din crezul lor de fii adevărați ai neamului și Bisercii noastre strămoșești, că nimic și nimeni nu-i va clinti din nădejdea biruinței având drept călăuză chipul „strămoșului cuminte“, care a rămas pururea viu nu numai în paginile cronicilor, cum a rămas amintirea dușmanilor pe care i-a învins, ci mai ales în inima și sufletul fiecărui român.