background

Epilog

Epilog

Începutul lunii lui Cuptor a anului întru Hristos 2004 a constituit pentru fiecare mădular viu al Bisericii neamului nostru un moment de judecată de conștiință menită a-i lămuri în focul mărturisirii aurul credinței.

La jumătate de mileniu de la statornicirea în veșnicie, glasul Voievodului „purtător de biruință” a sunat chemându-și oștirea de pretutindeni la împreunămărturisirea Legii celei strămoșești.

Aceasta a fost Marea Sărbătoare de la Putna – o chemare la mărturisirea credinței în Domnul Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu și la cinstirea „strămoșului cuminte”, care ieri a luptat pentru ca noi, astăzi, să putem mărturisi.

Sfântul Ștefan cel Mare rămâne simbolul unității noastre de credință și dragoste de neam.

Prin purtarea de grijă a Marelui Voievod, am reușit ca pentru patru zile să fim contemporani cu cei care acum cinci sute de ani l-au condus pe Domnul Ștefan spre mormânt – poartă a înveșnicirii.

Fiu al Bucovinei, „copil de casă al Domnului Ștefan”, participarea la acest unic eveniment a constituit, pentru mine, în primul rând împlinirea datoriei firești de a-l cinsti pe cel care de cinci veacuri domnește în inimile și în conștiințele locuitorilor Țării Fagilor.

Uniți în cânt și-n rugă, am trăit cu maximă intensitate grandoarea evenimentului. Atunci am cunoscut că nimic nu este mai frumos și mai bine „decât a locui frații împreună”, și am înțeles că studențimea română a priceput chemarea vremurilor și rostul unei astfel de sărbătoriri.

Urcușul spre „Ierusalimul neamului românesc” a reprezentat un adevărat crescendo duhovnicesc. Plinirea Sărbătorii a fost, însă, sacrilegiată de atitudinea „Cezarului” care, neînvățând nimic din modelul omului de stat Ștefan cel Mare și Sfânt, a împiedicat poporul binecredincios să dăruiască lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Revenind la vatră, un dor sfâșietor de Putna îmi cuprinsese toată ființa. Am înțeles în el glasul tainic al Domnului Ștefan și că, din acel moment, relația mea cu Sfântul Voievod a căpătat un inestimabil plus de intimitate.

Ciprian Onica, Sibiu

Pentru orice bucurie se cuvine să aducem mulțumire lui Dumnezeu și celor prin care ne-a fost dată. Mulțumim tuturor acestor tineri care, prin pelerinajul pe urmele Slăvitului Voievod, au adus Marii Sărbători „Ștefan – 500” o lumină deosebită. În cartea de istorie a Putnei și în cartea istoriei neamului românesc, drumul lor va fi asemenea unei împărtășiri cu faptele sfinte ale strămoșilor. Peste timp, ecoul pașilor acestora va mișca în alte generații glasul conștiinței:

Închinându-te la mormântul Slăvitului Voievod, române, nu uita… Ai un neam, o țară și o lege. Ai strămoși ce ți-au dat acest neam, această țară și această credință prin viața lor și prin moartea lor. Ești azi aici pentru că pe aceste locuri s-au luptat un Ștefan, un Mircea și un Mihai…

Pământul mustește de sângele strămoșilor ca Jertfa din Potir.

Cei care în 1989 au strigat: „Vom muri și vom fi liberi” au aflat Adevărul, după cuvântul Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Sfinții și eroii sădiți de Dumnezeu pe acest pământ să te însuflețească și pe tine. Ascultă glasul lor, roagă-te lor, primește ajutorul lor. De ești botezat ca ei, fă și faptele lor. De vei face faptele lor, vei primi cununa lor. În viața lor afli pildă, afli putere, afli râvnă. În viața lor afli adevăratul duh al poporului dreptslăvitor: duhul jertfei.

Ia aminte, dar, de unde vii, pentru a ști încotro să te îndrepți!

Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. Pe urmele „strămoșului cuminte” (2005)