background

2 iulie. Marea Sărbătoare

2 iulie. Marea Sărbătoare

Noi, pelerinii, am putut să ne bucurăm de această ocazie specială de a fi atât de aproape de această temelie istorică și spirituală a neamului românesc, dar cei care nu au fost alături de noi din diferite motive ar trebui să știe că nu trebuie să fii la Putna ca să aprinzi o lumânare în memoria domnului Ștefan, căci Ștefan este peste tot plaiul românesc.

Carmen Dumitrescu, Târgoviște

Pot spune că suntem o generație fericită și binecuvântată de Dumnezeu pentru că sub ochii noștri s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru mine sărbătoarea a însemnat foarte mult, am avut ocazia să înțeleg încă o dată cine a fost și cine este Ștefan cel Mare pentru poporul român și nu numai. Am văzut cum granițele au dispărut și ne-am unit în rugăciune acolo unde Ștefan cel Mare își odihnește trupul ostenit de lupte. Cu trupul stă în mormânt, iar cu sufletul la Dumnezeu, de unde ne ocrotește.

Cristina Sbiera, Sibiu

Înainte de pelerinajul la Putna mă feream să vorbesc despre Sfântul Ștefan, mă feream să cer mijlocirea Sfântului Ștefan în rugăciune. Un prieten mi-a spus, când i-am mărturisit rezerva mea, că, după ce voi participa la sărbătoarea de la Putna, se va schimba ceva.

Ceea ce-am simțit mă face acum să îl văd pe Sfântul Ștefan cu alți ochi: ai inimii.

Ovidiu Cornea, Cluj-Napoca


Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. Pe urmele „strămoșului cuminte” (2005)