background

Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta

Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta

Volumul de față încearcă să alcătuiască desenul unei personalități de mare anvergură umanistă, de erudiție vie și de vocație paideică, și să redea ceva din chipul ei interior – creștinul care L-a mărturisit pe Hristos prin cuvânt și faptă și și-a asumat viața monahală: acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta.

Mărturiile, amintirile, evocările, comentariile și interpretările operei ei – de eminent comparatist, eminescolog, istoric și filosof al culturii (în special renascentiste) – vin, în general, din partea contemporanilor – distinși intelectuali, artiști, literați, din generații diferite. Unii dintre ei consideră întâlnirea cu Maica Benedicta una destinală, fondatoare pentru propria lor formare culturală și spirituală. 

Majoritatea portretelor au fost rostite în cadrul colocviilor desfășurate la Putna, începând cu anul 2007, și publicate în revista „Caietele de la Putna”. Le republicăm cu conștiința că ar fi păcat ca atât de frumoasele și adevăratele gânduri exprimate despre Maica Benedicta să rămână ascunse sub obrocul vremii. Ele dau seamă, pe cât a fost posibil acum, despre un suflet ales, dar, prin portretul realizat, ele vorbesc și despre cultura și spiritualitatea românească și, în general, despre om și despre Dumnezeu, Cel care ne-a creat și ne-a înzestrat cu chipul Său – de aici frumusețea noastră. 


Editura Nicodim Caligraful
Mănăstirea Putna, 2018