RO
EN

200 de ani de la mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
În urmă cu două secole, în luna ianuarie a anului 1821, în Țara Românească se desfășura un eveniment care avea să determine o adâncă schimbare a istoriei naționale, contribuind totodată și la determinarea identității naționale. Promotorul mișcării revoluționare din anul 1821 a fost Tudor Vladimirescu.

Revoluția de la 1821 avea ca scop restituirea libertăților cetățenilor din spațiul românesc, care se aflau încă sub conducerea Înaltei Porți. Tudor Vladimirescu s-a răsculat, de fapt, împotriva regimului domniei fanariote, un regim care nu era permisiv cu cetățenii. Așa cum afirma A.D. Xenopol, Vladimirescu ar fi dorit „mântuirea poporului din robia boierului”. Născut și crescut în rândul țărănimii, Vladimirescu ajunge la scara de mijloc a societății prin iscusință, devenind, astfel, un mic boier. În acest context, el a fost capabil să înțeleagă nevoia de emancipare și dezvoltare a societății românești, fiind împuternicit să ia atitudine împotriva problemei subjugării otomane.

La începutul lui 1821, ultimul domn fanariot, Alexandru Suțu, moare, iar la 23 ianuarie, Tudor Vladimirescu a expus la Padeș „Proclamația către țară”, după care a constituit „Adunarea norodului”. Această adunare avea rol de a informa populația că mișcarea împotriva domniilor fanariote a început, dar, cel mai important, era o invitație pentru cei care doreau să se alăture. Cu această adunare, Tudor a trezit multe spirite din Țara Românească, care au fost pregătite să i se alăture. Documentul intitulat: „Cererile norodului românesc” este considerat a fi documentul programatic al Revoluției din 1821.

Un alt element încurajator al Revoluției este mișcarea eteristă care decide să îi acorde sprijin lui Tudor. Această mișcare lupta împotriva dominației otomane în Europa, iar cel mai vizat era spațiul balcanic. Mișcarea eteristă era condusă de Alexandru Ipsilanti, general în armata rusă și nepot de fiu al voievodului cu același nume. La scurt timp după proclamația de la Padeș, țăranii s-au adunat repede, înarmați fiecare cu ce avea. Tudor a izbutit în scurtă vreme să ocupe întreaga Oltenie, ca mai apoi să pornească asupra Bucureștiului.

Între timp, Alexandru Ipsilanti a trecut Prutul, iar împreună cu o oaste a înaintat spre București. Totuși, Tudor Vladimirescu a fost confirmat de Divanul boieresc, astfel că în 21 martie 1821 a intrat în București nu ca un răsculat, ci în calitate de conducător legitim al unei oștiri legitime. În momentul în care ajunge la București, Tudor uită de motivele sociale care l-au împins până acolo și ajunge la un pact cu boierii prin care jură „vremelnica stăpânire a țării”, primind, la rândul său, din partea boierimii, un jurământ de credință și supunere. Printr-o proclamație la 20 martie, Tudor amână promisiunea de libertate pe care o făcuse țăranilor. Prin această proclamație, Vladimirescu le cerea țăranilor să „cunoască stăpânirea și boierimea, anerisind (anulând) cele dintâi împotriva boierilor publicații ale sale”. Tudor a rămas în București până în data de 15 mai. Situația se complicase prin faptul că două oștiri turcești trecuseră Dunărea, pentru a lupta cu eteriștii.

Tudor Vladimirescu nu a vrut să lupte de partea niciunei părți și a decis să se retragă în Oltenia, unde dispunea de fortificații unde putea rezista, după estimările sale, doi sau trei ani, timp în care credea că marile puteri vor lua o decizie prielnică românilor. Doar că a fost trădat de ai săi și răpit de eteriști în 21 mai. În noaptea de 27 spre 28 mai a fost ucis, iar trupul său aruncat într-o fântână. Lipsită de conducător, oastea pandurilor s-a destrămat. Revoluționarii pierd în fața turcilor, iar același lucru i se întâmplă și armatei eteriste, fiind înfrântă de turci la data de 7 iunie 1821. Deși Tudor Vladimirescu a fost învins, revolta acestuia a rămas în istorie, fiind și principalul factor care a înlăturat regimul fanariot și a readus domniile pământene.

Anul 2021 este „Anul Tudor Vladimirescu”, potrivit unei legi promulgate de președintele României. Potrivit actului normativ, Tudor Vladimirescu este recunoscut „Erou al națiunii române”, „pentru rolul marcant, curajul, eroismul și sacrificiul lui din timpul Revoluției din 1821”. Cu acest prilej, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate pot organiza programe și manifestări cu caracter cultural-științific. Evenimentele organizate în cadrul „Anului Tudor Vladimirescu” sunt „menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu și care a fost unul dintre evenimentele ce au marcat începutul procesului de renaștere națională a României”.

Alexandru Lungoci



Sus