RO
EN

Frumusețea vieții creștine

Înaltpreasfințitul Justinian Chira (1921–2016)
100 de ani de la naștere

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

E frumoasă viața noastră creștinească. Și este frumoasă tocmai prin încercările și prin jertfele pe care le suportă. Credința este un pisc și trebuie să te lupți ca să îți păzești echilibrul, să ai o credință vie, să nu te prăbușești în necredință și în formalism religios. Problema credinței este foarte delicată. Credința este un pisc, este cea mai mare cucerire a omului. Viața, faptele și învățătura lui Hristos alcătuiesc piatra de temelie a credinței. La baza necredinței stau ignoranța, prostia, trândăvia, nebunia, orgoliul sau viața trăită în mari fărădelegi.

Iubirea este esența existenței. Dar iubirea în înțelesul acesta e duhovnicească, dumnezeiască, ea îți dă putere să trăiești. La iubire ajungi prin răbdare. Prin răbdare ajungi să-l iubești pe fratele tău, să-l ierți, să-l respecți, să vezi că-i mai bun decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici. Să fim blânzi și smeriți cu inima! Acesta este chipul cel mai frumos pe care îl prețuiește Mântuitorul: blândețea și smerenia. Iubirea este peste toate celelalte virtuți. Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.

Smerenia și blândețea realizează iubirea. Un om care nu-i blând, un om care nu-i smerit, acela nu poate iubi în profunzime. Iubirea face parte din cele trei virtuți teologice, alături de credință și nădejde. Virtuți teologice ar însemna puteri de Dumnezeu grăitoare. Smerenia se câștigă cunoscându-ți limitele și ajungând la credința că toate darurile pe care le ai sunt primite și nu este vorba de meritul tău. Smerenia ne ajută să ne eliberăm de dispreț și de toate închipuirile: că suntem mai grozavi, mai teribili decât alții.

Un om smerit este un om lucid, un om realist.

Fragmente din Arhiepiscop Justinan Chira,
Trăiți frumos și-n bucurie, Ed. Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2014



Sus