RO
EN

Școala și tinerii români din regiunea Cernăuți – încotro?

Marin Gherman

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Sediul Mitropoliei Cernăuților, construit în 1864–1882, în prezent Universitatea din Cernăuți
Școala a fost în permanență un izvor nesecat al cunoștințelor și al identității naționale. Învățământul în limba maternă pare important mai ales în mediul comunităților de români din afara României. Fiind înconjurată de români, după cum spunea Nicolae Iorga, România ca stat trebuie să manifeste o grijă aparte față de aceștia, or, anume ei fac parte din marele neam românesc.

În ultimii ani, accesul tinerilor români din regiunea Cernăuți la învățământul în limba maternă a devenit mai dificil. Legea Educației din 2017 și altele care au urmat până în 2020 au redus semnificativ dreptul la studii în limba maternă pentru comunitatea română, în pofida numeroaselor explicații ale autorităților cum că „,niciun drept nu este încălcat” prin inovațiile legislative. Așadar, dacă în ciclul primar se mai păstrează într-o oarecare măsură sistemul de învățământ în limba română, la gimnaziu și liceu numărul de ore predate în limba ucraineană crește de la un an la altul. În clasele superioare, cel puțin 60% din materii trebuie predate în limba ucraineană, iar formula „cel puțin” ar însemna și 95–99%. Aceste reglementări legislative au complicat și mai mult situația românilor din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.

Ca un colac de salvare, dar – ce-i drept – unul mai mult iluzoriu, legislatorul ucrainean a lăsat posibilitatea de școlarizare în orice limbă în cadrul școlilor particulare. Câte școli particulare a deschis până acum România în Cernăuți sau în altă parte? Răspunsul este: niciuna. Ca o replică la inițiativele Kievului în domeniul educației, Bucureștiul a luat decizia în 2017 să acorde burse elevilor din clasele întâi și a doua care învață în limba română – o decizie bună, însă aceasta este minusculă pentru a modifica echilibrul de forțe.

Dacă nimic nu se va schimba în următorii 2–3 ani, comunitatea românească din Ucraina riscă să se trezească asimilată cultural, mental și identitar, iar memoria istorică va dispărea pentru totdeauna. Merită menționat faptul că în școlile românești din Ucraina nu se predă istoria românilor, iar tinerii nu mai fac legătura între ei, ca entitate colectivă, și strămoșii lor, care au creat neamul românesc.

Creșterea numărului de ore care vor fi predate în limba ucraineană și descreșterea celor în limba maternă vor cauza o ruptură și mai mare între România ca țară-mamă și românii din regiunea Cernăuți. Tinerii nu vor mai cunoaște noțiuni din geografie, istorie, biologie, chimie, matematică în limba lor maternă. Aceste materii vor fi predate doar în limba ucraineană. Va urma dispariția oricărui interes față de cărțile, publicațiile și emisiunile de specialitate în limba română, iar tinerii care fac parte din neamul românesc nu vor mai simți necesitatea de a cunoaște bine și în profunzime limba lor maternă. Satele românești cu școală ucrainizată sau rusificată dispar de pe harta națiunii române – ne învață istoria secolului al XX-lea.

Problema conștientizată de mediul asociativ românesc din Cernăuți nu prea găsește soluții la nivel diplomatic și politic la București, lucru care a provocat o anumită dezamăgire. Nu putem miza nici pe soluții de alternativă, non-politice, care sunt total absente ca măsuri de păstrare a identității românești în Ucraina. Din păcate, România nu reprezintă un model economic atrăgător pentru comunitatea românească, statul român nu deschide uzine sau alte entități economice în zonă prin oamenii săi de afaceri (vorbim de prestigiul economic al limbii române), nu acordă credite și granturi pentru IMM-uri, precum face Ungaria în Transcarpatia, care se bucură de respectul ucrainenilor din zonă. Mai mult decât atât, mulți ucraineni își dau copiii la școlile cu predarea în limba maghiară. Nu trebuie să idealizăm modelul Budapestei, însă grija acesteia față de comunitatea sa din Transcarpatia se traduce prin efecte benefice pe mai multe paliere: creștere economică, școli particulare, universități, centre culturale, drumuri asfaltate, un mediu asociativ divers, care nu se axează doar pe cultură, nemaivorbind de sprijinul diplomatic la nivel internațional al aspirațiilor minorității ungare de a-și păstra identitatea. Lucrurile se cunosc în comparație.

Dacă ne punem întrebarea ce va urma, nu vom găsi prea multe răspunsuri optimiste. Unii români din Cernăuți se vor baza în continuare pe familie ca centru de educație și de transmitere a identității și limbii materne. Însă acest lucru nu este suficient în cel de al treilea mileniu, în contextul provocărilor noi și a necesității de adaptare rapidă la realitățile socio-politice și geo-lingvistice schimbătoare. Românii din Ucraina sunt în așteptarea unei mângâieri din partea fraților din România: prin susținere diplomatică și tărie politică, prin atitudini patriotice și conștiente față de neamul românesc. Se mizează mult și pe societatea civilă, pe clerul și elita culturală din Patria-mamă, care ar trebui să sensibilizeze și să inițieze o revenire a elitei politice din România la rădăcinile uitate și la frații lăsați singuri în anii ’40 ai secolului trecut.



Sus