RO
EN

Ce așteaptă tinerii din România de la tinerii români din diaspora?

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Am simțit mereu o întărire și o nădejde extraordinară știind că în diaspora există tineri care luptă să păstreze identitatea și cultura românească și, mai mult, se arată apostoli ai Ortodoxiei prin asociații foarte active, ca Nepsis și ATORG.

În primul rând, îmi doresc să facem schimb de bune practici, de proiecte și acțiuni care pot fi aplicate atât în România, cât și în diaspora, și să păstrăm legătura în rugăciune, dar și în mediul online, fiindcă împreună suntem mai puternici.

A doua așteptare e pe termen lung: îmi doresc din inimă ca la un moment dat să revină acasă, pe pământ românesc, deoarece cred că schimbarea în bine a României poate să vină de aici, din oameni ai Bisericii bine școliți și cu dragoste de țară.

Cătălin Armaș, vicepreședinte,
Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români – Baia Mare

Eliza Maria Cloțea, președinte, Studenți pentru viață
Fiind implicată în voluntariat pro-viață, consider că tinerii români din diaspora ar putea contribui foarte mult în dezvoltarea mișcării pro-viață dacă ar investi în aceasta cunoștințele pe care le deprind în străinătate.

Mișcarea pro-viață are nevoie de oameni dedicați, de specialiști în diferite domenii pentru a veni în sprijinul femeilor în criză de sarcină și a copilașilor acestora.

Eliza Maria Cloțea, președinte, Studenți pentru viață

Anita Radics, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte
Să nu uiți, frate al meu, că și pe umerii tăi se odihnesc jertfele înaintașilor noștri, lacrimile de jale, de împlinire și de binecuvântare pe care chipul de icoană al bunicii noastre le-a aprins, ca pe niște făclii, spre nădejdea și întărirea unui întreg neam care înțelegea arta și darul de a fi român, de a fi creștin.

Să nu uiți, iubite frate, că pragul care ne desparte inimile așteaptă să simtă umbra pașilor tăi făcându-și cale întoarsă spre strămoșescul „acasă” și scânteindu-și darul propriu în întuneric, la fel ca toți cei ce se luptă să aprindă lumina în țară.

Să nu uiți, iubite frate, că misiunea de a fi român este una dintre cele mai înalte demnități pe care Dumnezeu le-ar fi putut pecetlui în tine și în mine.

Scrisoarea aceasta să o citești, frate al meu, cu ochii celui care nu înțelege o binecuvântare și o responsabilitate mai mare decât aceea de a simți și a apăra tot lucrul cu care semnul nașterii sale în acest popor se identifică. Indiferent de depărtările care s-au așezat între noi și Maica Românie, să nu uiți să lupți, să mărturisești și să-ți împlinești misiunea de fiu al țării, ca și cum aici, în inima ei, ți-ai fi ascuns cea mai mare comoară, singura și marea iubire a vieții tale pământești.

Anita Radics, Asociația Tinerilor Ortodocși
din Banatul de Munte

Cristian Chesaru, student, Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea din București
Așteaptă un dialog, comuniune și împreună lucrare. O mai bună înțelegere a realității și bucuria de a gândi și a simți românește. Tinerii din România se așteaptă ca tinerii plecați din țară să își păstreze limba maternă și împreună cu ea și interesul față de casă.

Tinerii din România doresc să afle că tinerii români care se află în diaspora dau dovadă de aceeași atitudine demnă în fața vieții și a morții care izvorăște din tradiție, dar mai ales din spiritualitatea poporului român. Un tânăr se află în diaspora dintr-o serie de motive personale, dar niciunul nu trebuie să permită uitarea recunoștinței față de înaintașii lor. Jertfa celor care au ținut România în cele mai grele momente este la baza vieții celor care se numesc români, indiferent de locul în care se află acum. Identitatea fiecăruia dintre noi e completă doar atunci când ne cunoaștem istoria și acționăm în relație cu cei dinaintea noastră.

Dacă mediul îi poate ajuta să își dezvolte o înțelegere și o critică asupra aspectelor negative din societatea românească, atunci ar trebui să nu fie nepăsători și să pună această înțelegere în slujba scopului de a îmbunătăți ceea ce trebuie îmbunătățit și de a păstra ceea ce trebuie păstrat în țară. Suntem siguri că acolo au descoperit și aspectele negative ale altor popoare, pe lângă cele pozitive. Negreșit, dorul de ai săi și de acasă îi cuprinde pe toți atunci când se află printre străini. Să nu încerce să-l stingă. Să fie receptivi pentru un proiect de țară românesc.

Cristian Chesaru, student, Facultatea de Sociologie
și Asistență socială, Universitatea din București

Emanuel Buta, doctorand,Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași
Cel mai trist sentiment pentru mine ar fi să aflu că un tânăr pleacă în altă țară, iar odată cu plecarea sa gândul și inima se îndepărtează tot mai mult de patria mamă. Nu distanța foarte mare sau traiul lor în afara granițelor țării m-ar face să mă simt îngrijorat, ci gândul că în sufletele lor s-ar putea crea o distanță față de ceea ce înseamnă sufletul românesc și față de ceea ce am primit de la înaintașii noștri, cu multe jertfe și sacrificii, pentru ca noi să fim un popor cu credință, libertate și idealuri înalte.

Am prieteni care sunt în diaspora și care sunt tentați să compare dezvoltarea economică a statelor din Occident cu cea a României. Dar cred că nimeni vreodată nu va compara și nu se va rușina de propria familie, care poate este mai săracă decât o altă familie a unui prieten. A locui într-un palat nu aduce de la sine fericirea într-o familie, dacă ea nu este clădită pe valori și principii stabile. De aceea, dorința și așteptarea mea de la tinerii români din diaspora este aceea de a ști că țara lor natală ocupă un loc important în sufletele lor și că ceea ce vor învăța bine și frumos în alte țări vor pune în practică și acasă.

Emanuel Buta, doctorand,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași


Veniți acasă, dragi români!
Mesaj pentru tinerii din diaspora, de la cei întorși

După ce a petrecut o mare parte din anii copilăriei și adolescenței în Vancouver BC, Canada, Cristina Elena Safta s-a întors în țară. A făcut doctoratul și predă limba engleză în învățământul preuniversitar.

Cristina Elena Safta
Vă așteptăm cu dor, noi, cei întorși din țări îndepărtate

Veniți acasă, dragi români! Vă așteptăm cu dor, noi, cei întorși din țări îndepărtate. Vă așteptăm și îndurăm ceva de care înainte am fugit, dar care, dacă ne unim, putem schimba. E rândul nostru să luptăm, deși câmpul confruntării are altă formă, se desfășoară pe alt plan. Prezența voastră pe pământul strămoșesc poate să facă diferența.

Am învățat și noi, trăind printre străini, că dacă ești onest, harnic și perseverent, roadele din lumea aceasta se culeg negreșit. Am învățat și noi, revenind în Ardealul nostru drag, că forma asupririi de astăzi e perfidă, e îndemnat fratele să lupte împotriva fratelui.

Fraților, să strângem rândurile! Nu odată au fost frați români înșelați de imperiile asupritoare să-și trădeze neamul pentru promisiuni efemere. Creatorii de nație, Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan, Constantin Brâncoveanu sunt printre victimele acelor nefericiți; cu toate acestea, sângele și truda lor au biruit.

Le-aș mai spune tinerilor din diaspora: Veniți la Putna! Acolo parcă strigă Sfântul Ștefan din mormânt: dragi români cu suflet iubitor de țară, veniți și biruiți din nou!

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus Filocalia în limba română în plin sistem comunist ateu. Nu avem motive să credem că a fost încurajat de Ministerul Culturii când a decis să pornească o asemenea lucrare; dimpotrivă, se angajase la o muncă colosală pentru viitoarele generații, spunând: „Decât să stau degeaba, mai bine muncesc degeaba”. Munca lui, atunci aparent „degeaba”, astăzi este una dintre cele mai valoroase traduceri din țara noastră. Ceea ce pornește din dorința de a face bine, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, nu poate să fie degeaba. Dorința de a face bine în țara ta, pentru copiii copiilor tăi, nu poate să nu dea roade.

Saltul întoarcerii este un act de credință

Saltul întoarcerii într-o realitate românească ce îți oferă atât de puțină încurajare să fii cinstit, harnic și perseverent, poate da roade, la fel cum credința poate transforma structuri sufletești. Realitatea din România contemporană poate să fie transformată, dar pentru asta e nevoie de oameni cu orientare spre credință și spre acțiune. Soluțiile se descoperă celor care le caută.

În țară, soluția este eroismul

Atitudinea și lupta pentru bine sunt văzute de colegii de serviciu (și nu doar), existând șansa ca următoarea dată să-și dorească și ei să se opună nedreptăților, să ridice nivelul calității muncii prestate etc. Binele se perpetuează. Când ți s-a trântit ușa în nas, nu ai ripostat, căutând să înțelegi funcționarul public din spatele ghișeului, iar cel din spatele tău se poate bucura că nu asistă la o reacție de mânie sau nemulțumire. Dacă tratezi elevii cu respect și apreciere, se poate crea o atmosferă de gratitudine în mediul educațional, profesorii pot deveni la rândul lor mai puțin încruntați, elevii mai bucuroși să rămână în școală. Se poate transforma fiecare provocare birocratică sau de corupție într-o mică ocazie de a crea bine; nu credem că astăzi e nevoie să „mori cu sabia în mână”, după cum spunea un român cumpănind decizia întoarcerii.

Provocarea să fii emigrant în propria țară

Mulți dintre cei din România care nu au experiența emigrantului nu pot să înțeleagă drama celor suspendați între două lumi. Este o adevărată provocare să fii emigrant în propria țară, unde „sistemul” încă nu conștientizează numărul mare de oameni care au nevoie de instituții profesioniste.

Catedrala Reîntregirii, Alba Iulia, Turnul de intrare
Dar sistemul e format din oameni; de ce să nu fim și noi, cei întorși, parte din sistem? Construcția unui sistem profesionist necesită efort, implicare și perseverență, și poate fi adus din lumea viselor în realitatea noastră, a tuturor.

Să învățăm de la domnul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: „România, cu regiunile sale istorice, este azi o parte a Uniunii Europene. Să nu o hulim noi înșine, ci să o construim […], să renunțăm la ceea ce trebuie renunțat și să perpetuăm adevăratele noastre valori, aducând «odă bucuriei», acelei bucurii care ne poate face să trăim cu demnitate, onoare și optimism, întru iubire și bunătate.”

Să reconstruim împreună, așadar, în fiecare zi, realitatea unei Românii unde meritocrația primează, unde principiile creștine sănătoase sunt respectate, unde vor putea strănepoții noștri să construiască la rândul lor.

Închei aceste gânduri cu împărtășirea unei strofe din „Îndemnul frățesc” al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul:

„Fii pribegi ai țării mele
Necăjiți între străini,
Nu uitați menirea voastră
De Români și de Creștini.”

Cristina Elena Safta



Sus