Ortodoxie+ |
|
|||||||||
|
Aventură
Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – și acum mai mult decât oricând – până și oamenii de bună credință (mai ales ei) văd în creștinism un fel de vag și blând cretinism, bun pentru bigoți, creduli și ființe pierdute cu firea. În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneț și mai exigent decât orice teorie extremistă de aventură, e happening - e cel mai formidabil happening. Nicolae Steinhardt 
Om Firea umană este peste cea a îngerilor, pentru că este „chip și asemănare”. Îngerul este săgeată, trimis, atât. Omul este cruce! Cuprinde totul! Pr. Arsenie Papacioc Har Revărsarea și prisosul harului s-au pogorât asupra mea, smeritul, când l-am văzut pe bătrânul rus Dimas, făcând în biserică metanii și presărându-și rugăciunea cu suspine. Atât de mult îl adumbrea harul, încât strălucea până și în mine. Atunci a covârșit și în mine harul. Adică exista și înainte, prin iubirea pe care o aveam față de Bătrânul meu, însă atunci am simțit și eu harul foarte puternic. 
De atunci, toate harismele s-au înmulțit. M-am înțelepțit. Am învățat rugăciunile pe de rost. Numai ce le citeau sau le cântau în biserică, și le învățam. Psaltirea o spuneam pe dinafară… De bucurie, nu pășeam pe pământ. Mi s-au deschis ochii, urechile, mirosul. Înțelegeam de departe. Animalele, păsările, le deosebeam pe toate… Cunoșteam după viers toate păsărelele… Am devenit altul, nou, diferit. Tot ceea ce vedeam prefăceam în rugăciune… Cunoșteam florile după miros, iar aroma le-o simțeam de la jumătate de ceas depărtare. Priveam ierburile, copacii, apele, stâncile. A! Cu stâncile vorbeam. Câte văzuseră! Le întrebam și îmi istoriseau toate tainele Kavsokaliviei. Iar eu eram mișcat și dobândeam străpungere a inimii. Le vedeam pe toate prin harul lui Dumnezeu. Sf. Porfirie Kavsokalivitul Iubire 
O încăpere cu o masă mare și rotundă. În mijlocul mesei, un vas mare cu o mâncare deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca niște schelete, flămânzi și nervoși. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuiau să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reușeau, fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Ce este raiul? O încăpere exact ca prima, aceeași masă, aceeași oală, aceleași linguri. Însă oamenii de aici erau bine hrăniți și voioși. Nici ei nu puteau să introducă singuri mâncarea în gură, însă se hrăneau unul pe altul. Pr. Paisie Aghioritul
|
||||||||||
