RO
EN

Ne vorbește părintele
Arsenie Papacioc

 

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Fiecare clipă, că e la tinerețe, că e la bătrânețe, este un moment al mântuirii. Trăiește momentul. Cine este viu, cine trăiește momentul, cucerește viitorul și nu se teme de trecutul negativ. Ne trebuie o stare de prezență continuă. Mare greșeală este să zici la tinerețe: voi avea grijă de suflet mai la bătrânețe. Dar la bătrânețe nu te ajută cu nimic făgăduința neîmplinită de la tinerețe.

Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva...” Nu merge. Starea mea, de existență umană,e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendință de mai mult, totdeauna ești nemulțumit de tine. Nemulțumit, dar liniștit.

Cine sunt? De ce sunt? Ce urmează? Vine moartea, care este o realitate. Vă repet, moartea nu vine să îi faci o cafea, ci vine să te ia. Atunci o să vadă omul că sfaturile marilor părinți despre gândul la moarte n-au fost simple vorbe. Nu recomand căsătoriile dintre ortodocși și catolici. Să vină la dreapta credință și după aceea căsătoriți- vă. Biserica este numai una, și gata. Biserica Ortodoxă este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. Numai Biserica Ortodoxă explică adevărat învățătura Mântuitorului.

Când sosește moartea, atunci devii cel mai mare teolog. Atunci îți dai seama că ai pierdut o viață întreagă, ținând cont de faptul că cel mai scump lucru la Dumnezeu este timpul pe care ni-l dă să trăim. Acesta e cel mai scump. La moarte intri într-un necunoscut, dar nu pentru o mie de ani, ci pe veci! Atunci îți dai seama și se cutremură toate în tine. Acum, o cruce e scumpă de tot. E prețioasă pentru că suntem înconjurați de împotriviri, de necredință... De aceea e necesară o stare de prezență continuă, oriunde ai fi, orice vârstă ai avea. Să ne gândim mereu la Dumnezeu, să căutăm mereu să-L avem pe Dumnezeu prezent în viața noastră, clipă de clipă.

Să ai încredere desăvârșită în tot ce a spus Mântuitorul. Ce vreți un dar mai mare ca Acesta? Că noi am primit în dar pe Hristos și am dat și noi, firea omenească, în dar pe Maica Domnului – desăvârșirea desăvârșită. Hristos stă la dispoziția noastră, a mea, a ta, așa cum suntem fiecare dintre noi. Suntem ființe create de Dumnezeu, restaurate de Dumnezeu, salvate de Dumnezeu continuu, căci în fiecare moment avem nevoie de ajutor divin. Eu, personal – judec după inima mea –, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Țara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată viață, răsuflare și suflare, după Scriptură. România este milostivă și nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziția Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar și înainte apucă. Poporul acesta de la naștere a suferit și suferă încă din partea dușmanilor. Și el totuși se menține și-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuși în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie neglijate aceste realități. Tocmai în această suferință stă renașterea viitoare.

Deci o stare de prezență continuă este o stare de canon și împlinește o obligație. Mereu trăim starea de creștin creat și salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiți-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; și era Dumnezeu! Nu îngrozește pe nimeni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de față, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbești atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăință. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Și, dacă vă spun, spun ca să ascult și eu.

Cât de scump e timpul și suspinarea ta. Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și, dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulți ani la închisoare și nu era lipsă de prezență! Mă gândeam: ce momente mărețe, să suferi pentru Hristos. Eram conștienți că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la credință și scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veșnicie. Veșnicia, ca și moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viața ta, fiule?” Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poți învinui că nu ți-a dat destul. Ți-a dat tot pentru că a stat la dispoziția ta; ți-a dat și sângele. Nu poți să o învinuiești că nu ți-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat și sângele acela, și laptele mamei, și mama, și fiul! Avem exemple atât de puternice și de aproape de noi, încât nu mai poți să faci nicio mișcare. Trăire creștină și gata! Pentru că la moarte trebuie să spunem: „Ție Ți-am dăruit Doamne toată viața mea.”

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l așa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el așa, că nu am venit pentru împărați. Am venit pentru cerșetori.” Hristos a fost Împărat și Cerșetor. Pentru cine S-a întrupat, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai așteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relație continuă cu ceilalți. Suntem prea iubiți de Dumnezeu. Așa șontorogi cum suntem, păduchioși, suntem foarte iubiți. De aceea, eu consider că e o mare greșeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, puturos, țigănos, așa cum e, îl iubește Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.

Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandolină, ci închină-te cu simțire, pentru nevoia pe care o ai. Și astfel suferința rămâne ca o mare necesitate în viața omului. E o mare greșeală să cârtești. „Slavă Ție, Doamne, numai dă-mi putere să suport!” Asta-i poziția celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

A consemnat Mircea Tulcan



Sus