RO
EN

Colocviile Putnei

Protos. Ieremia B.

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

În Anul Centenar

Moment simbolic al Marelui Război. Înmânarea stindardului lui Ștefan cel Mare reprezentanților României, Sorbona, 28 iulie 1917. Foto: gallica.bnf.fr
Ediția a XXI-a a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei s-a desfășurat în perioada 11–14 iulie 2018 la Mănăstirea Putna. Au fost prezentate 23 de comunicări științifice și au fost lansate mai multe publicații de specialitate, printre care: numerele 1 și 2 pe anul 2017 ale revistei „Analele Putnei”, ediția anastatică a lucrării clasice Mânăstirea și comuna Putna, publicată în anul 1905 de Preotul Dimitrie Dan, Lapidariul Putnei și două istorii vechi ale Mănăstirii Putna, semnate de Franz Adolf Wickenhauser și Karl Adolf Romstorfer, traduse din limba germană și grupate într-un singur volum.

Sâmbătă, 14 iulie, în biserica voievodală a avut loc un moment de suflet: slujba parastasului pentru istoricii Șerban Papacostea și Neagu Djuvara, colaboratori ai Centrului Ștefan cel Mare.

Cronica moldo-germană
Dintre contribuțiile acestei ediții pe care am ales să le prezentăm, începem cu cea a istoricilor Maria Magdalena Székely și Ștefan S. Gorovei. Domniile lor au analizat singura cronică din timpul lui Ștefan cel Mare care s-a păstrat, cronica numită moldo-germană. Ea rezumă primii 30 de ani ai domniei lui Ștefan cel Mare, din 1457 până în 1486. După o analiză minuțioasă a textului, autorii au concluzionat că originalul slav al Cronicii moldo-germane este o istorie a lui Ștefan cel Mare, văzută de el însuși, elaborată pentru lumea occidentală.

Protopsaltul Pafnutie
La încheierea celei de a XXI-a ediții a Colocviilor Putnei
Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, a arătat cât se poate de convingător că „monahul Pafnutie protopsalt”, care a copiat în anul 1525 un Triod pentru Mănăstirea Dobrovăț, era viețuitor în Mănăstirea Putna, fiind ucenic și urmaș al lui Eustatie Protopsaltul, fondatorul Școlii muzicale de la Putna în timpul lui Ștefan cel Mare. De asemenea, s-a arătat că două antologhioane de strană anonime datate în jurul anului 1520, care se păstrează în Muzeul Mănăstirii Putna, sunt opera aceluiași monah caligraf și protopsalt. Această comunicare arată continuitatea Școlii muzicale de la Putna în secolul al XVI-lea și deschide căi noi de cercetare în privința activității culturale din trecutul mănăstirii.

Ștefan cel Mare și Marea Unire
Domnul Mircea-Cristian Ghenghea, de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, a prezentat rolul imaginii lui Ștefan cel Mare în anii 1916–1918. Momentul catalizator l-a constituit excepționalul discurs rostit de N. Iorga în ședința Camerei deputaților din 14/27 decembrie 1916. Respectivul discurs a adus în prim-plan figura eroică a voievodului, invocat, alături de alți voievozi și de Regele Ferdinand I, spre a ilustra mai bine puterea de sacrificiu și de rezistență a neamului românesc. Ecourile excepționale s-au vădit și din aceea că discursul lui N. Iorga a fost imprimat și afișat în satele și orașele României libere și răspândit trupelor de pe front, cu solicitări pentru suplimentarea exemplarelor trimise armatei.

Învățătorul Ion Mihalache – marele om politic și martirul de mai târziu – a făcut parte dintr-un grup de 94 de intelectuali care au îmbrăcat haina militară și au fost trimiși peste Prut la începutul anului 1918 spre a obține informații cât mai precise despre situația din provincie și a face propagandă în favoarea României. Într-un raport întocmit la întoarcerea din misiune, Mihalache spunea: „Le-am vorbit la masă despre Moldova de odinioară, cu Dragoș Vodă și Ștefan cel Mare – despre hrăpirea Basarabiei și silința Rusiei de a orbi prin întuneric – despre jertfele făcute de România pentru desrobirea fraților – despre luptele de la Mărășești care au scăpat Basarabia de a fi cotropită de Nemți. – Au fost mișcați și țăranii strigau «Trăiască România Mare»”. Și făcea următoarea propunere: „Să se trimită de urgență cărți de la bibliotecile școlilor din Țară, culegeri de cântece și tablouri istorice mai ales cu Ștefan cel Mare. Să se tipărească un manual de istorie scris ușor, și să se trimită tuturor învățătorilor basarabeni.”

Colocviile Putnei din nou la Institutul Iorga

La Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române
Pe 12 februarie 2019, Colocviile Putnei s-au aflat din nou în capitală. La ediția a XXII-a, care s-a desfășurat în Sala de conferințe a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, s-au prezentat zece comunicări, dintre care am ales să vorbim despre două.

Egumeni putneni
Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, a adus în discuție un izvor documentar puțin cunoscut, aflat în depozitul muzeului mănăstirii, anume Condica vitelor și a stupilor a Sfintei Mănăstiri Putna, începută de arhimandritul Vartolomei Mazereanu la 23 aprilie 1762. Deși la prima vedere ar părea un izvor neînsemnat, Condica s-a dovedit un instrument neprețuit pentru stabilirea cu acuratețe a succesiunii egumenilor mănăstirii, începând din anul 1762 și până la data ieșirii din uz a condicii, prin faptul că la fiecare dare de seamă se menționa egumenul în funcție la acea dată.

Dascăli putneni
Istoricul Ioan-Augustin Guriță a prezentat chipurile unor dascăli putneni din veacul al XVIII-lea. Aceștia au activat în școala organizată la Putna, în „mănăstirea veche”, începând cu anul 1759. Odată cu instalarea stăpânirii austriece unii dintre ei au pribegit prin Moldova, fiind „dascăli de copii” în diferite localități. În paralel cu activitatea didactică, ei au tradus sau copiat diverse cărți bisericești și texte de literatură duhovnicească, dar și opere sapiențiale, poetice și populare, care au circulat prin Moldova în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, contribuția lor la cultura românească din acele vremuri și locuri fiind foarte importantă.

Sus