RO
EN

Răspunsuri la întrebări ale tinerilor

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Tineri în tabăra de iarnă de la Mănăstirea Putna
Care este diferența dintre toleranță și îngăduință?
A fi tolerant înseamnă a face confuzie între rău și bine, a pune binele și răul pe același plan. A fi îngăduitor înseamnă a trece cu vederea un lucru pe care îl recunoști ca fiind rău. Înseamnă să-i amâni aproapelui plata datoriei până mai târziu, ceva mai târziu, până când va putea și el, în sfârșit, să se înțelepțească.

Toleranța nu este o formă de iubire?
A fi tolerant înseamnă să fii de acord cu greșelile celuilalt, să spui că greșelile lui nu sunt greșeli. Iubirea niciodată nu va fi tolerantă în felul acesta, pentru că, atunci când este vorba despre mântuirea sau pieirea sufletului, dragostea devine necruțătoare. Trebuie să te faci sabie atunci când este nevoie, dar, bineînțeles, cu milă și cu atenție.

Să-l iubești pe om pentru ceea ce este, căci este chipul lui Dumnezeu și subiectul iubirii Lui.

Care să fie atitudinea și relația noastră cu cei de alte confesiuni sau religii?
Nu poți să nu vorbești cu celălalt, chiar dacă este o persoană de altă religie sau chiar dacă este de aceeași religie, dar care nu face ceea ce trebuie să facă. Dacă ești tolerant, nu o vei putea iubi cu adevărat, pentru că te depărtezi de gândul lui Dumnezeu. Dacă respectiva persoană perpetuează acele greșeli, nu va ajunge niciodată la Dumnezeu, Îl va mâhni permanent pe Dumnezeu. Iar tu, care vezi lucrul acesta, dacă taci și lași lucrurile să meargă așa, să știi că la Judecată prima care te va trage de mânecă va fi tocmai acea persoană: „De ce nu mi-ai spus că greșesc, dacă ai știut? De ce m-ai lăsat în întuneric? De ce m-ai lăsat să cred că e bine ceea ce fac?” Pare că e un lucru bun să fii tolerant, să-l lași în pace pe celălalt, să facă fiecare ce vrea, dar aceasta nu este o formă de iubire, ci este o formă de indiferență, care este opusul iubirii.

Cum să facem să nu mai amânăm învățatul pentru examene doar pentru cele câteva zile din sesiune?
Problema amânării nu privește doar sesiunea, ci afectează și alte domenii, inclusiv viața duhovnicească.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu poți să faci niciodată nimic cu tăria sârguincioasă și cu râvna necesară, dacă mai înainte de toate nu ești conștient și convins că ceea ce faci îți este de folos. Așadar, trebuie să te convingi pe tine însuți că-ți este de folos să înveți. Până nu vine sesiunea, tu nu ești convins că este nevoie să înveți.

Dar cum să te convingi că-ți este de folos? În Apocalipsă, vedem că unul dintre îngeri ceartă Biserica din Efes pentru că a uitat iubirea dintâi. Întreabă-te: „De ce am ales facultatea aceasta?” Gândește-te ce vrei să faci și ce vrei să ajungi, și atunci vei vedea ce se întâmplă.

Același lucru se petrece și în viața duhovnicească. Sfântul Ioan Scărarul, vorbind călugărilor, spune: „Fii atent, căci la început, când vei intra în mănăstire, vei avea o râvnă foarte mare. Prețuiește râvna de la început, pentru ca mai târziu, atunci când vei slăbi, să te împungi cu amintirea râvnei dintâi ca și cu o suliță.”

Care este calea spre smerenie?
Nimeni, niciun om, nu te poate învăța smerenia. Singura învățătură despre smerenie mai „logică”, mai tehnică, să spunem așa, pe care am găsit-o în Patericul egiptean, spune că, dacă vrei să dobândești smerita cugetare, să stai lângă omul smerit și vei deveni și tu smerit.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Foto: ito2018.ro
„Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Stai la picioarele lui Hristos, pentru că în fața lui Hristos nu te poți mândri. Cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Și ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te fălești, ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7). Mulțumindu-I lui Hristos și smerindu-te, umilindu-te înaintea Lui, defăimându-te, vei dobândi smerenia. Dar trebuie să căutăm smerenia într-un mod activ. Noi ne gândim că smerenia trebuie să fie reacția noastră la ceea ce ni se întâmplă, la ceea ce vine din afară. Dacă cineva ne ceartă, noi trebuie să nu ne speriem și ori să tăcem, ori să spunem: „Da, ai dreptate!”, adică să reacționăm în mod smerit. Este o atitudine oarecum pasivă. Dar smerenia este activă. Tu trebuie să începi să te smerești înainte de a te smeri cineva. Tocmai de aceea îngăduie Dumnezeu să te smerească lumea, pentru că nu ai făcut-o tu mai înainte.

Așadar, te așezi la rugăciune înaintea lui Dumnezeu având acest gând, acest scop: să te smerești, să-ți dai seama că în loc să-L bucuri pe Cel care atât de mult te iubește, tu Îl rănești, Îl îndepărtezi și-L batjocorești. Dar nu trebuie să intervină o distanță prea mare între defăimarea de sine și iertare. Pentru că, dacă începeți să vă defăimați prea mult, s-ar putea să cădeți în deznădejde. Zic Părinții că Dumnezeu nici nu ne lasă să vedem cât de păcătoși suntem, pentru că nu putem suporta să vedem cât de negri am ajuns. Doar încet, încet, ne lasă să descoperim cât de păcătoși suntem. Diavolul, văzând că tu te pocăiești – spune Sfântul Ioan Gură de Aur –, îți mai aduce și el niște acuze, de obicei false, vrând să-ți mărească povara și să rupă firul cel subțire al nădejdii care te mai ține legat de Dumnezeu. Începeți cu: „Iartă-mă!” „Iartă-mă, Doamne, că sunt așa! Iartă-mă, Doamne, că sunt nevrednic! Iartă-mă, Doamne, că Te-am trădat!” Apoi continuați cu defăimarea de sine și petreceți la picioarele lui Hristos cât mai mult timp. În acest fel smerenia lui Hristos va întări smerenia voastră.

Cum să ne dăm seama care este voia lui Dumnezeu în anumite situații?
Ca să afli care este voia lui Dumnezeu, trebuie să înveți să o recunoști, să o distingi.

Copilul începe să facă ascultare încă din pântece. Nu-l vede pe tată, dar îl aude. După ce se naște, îl va recunoaște după glas. După ce îl și vede, începe să-și contureze mult mai bine ascultarea. Ascultarea pe care a început-o în pântece deja capătă un chip. După ce mai crește, capătă și o personalitate, niște caracteristici. Copilul începe să înțeleagă ce vrea tatăl de la el mai înainte de a i se spune și i-o ia înainte, îi face surprize și îi împlinește dorința înainte de a i-o cere – pentru că a rămas de la început, încă din pântece, deschis către tată.

Noi trebuie să rămânem în ascultare față de părintele duhovnicesc ca și cum ne-am afla în pântecele maicii și ascultăm glasul tatălui, al lui Dumnezeu-Tatăl, care prin părintele ne spune ce trebuie să facem. Îl vedem pe Dumnezeu dincolo de părintele nostru duhovnicesc, începem să ne antrenăm în această ascultare și exersăm în a recunoaște vocea lui Dumnezeu și a o distinge. Doar așa putem să aflăm care este voia lui Dumnezeu.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Foto: ito2018.ro
Părintele Efrem Katunakiotul, cel care a fost numit ascultătorul harismatic, ucenicul lui Gheron Iosif, zice că cel care face ascultare de mulți, acela nu face ascultare. Dacă un părinte îți spune care e voia lui Dumnezeu, dar tu mai întrebi și alți părinți, care îți vor spune altceva, tu ce vei face? Toți sunt părinți, toți sunt buni, toți sunt învățători. Dar Sfântul Apostol Pavel a zis că „de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (1 Corinteni 4, 15). Învățători în Hristos, dar nu tată, nu cel care te-a născut prin Evanghelie. Ascultarea față de părintele duhovnicesc te antrenează în perceperea și distingerea voii lui Dumnezeu.

Tehnologia presupune foarte multă inovație, foarte multe schimbări. Dumnezeu așteaptă de la noi să inovăm? În ce măsură inovația ne ajută să ne apropiem de ceea ce este menit să înțelegem și în ce măsură este o cursă nesăbuită?
Părintele Dumitru Stăniloae spune că, atunci când a făcut lumea, Dumnezeu a sădit în ea raționalități, virtualități, potențe care trebuiau să fie scoase la lumină și desăvârșite, dezvoltate de către om. Dumnezeu i-a dat omului capacitatea de a modifica această lume, ba încă i-a dat capacitatea de a veni cu soluții neașteptate, să fie surprinzător, original, inovator. Deci, Dumnezeu ne vrea inovatori, nu ne vrea necăjiți și înțepeniți. Vrea să fim isteți, vrea să venim cu soluții noi, originale, lucru de care diavolul nu se poate împărtăși.

Dumnezeu a creat lumea ca dar, pentru a deveni mediu de dialog între om și Dumnezeu. Omul trebuia să lucreze acest dar și punându-și amprenta, pecetea lui proprie, unică, asupra acestui dar, să I-l dea înapoi lui Dumnezeu. Astfel, omul s-ar fi unit cu Dumnezeu prin acest dar, pentru că darul meu este expresia iubirii mele pentru tine. Tehnologia, dacă slujește la această unire, la această înfrumusețare și îmbunătățire a lumii, este dumnezeiască. Altminteri, poate să fie chiar drăcească.

Să luăm aminte și că anumite dispozitive creează dependență. Dacă suntem conștienți de lucrul acesta, putem să îl contracarăm, așa încât putem să folosim tehnologia, dar s-o folosim noi pe ea, nu ea pe noi. Nu trebuie să ne speriem de tehnologie, însă trebuie s-o cunoaștem, pentru ca să rămânem deasupra ei.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Foto: ito2018.ro
Toată lumea pare să fie din ce în ce mai afectată de stres. Cum să scăpăm de stres?
Cuvântul stres provine din limba engleză și înseamnă apăsare, presiune. Când vorbim despre apăsare, vorbim despre ceva care acționează asupra noastră din exterior. Atunci înseamnă că nu sunt eu vinovatul! Toată lumea este vinovată, mai puțin eu. Astfel încep să mă îndreptățesc și îndreptățirea de sine duce la schizofrenie, așa cum cârteala duce la paranoia. Apoi începem să avem pretenții asupra celorlalți. De fiecare dată când suntem nemulțumiți de felul în care se comportă cineva înseamnă că undeva, în ascuns, noi am avut pretenții de la el. „Acela ne-a dezamăgit!” Dar dezamăgit nu înseamnă că mai întâi te-ai amăgit? Unde este adevărul? Există stres, dar nu din partea celorlalți asupra noastră, ci din partea noastră asupra celorlalți. Noi îi stresăm pe ceilalți. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „De ce ai tu pretenții asupra fratelui tău când știi că omul este supus greșelii și că ceea ce face omul nu este altceva decât să trădeze? Singurul Care nu trădează și Care te iubește atât de mult încât te iubește mai mult decât pe toți ceilalți la un loc este Dumnezeu”. Primul pas pentru a scăpa de stres este să încerci să-L iubești mai întâi pe Dumnezeu și să-ți asumi vina, să nu mai ai pretenții de la oameni.

De ce trebuie să ne rugăm mult pentru a primi un lucru? De ce ne lasă Dumnezeu să ne rugăm mult pentru același lucru și nu ne împlinește dorința îndată?
Dumnezeu știe de ce avem nevoie, dar tot rugându-ne, ne întărim și ne curățim dorința pentru acel lucru și astfel acel lucru devine din ce în ce mai important pentru noi. Dumnezeu nu vrea să ne dea o bucurie numai pe jumătate, ci vrea să ne dea bucuria deplină. Dacă dorința ta este „pe jumătate”, atunci și bucuria ta va fi la fel, „pe jumătate” – de aceea trebuie să ne rugăm.

Dacă vrei să pui în practică ceva, un cuvânt auzit sau citit pe undeva, sau o idee pe care ai avut-o tu, roagă-te! Rugăciunea este catalizatorul care reușește să pună în reacție toate puterile sufletești. În prima rugăciune de mulțumire de după Sfânta Împărtășanie, ne rugăm și „pentru împăcarea sufleteștilor mele puteri”. Am puteri sufletești, dar nu sunt în pace, în armonie; nu trag toate la același jug. Rugăciunea este aceea care le pune pe toate în rânduială și le activează pe toate.

Protos. Hrisostom C.
Selecții din dialogul cu tinerii aflați la Putna
pe 31 decembrie 2018



Sus