RO
EN

Minunile din viața unui preot american convertit

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Interviul poate fi citit și în limba engleză. / The interview is also available in English.

Părintele Atanasie Kone este preot ortodox în Honolulu, Hawaii, unde se află icoana Maicii Domnului izvorâtoare de mir. El și preoteasa Sofia au trei copii: Elisabeta, Serafim și Ambrozie. Ei au avut parte de o convertire extraordinară la credința adevărată, convertire pe care părintele Atanasie o împărtășește cu noi, împreună cu puțin din experiența sa.

Familia părintelui Atanasie Kone
Am crescut în orașul Portland din statul Oregon, fără creștinism în viața mea. Părinții mei duceau un stil de viață asemănător cu cel al hipioților, erau foarte noncomformiști și necreștini. Nici nu auzisem de Hristos. Dar în 1986, pe vremea liceului, cineva mi-a vorbit despre Hristos și despre cum El a murit pentru păcatele noastre. Îmi amintesc cât de uimit am fost de acest lucru și cât de mult m-a durut inima la cele auzite. Am fost profund mișcat de această idee că Hristos a a existat cu adevărat. Și așa am devenit doritor de cele spirituale și serios. Am lăsat deoparte ușurătatea tinereții, deși trăiam într-un mediu foarte permisiv în care aș fi putut face orice, eram nesupravegheat și m-aș fi putut deda la multe fapte nesăbuite, dar am fost foarte strict cu mine însumi și cumpătat în liceu. Mergeam la adunare din proprie inițiativă și cu bicicleta la studiile biblice, pentru că încercam să fac totul ca să devin mai spiritual. Am decis chiar că voi fi pastor, așa că după liceu am mers la facultate și am început să mă pregătesc în acest sens. Făceam parte din ceea ce se cheamă o „biserică comunitară”, modernă, harismatică, o versiune mai atenuată a penticostalismului. Versiunea aceasta este mai ușor acceptată în cultura americană, deoarece penticostalismul are o conotație mai negativă.

Alaska
M-am căsătorit în 1996 și lucram ca pastor în locul natal al soției, care este de fel din Kodiak, o insulă în largul coastei statului Alaska. Aici au ajuns misionarii ruși la început pentru a evangheliza populația băștinașă. Soția mea este parte din strămoși aleutini, parte din strămoși ruși, dar părinții ei au divorțat când era mică, iar mama ei a dus-o la o biserică protestantă, așa că ea n-a știut de istoria ortodoxă a propriei familii.

Dar activitatea mea ca pastor nu a decurs bine. Am fost foarte dezamăgit pentru că mă pregătisem din greu și mult timp să fiu pastor. Așa că am încetat să mai fiu pastor și am început să lucrez pentru triburile din Alaska, deoarece guvernul federal asigură asistență medicală și psihologică pentru aceste triburi care locuiesc în sate istorice. Și unul dintre lucrurile pe care le-am aflat călătorind prin aceste sate a fost că fiecare avea o biserică ortodoxă foarte veche; de fapt, probabil ele sunt cele mai vechi biserici ortodoxe din America de Nord, înființate de misionarii inițiali. Însă viața spirituală a satelor – din perspectiva mea de protestant – părea destul de sumbră. Simțeam mult dispreț pentru Ortodoxie. O priveam ca pe o religie moartă și vedeam numai probleme la sate. Era prea multă izolare și prea multă băutură și multe lucruri obscure care se întâmplau. Însă mi-am dat seama că toți oamenii cu care lucram erau ortodocși și că posedau o spiritualitate adâncă.

Parte din activități era organizarea de tabere pentru copii tocmai pe Spruce Island – dintre toate locurile! – unde aduceam copii din cele șapte sate de pe Insula Kodiak. Aduceam și bătrâni și adulți cu care făceam lucruri distractive din punct de vedere spiritual dar și fizic, astfel încât să putem reda copiilor comunități sănătoase. Aceste activități durau o săptămână, cu câte 50 de persoane. Totul se repeta săptămâna următoare, și tot așa. Și din moment ce toți erau ortodocși, una dintre activitățile din timpul zilei era o plimbare de aproximativ două ore de pe plaja unde se afla tabăra până la Monk’s Lagoon, locul unde viețuise Sfântul Gherman al Alaskăi. Toată lumea acolo îi spune „Părintele Gherman”. Așadar, făceam această frumoasă plimbare prin munți și păduri cu molizi de 45 de metri înălțime și mușchi pretutindeni; totul era extraordinar de vibrant. Și mergeam în acest loc în care, chiar dacă nu ești creștin, simți o prezență spirituală, simți ceva sfânt. Nu poți descrie ce se întâmplă în această mică porțiune a pădurii din Alaska, pentru că, deși pădurea este atât de extinsă, această parte a ei se evidențiază prin lucrurile extraordinare care se resimt acolo.

Părintele Gherman
Biserica Întâmpinarea Domnului, Monk's Lagoon
Nu îmi mai văzusem soția de ceva vreme. Așa că am chemat-o să vadă și ea Monk’s Lagoon, pentru că, deși crescuse pescuind somoni pe lângă insula Kodiak, nu fusese niciodată la Lagună. Asta se întâmpla în 2003. A venit cu o barcă. Laguna este foarte mică, greu accesibilă, și se ajunge la ea printr-o pădure virgină, pe o potecă care unește plaja cu micul schit în care a viețuit Sfântul Gherman. Acolo se află și o biserică. Așadar, mergeam pe jos pe potecă împreună cu soția și cu fiica noastră, care avea aproape doi ani. În spatele nostru, la o distanță mare, venea restul grupului. Dintr-o dată, ne-a învăluit un vânt și din interiorul vântului venea un miros minunat de mir. Și s-a întâmplat iarăși, și iarăși. Eram uimiți. Soția a întrebat: „Oare călugării ard tămâie?” I-am răspuns: „Nu, călugării sunt la opt kilometri peste munte, nu e nimeni pe-aici.” Vântul era cald și plin de mirosul cel mai frumos pe care poți să-l imaginezi. Cum ne opriserăm, grupul de oameni s-a apropiat, așa că ne-am întors către ei și i-am întrebat: „Mirosiți ceva?” Nu miroseau nimic. Și era un miros atât de pregnant, atât de frumos. Atunci o bătrână ne-a spus: „Păi, e părintele Gherman, care vă vorbește. Fețele voastre strălucesc.” Iar noi nu ne puteam da seama ce se întâmplă pentru că lucrurile acestea nu își găseau niciun loc în teologia noastră protestantă. Dar știam că Duhul Sfânt a fost acolo și că Sfântul Gherman era plin de Duhul Sfânt. Ceva cu siguranță s-a întâmplat.

În plus, soția mea suferea de o boală, iar în momentul în care a băut din izvorul cu apă sfințită al Sfântului Gherman, a simțit un poc în cap iar suferința a dispărut, s-a vindecat.

Totuși în mintea mea de protestant mă luptam să înțeleg: ce înseamnă toate acestea? Nu știam cum să reacționez. Știam cu siguranță că Părintele Gherman era sfânt, dar nu știam ce să fac cu Biserica Ortodoxă.

Visul
Aproximativ o lună mai târziu am avut un vis. Și în vis erau cunoscuți de-ai mei, ortodocși, din orașul Kodiak, care se rugau pentru mine. Am început să plâng. Lacrimile îmi curgeau șiroi pe obraji, lacrimi inconsolabile. Am întins mâna să iau ceva să-mi șterg lacrimile și când mă uit în sus văd un călugăr apropiindu-se de mine. Era luminos, cu o barbă lungă. Habar nu am cine este, nu citisem nimic despre Ortodoxie. A ajuns lângă mine și mi-a spus că numele său este părintele Serafim Rose. Nu auzisem niciodată acest nume în viața mea. El a început să-mi spună că voi deveni ortodox, apoi mai multe detalii despre viața mea și că voi fi preot ortodox. În timp ce mă certam cu el în vis, spunându-i că nu voi fi preot, că nu voi purta pălăria aceea neagră stupidă, m-am trezit. Eram ud de lacrimi. Nu înțelegeam ce mi s-a întâmplat, pentru că nu auzisem niciodată de părintele Serafim Rose. Credeam că o iau razna. Așa că mi-am zis: „Mă duc să găsesc un preot.” Am intrat în biroul părintelui și i-am spus: „Cred că am înnebunit.” El zice: „Bine ați venit printre noi. Dar de ce?” L-am întrebat: „Ați auzit vreodată de părintele Serafim Rose?” A început să-și facă semnul crucii. Când i-am spus despre vis, a fost foarte uimit pentru că nu era posibil ca cineva să inventeze numele și persoana părintelui Serafim și întâlnirea cu el.

Ca și în cazul minunii cu Sfântul Gherman, nici acum nu știam cum să reacționez. Însă după acest vis era ceva în interiorul meu pe care nu-l puteam ignora. Era ceva atât de evident, încât trebuia să-l urmez. Nu pot să explic. Dar m-a schimbat complet. Nu am mai fost același după acel vis. Am fost încredințat că Dumnezeu mă călăuzea spre Biserica Ortodoxă. Acea întâlnire atât de profundă mi-a schimbat viața definitiv. Îmi amintesc că într-un final am deschis o carte ortodoxă de rugăciuni. Așa cum am spus, disprețuiam Ortodoxia, dar am deschis cartea la rugăciunea Sfântului Vasile de la sfârșitul Ceasului al șaselea, „Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre.” În timp ce citeam, mi-am dat seama că nu aș fi putut pune o atât de profundă teologie în 25 de rânduri așa cum a făcut-o acest om. Atunci am realizat că mă înșelasem cu totul și am început să mă scufund în învățătura Bisericii Ortodoxe.

Obstacole pentru un protestant
Protestanții întâmpină câteva obstacole atunci când se convertesc, în primul rând cele legate de Maica Domnului, de icoane și de importanța tradiției.

Icoana Maicii Domnului din Hawaii izvorâtoare de mir
În mod paradoxal, lucrul cu care m-am luptat cel mai mult a fost evlavia față de Maica Domnului. Dar m-am decis să citesc toate textele originale, din primele secole, de la primii părinți, despre Maica Domnului și să dovedesc Bisericii Ortodoxe că se înșală în privința ei. Așa că m-am dus la sursele originale, să citesc cum au descris-o pe Maica lui Dumnezeu, cum au procedat în privința ei. Și așa am ajuns la Sfântul Atanasie cel Mare. Când am citit cuvintele lui despre Maica Domnului ca fiind chivotul, cortul, m-am gândit: „Sfântul acesta ne-a dat canonul cărților Bibliei, cărțile considerate sfinte și insuflate de Dumnezeu. Deci am încredere că Dumnezeu i-a dat înțelepciunea să întocmească această listă de cărți dar nu am încredere în modul în care s-a rugat, nu am încredere în celelalte lucruri pe care le-a spus? Nu este corect”. Așa că am început să-l citesc cu o mai mare atenție și am fost profund mișcat. Citindu-l pe Sfântul Atanasie am fost convins că Maica lui Dumnezeu a fost exact așa cum fusese portretizată în Biserica Ortodoxă. Eu fusesem cel ignorant și înșelat în privința ei și chiar a istoriei Bisericii. Mi-am dat seama cât de mult greșisem în privința Maicii Domnului și am început să am evlavie față de ea și chiar să-i cer ajutorul.

Una dintre problemele fundamentale care le dă de furcă protestanților este ideea că ai putea să te rogi și altcuiva în afară de Hristos sau de Dumnezeu Tatăl. Aceasta este o problemă generală, care se leagă, de asemenea, și cu ideea de icoană. Ei nu înțeleg Întruparea, nu înțeleg că Hristos a răscumpărat nu numai lumea spiritului, ci totul, întreaga persoană și întreaga Creație.

Iar Maica Domnului a fost așa de prost înțeleasă... Protestanților le trebuie arătată maniera în care primii protestanți au vorbit despre Maica Domnului. Ei erau incredibil de în acord cu tradiția patristică în modul cum se raportau la Maica Domnului. Jean Calvin și Martin Luther și toți părinții protestanți de la început au ținut de tradiție în ceea ce o privește pe Maica Domnului; se rugau ei și aveau evlavie față de ea.

Walla Walla
Am fost dați afară din comunitatea protestantă de care țineam, pentru că au crezut că suntem nebuni. Așadar, eram pe cale să devenim ortodocși, iar întreaga noastră viață a fost zdrobită. A fost un proces de catehizare foarte dificil, să zicem așa.

Din păcate, viața spirituală din Kodiak, deși acolo este Sfântul Gherman și o lungă tradiție ortodoxă, era foarte tulbure din cauza politicii și din alte, varii, motive. În cele din urmă, pentru a găsi o parohie mai sănătoasă, am plecat din Kodiak în 2006 și ne-am dus în statul Washington. Am fost botezați într-o parohie care ține de Biserica Rusă din afara Rusiei cu hramul Sfântul Siluan Atonitul din localitatea Walla Walla, care înseamnă „multe ape” într-un dialect indian.

După ce am fost botezați, am simțit mult har timp de trei luni. Soția mea spune că simțea atât de mult har, încât după ce eu plecam la serviciu, ea îi ducea pe copii la școală, venea acasă, se așeza să citească o carte duhovniceasă și apoi realiza că trecuseră deja șase ore și că era timpul să se ducă după copii. Se simțea atât de împlinită, încât nu își putea imagina cum de trăise fără Hristos în toți acești ani. Nu reușise niciodată în viața ei să facă asta, iar acum o făcea de-a lungul a câtorva luni, adică să trăiască în această comuniune spirituală, zi de zi cu Hristos, cu Dumnezeu. Era ceva nemaipomenit pentru ea. Și în acest timp treceam prin tot felul de probleme și necazuri. Am avut și dificultăți financiare, pentru că ne mutaserăm și a durat ceva timp până să găsesc un loc de muncă potrivit.

Formarea ortodoxă
Am avut multe încercări în anii dintre botez și hirotonire – care a avut loc pe 19 decembrie 2013. Este greu pentru un protestant să se convertească la Ortodoxie și are de depășit multe obstacole. A trebuit să învăț cum să trăiesc o viață ortodoxă: cum să îmi fac rugăciunile, cum să mă spovedesc, cum să mă împărtășesc, cum să trăiesc într-o comunitate ortodoxă și să cresc copii. Am făcut asta mulți ani înainte să mă gândesc să merg la seminar sau să mă fac preot. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-am grăbit să devin preot pentru că aș fi ratat formarea ortodoxă, care este esențială. Avem această problemă în America, unde credem că dacă citim două săptămâni cărți despre rugăciune, am și devenit experți în rugăciune și începem să le dăm lecții altora despre cum să se roage. Nu ne dăm seama că durează mult timp să devenim, în mod organic, oameni care se roagă și nu care doar vorbesc despre rugăciune.

Apoi, în calitate de convertit faci multe lucruri pe care le duci la extrem și trebuie să găsești calea de mijloc, o dreaptă socoteală, încât să nu îți pierzi echilibrul și să devii extremist într-o parte sau alta. Preotul din parohia noastră ne-a îndrumat foarte mult și ne-a ajutat să rămânem pe acea cale de mijloc și să dezvoltăm vieți de rugăciune.

Eu studiasem economia și informatica, așa că am lucrat ca economist pentru statul Washington. Aveam un post guvernamental și trebuia să călătoresc și să țin prelegeri, eram tată și apoi făceam și seminarul. Apoi am făcut programare pe calculator, modelare economică și informatică înainte de a fi preot.

Sfântul Gherman este, bineînțeles, ocrotitorul familiei noastre. Și am mare evlavie la Sfântul Siluan Atonitul ale cărui scrieri și viață îmi sunt atât de utile și pline de inspirație. Mai apoi am evlavie la Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Paisie Aghioritul. Iubesc părinții de la Optina, în special pe Sfântul Varsanufie, a cărui carte mi-a fost foarte de folos. O citesc și o recitesc mereu.

Hawaii
După ce am fost hirotonit preot, am fost preot asistent în Walla Walla și apoi ne-am mutat în Grecia pentru o perioadă (2015-2016), de unde, mai apoi, am fost trimiși în Hawaii în 2016. Parohia noastră este una aparte, deoarece aparține de Biserica Rusă, dar are oameni de origini și etnii foarte diferite. Sunt enoriași din Iordania și Palestina și Egipt, din India, din Japonia și Tailanda, Indonezia și Rusia și convertiți americani. Este o parohie foarte specială, deoarece are un amestec de oameni de pretutindeni.

Noi convertiți
Facem catehism în parohia noastră. Pe cei necreștini, protestanți sau catolici îi catehizăm, îi botezăm și îi aducem în Biserica Ortodoxă. Aceasta este o muncă constantă, dar suntem foarte binecuvântați să avem în parohie noi membri care vin la credință. Este minunat și necesar ca într-o parohie să se întâmple așa ceva.

Nu există vreo regulă după care o persoană va trece pragul unei biserici ortodoxe la un moment dat. Poate citește ceva și devine curios. Avem cazul unui tânăr – nu știu dacă știți, dar există un fel de lupte în care nu se folosesc mănuși, iar luptătorii se bat într-o cușcă; este un luptător rus care are o cruce ortodoxă pe spate. Ei bine, acest tânăr a început să citească despre Ortodoxie datorită acestui luptător rus, și astfel a dat de Sfântul Paisie Aghioritul pe internet, pe YouTube. El este un băiat localnic de aici care nici măcar creștin nu era. A venit la biserică cu tot felul de probleme pe care le au tinerii în vremea noastră. Sfântul Paisie a început să-i vorbească despre Ortodoxie și a fost extraordinar de uimit. S-a botezat cu câțiva ani în urmă și apoi s-a căsătorit în Biserica Ortodoxă. Dar este nevoie de câțiva ani pentru a catehiza o persoană. Este nevoie de răbdare, de multă învățătură, iar catehumenii trebuie ajutați să vină la slujbe, pentru că dacă o persoană se convertește, dar nu merge la biserică, pierde totul. Nu poți învăța doar din cărți, iar parohiile trebuie să aibă slujbe și pe parcursul săptămânii, nu numai sâmbăta și duminica. Oamenii trebuie învățați nu numai să citească despre rugăciune, ci cum să se roage ca parte a slujbelor și vieții ortodoxe, cum să ducă o viață ortodoxă.

Cum îi putem ajuta pe cei dragi care au probleme?
Tot ce putem face este să ne rugăm. O rugăm mai ales pe Maica Domnului să ne ajute. Și aceasta este cea mai mare mângâiere și nădejde a noastră, anume că avem ajutorul ei. Drogurile, adicțiile, divorțul sunt lucruri sfâșietoare și nu există nicio rețetă pentru a le repara. Dar dacă încercăm întotdeauna să ne unim cu Hristos, dacă ne îndreptăm mereu către Hristos, El ne va îndruma, iar Duhul Sfânt ne va călăuzi să putem spune lucruri care sunt de folos. Dacă nu facem asta, vom spune ceva care izvorăște din teama noastră, din neliniștea noastră, și vom provoca o și mai mare neorânduială și vom înrăutăți situația. Trebuie să învățăm să-L avem pe Hristos atât de viu în noi, încât să spunem numai cuvinte pline de har. Acest lucru se întâmplă doar dacă trăim o viață ortodoxă profundă. Nu există altă modalitate de a deveni sfânt. Ce putem spune? Cum să le spunem oamenilor ce să facă în aceste încercări? Ei bine, putem să ne rugăm pentru ei.

Poziționarea noastră înaintea lui Dumnezeu
Cred că problema noastră a ortodocșilor este că ne poziționăm greșit înaintea lui Dumnezeu, nu ne așezăm corect înaintea Lui. Ne pierdem în acest lucru fundamental. Dacă ne poziționăm corect înaintea lui Hristos, dacă învățăm să ne ducem mereu căderea înaintea Lui, atunci multe din problemele noastre vor dispărea. Aceasta este viața ortodoxă. Este atât de simplu. Trebuie să învățăm să ne ducem căderea la Hristos, iară și iară. Făcând asta învățăm atât de mult despre cum să trăim și cum să fim smeriți, cum să-L iubim pe Dumnezeu și pe oameni. Atâta este de simplu! Așa atragem harul – prin a aduce căderea noastră la Hristos și prin a ne da seama că poziționarea noastră greșită înaintea Lui este sursa tuturor problemelor noastre.

Spovedania este esențială pentru ca oamenii să-și ducă propria cădere la Hristos. Apoi rugăciunile lor; dar nu numai rugăciunile după tipic, ci înțelegând că Hristos încearcă mereu să pună în noi ceea ce El vrea să pună în noi. Apoi trebuie să învățăm să trăim viața Bisericii, cu spovedanie, cu împărtășanie deasă, cu rugăciuni și lecturi duhovnicești. Acesta este un lucru esențial pentru ca noi să putem permanent să ne ducem căderea înaintea lui Hristos. În caz contrar, devenim neatenți, ne vătămăm și ne îndepărtăm de credință.

O, nobilă Fecioară, cu adevărat tu ești mai mare decât orice altă măreție. Pentru că cine este egal cu tine în măreție, o, lăcaș al lui Dumnezeu Cuvântul? Cu cine dintre creaturi te voi compara, Fecioară? Tu ești mai mare decât toate. O, [Chivot al Noului] Testament, îmbrăcată cu curăția în loc de aur! Tu ești Chivotul în care se găsește năstrapa de aur care adăpostește mana cea adevărată, trupul în care sălășluiește dumnezeirea.

Sfântul Atanasie cel Mare



Sus

The Miracles in the Life of an American Converted Priest

Father Athanasisus Kone is an Orthodox priest in Honolulu, Hawaii, in a parish that is home to the myrrh-streaming Iveron Icon of the Mother of God. He and Matushka Sophia have three children: Elizabeth, Seraphim, and Ambrose. They experienced an extraordinary conversion to the True Faith, which Father Athanasius shares with us, together with a bit of his experience.

I grew up in Portland, Oregon, with no Christianity in my life. My parents were very much like hippies, very wild, and not Christian at all. I hadn’t really heard of Christ. So in 1986, while I was in high school, somebody explained to me about Christ and His dying for our sins. I just remember being astounded by this, and that it broke my heart to hear about it. I remember being profoundly moved by this idea that Christ was real. And I started becoming very spiritually hungry. I became very sober-minded, and I kind of put away all the silliness of youth, even though I lived in a very permissive environment where I could have done pretty much anything as I didn’t have much oversight. But I was very strict with myself, and I lived very soberly in high school. I went to church on my own accord and would ride my bike to Bible studies—I did everything I could to become spiritually attuned. I even decided that I was going to be a pastor, and so I went from high school to college and I began to prepare myself to be a pastor. I was part of a community church, what you consider a modern, kind of, charismatic Christian, which is a softer, lighter version of Pentecostalism, more acceptable in American culture, since Pentecostalism has a more negative connotation.

Alaska
I ended up getting married in 1996, and I was doing work as a pastor in a place where my wife is from, which is Kodiak, an island off the coast of Alaska, where the original Russian missionaries who were Orthodox came from Russia to do evangelism among the native Alaskans. My matushka is part Alaska native (Aleut) and part Russian, but when she was little, her parents got divorced and her mother took her to a Protestant church, and so she became unaware of her own family’s history of being Orthodox.

But the work as a pastor didn’t go well, and so this was very disappointing for me because I had prepared so hard and long to be a pastor. I stopped doing this work as a pastor, but I started working for the tribes, because in Alaska the federal government provides healthcare and mental health and different services for the various Alaskan tribes, and they have villages that are old sites. And one of the things that I began to encounter by traveling to these villages was that each one would have a very old Orthodox church; in fact, they are the oldest Orthodox churches probably in North America that were established by these initial missionaries, but the condition of spiritual life in the village from my view as a Protestant was pretty dismal. I had much disdain for Orthodoxy. I looked at it as kind of a dead religion, and I saw just nothing but problems in the villages. I saw too much isolation, and too much drinking, and dark things that were happening. But I realized that all the people I was working with were Orthodox, and they had this deep-seeded spirituality.

A part of my job was doing a camp for kids on Spruce Island—of all places!—where we were bringing children from the seven different villages on Kodiak Island. We’d bring elders and we’d bring adults and we’d try to do something spiritually and physically fun, so that we could help restore healthy communities to the children. And we’d do it for one week at a time, we’d bring 50 people, and we’d do it again the next week and the next week. And since all the people were Orthodox, one of the activities that we’d have during the day was that we’d walk from the beach where the camp was for about two hours over to Monk’s Lagoon, which is the place where St. Herman of Alaska lived. Everybody there calls him “Father Herman.” So, we’d take this beautiful walk through the mountains and down through forests that are 150 feet tall, spruce trees and moss everywhere, it was extraordinarily vibrant. And we’d take this walk to Monk’s Lagoon, which is a place that even if you’re not a Christian, when you go there you feel a spiritual presence, you feel something holy. You can’t put into words what’s going on in this little small part of forest there in Alaska, because there’s so much forest that this one part of it stands out because it’s so extraordinary the way it feels.

Father Herman
Island , she had never been to Monk’s Lagoon. This was in 2003. She came on a small boat. Monk’s Lagoon is a small little lagoon that’s hard to get to through a very secluded forest; there’s a path that goes from the beach up to the cabin, to the little skete that St. Herman lived in. There is also a church up there. So I’m walking up the path with my wife and my little daughter, who’s about two years old, and there’s a big group of people behind us but they’re far, far behind us. All of a sudden a wind happens, and inside the wind is this beautiful smell of myrrh. And it happens again, and it happens again. And it’s astonishing. And my wife says: “Are the monks burning incense?” to which I answered: “No, the monks live five miles over that mountain, there’s nobody around here.” The warm wind was full of the most beautiful smell that you can imagine. By this time, we had stopped and there’s a bunch of people coming up behind us on the path, and we turn to them and say: “Can you guys smell this?” and they couldn’t smell it. It was just the most obvious, beautiful smell. And one of the elders, a lady, said: “Well, that’s Father Herman, he’s talking to you—your faces are glowing.” And we were thinking that these things didn’t make any sense, they had no place in our theology as Protestants. Yet, we could tell that the Holy Spirit was here and that St. Herman was obviously filled with the Holy Spirit. There was something going on there.

Also, my wife suffered from an illness, and as soon as she drank from the spring where the water is considered to be holy from St. Herman, she said there was this pop in her head, and everything just went away, she was healed.

But still, in my mind, I’m a Protestant—what does this mean? I wrestled with my own inability to put this into action, I didn’t know what to do with it. I knew that St. Herman was holy at this point, but I still didn’t know what to do with the Orthodox Church.

The dream
About a month later, I’m dreaming. And in my dream, I have people whom I know, who are Orthodox and who lived in the city of Kodiak. They were praying for me. I began to weep, with tears just streaming down my face, inconsolable tears. So I grab something to wipe the tears away, and I look up and there’s this monk come walking towards me. He’s luminous, he has a strong beard, and I have no idea who he is; I hadn’t even read anything Orthodox. And he walks up to me and tells me that his name is Fr. Seraphim Rose, and I had never heard this name in my life. He begins to tell me that I’m going to become Orthodox. And then he tells me many details about my life and that I’m going to become an Orthodox priest. So while I argued with him in my dream that I was not going to become a priest, I was not going to wear that stupid black hat, I woke up covered in tears. I didn’t know what was going on because I’d never heard of Fr. Seraphim Rose. I thought I was going crazy. So I said: “I’m going to go find a priest.” I walked into his office and I said: “I think I’m going crazy,” and he said: “Well, join the club. Why?” I asked: “Have you ever heard of Fr. Seraphim Rose?” He just started crossing himself. When I told him about the dream, he was astonished because there was no way a person can come up with this face and this name and have this encounter.

Just as it had happened with St. Herman’s miracle, I didn’t know what to do with this dream either. But now there was something inside me that I couldn’t not pay attention to, there was something so obvious that I had to follow. I can’t explain it. It just utterly changed me. I was not the same after this dream. I had much confidence that God was moving me towards the Orthodox Church. I had such a profound encounter that it absolutely changed my life. I remember opening up (finally) an Orthodox prayer. Like I said, I was pretty disdainful of Orthodoxy, but I opened it up to the noonday office and I read the closing prayer of St. Basil: “Nail my flesh to the fear of Thee.” I realized as I was reading it that I could not have said this much profound theology in 25 lines as this man could say, and I realized that I had missed everything, so I just began to dive into the Orthodox Church.

Struggles for a convert from Protestantism
Protestants struggle with a couple things when they convert. They struggle with the Mother of God, they struggle with icons, and they struggle with the weight of tradition.

The thing that I struggled with the most, paradoxically, is the Mother of God. But I decided to prove the Orthodox Church wrong, so I decided that I was going to read all the original texts from the first centuries of what was written about the Mother of God. So I started going to original sources to read how they described the Mother of God, how they dealt with this. And I got all the way up to St. Athanasius the Great. When I read his words about the Mother of God being the tabernacle, I had this thought: “This saint from whom we got the canon of Scriptures, books that we consider holy and inspired by God, here I trust that God gave him the wisdom to put these books down, but I don’t trust the way that he prayed, I don’t trust the other things he says? This doesn’t seem consistent.” And I began to read it with great depth, and it so profoundly moved me. By reading St. Athanasius, I was convinced that the Mother of God was completely as she was being portrayed in the Orthodox Church. I had just been very ignorant and almost deluded about how I saw her and how I even read Church history. I realized I was completely wrong about the Mother of God, and I began to have reverence for her and even began to ask for her intercessions.

One of the fundamental problems that all Protestants have to wrestle with is the idea that you would ask for prayers from somebody else besides Christ or God the Father. And this is one of the constants, the idea of icons. They don’t understand the Incarnation, they don’t understand that Christ redeemed not just this spiritual world, but everything, the whole person and all of Creation.

The Mother of God has been so clouded, and the way you deal with Protestants there is you show them what the earliest Protestant fathers talked about the Mother of God. They were astoundingly Patristic in how they approached the Mother of God themselves. John Calvin and Luther and all these early, early Protestant fathers held to the Patristics about the Mother of God. They prayed to her, they had reverence.

Walla Walla
We were kicked out of the Protestant Church here because people thought we were insane, and so we were going and trying to become Orthodox and our whole lives were just squashed. It was a pretty difficult catechism process, to say the least.

Unfortunately, the spiritual life in Kodiak, even though there’s St. Herman there and there’s a long history of Orthodoxy, was at a place of a lot of turmoil because of politics and just different kinds of things. So eventually, to find a healthier parish, in 2006 we moved away from Kodiak and went to a place in the state of Washington. We were baptized in a parish of the Russian Church Outside of Russia named after St. Silouan the Athonite in Walla Walla, which means “many waters” in an Indian tongue.

When we were baptized, we felt much grace for maybe three months. My wife said she had such profound grace that I would go off to work, and she’d take the kids to school, and she’d come home and sit down and read a spiritual book, and next thing she’d know, she’d look up and it was time to go pick up the kids six hours later. She was so full; she couldn’t even imagine how she had lived without Christ all these years. She had never been able to do that in her life, but now she was doing this for months, where she just lived in this spiritual, everyday communion with Christ, with God. It was astounding to her. And at the same time we were going through great struggles and tribulations. It was tough economically as well because we had moved, and it took some time to find the right kind of employment.

Orthodox formation
In these years between our baptism and my becoming a priest—I was ordained on December 19, 2013—I struggled. It’s really hard to become Orthodox from being a Protestant, and one struggles with so many things. I had to learn how to live an Orthodox life: I had to learn how to do my prayers, I had to learn to go to Confession, I had to learn to take Communion and live in an Orthodox community and raise children. I was doing that for many years and not thinking about seminary or about going off to become a priest. I thank God I didn’t get rushed into becoming a priest because I would have missed out on some important Orthodox formation, and this is essential. We especially have this problem in America where we can read for two weeks books about prayer, and we think we’re experts in prayer, and we begin to lecture everybody about how to do prayers. We don’t realize that it takes so much time to become, organically, people who pray and not talk about prayer.

This is a challenge for converts, and as a convert you’re going to go through many, many things that you do in extreme, and you have to come into finding a middle path, a fine balance that you don’t become out of balance and become an extremist on either side. The priest at the parish was very helpful and he very much directed and helped us to stay in that middle path and develop prayerful lives.

I had studied economics and computer science, so I was an economist for the state of Washington. I had a government job and I had to travel and do speaking, and I was a dad and doing seminary. And then I did computer programming, economic modeling and information before I was a priest.

Obviously, St. Herman of Alaska is our family saint. And I have deep feelings for St. Silouan the Athonite, and I find the story of his life and some of his writings to be so helpful and inspirational. And then St. Athanasius the Great, St. Porphyrios, St. Paisios. I love the fathers of Optina, especially St. Barsanuphius. I find his book very helpful, I read it all the time, I’m always reading it.

Hawaii
After I was ordained a priest, I was an assistant priest in Walla Walla and then we moved to Greece for a while (2015–2016), and then we were sent to Hawaii in 2016. Our parish is a very unique parish because it’s in the Russian Church, but it has people from all sorts of backgrounds and ethnicities. It has people from Jordan and Palestine and Egypt, we have people from India, we have people from Japan and Thailand and Indonesia and Russia and American converts, and so it’s a very unique kind of parish because it’s such a mixture of people from everywhere.

New converts
We do catechism in our parish. People who are not Christians or maybe they’re Protestants or they’re Roman-Catholics go through the process of catechism, and we’ll baptize them and bring them into the Orthodox Church. And this is a constant labor, but it’s something very blessed to have new members coming into the parish and experiencing the faith. It’s very wonderful for the parish to experience that, it’s needed.

There’s no rhyme or reason to how somebody will end up walking into an Orthodox church at times. They’ll read something; they’ll be curious. I had one young man who was into—I don’t know if you know, they have this kind of fighting where they don’t use gloves, but they put people in a cage and there’s a Russian fighter who has an Orthodox cross on his back. Well, this young man was reading about Orthodoxy based on this guy fighting, and he encountered St. Paisios on the internet, on YouTube. He wasn’t really a Christian, he’s a local boy, and came to the church with all sorts of modern struggles faced by our youth today. St. Paisios began to talk to him about Orthodoxy, and he was astounded. He was baptized a couple years ago, and he got married in the Church. But it takes a couple years to catechize a person. It takes patience, you have to do much teaching, but you also have to get them to come to the services, because if a person converts and they don’t go to the services, they’ll miss everything. You can’t learn by book alone, the parish has to start doing services during the week and not just on the weekends. People should be taught not just to read about prayer but to do prayers as part of the Orthodox service and life, how to live the Orthodox life.

How can we help our dear ones who experience troubles?
All we can do is pray. We ask especially the Mother of God to help us, and this is very much our consolation and our hope is that we have her help. Drugs, addictions, divorce are heartbreaking things and there’s no magic to fixing them. But if we’re always trying to unite ourselves to Christ, if we’re always moving towards Christ, He directs and the Holy Spirit moves us, and we end up becoming able to say things that are helpful. But if we don’t do that, we’ll say something out of our fear, our own anxiety, and we’ll make a mess out of the situation and we’ll make it worse. And we have to learn to really let Christ be so alive in us that we actually have something graceful to say, and that only happens by living deeply the Orthodox life. There’s no other way to become holy. What can we say? How do we tell people what to do about these struggles? Well, we can pray for them.

Our stance before God
I think that our problem in Orthodoxy is that we take the wrong stance before God, we don’t rightly stand before God, we get lost in that fundamental thing. If we fix our stance before Christ, then so many of our problems just go away. This is the Orthodox life. It’s that simple. We just have to learn to take our fall to Christ over and over again. In that, we learn so much about how to live and how to be humble, we and learn how to love God and people. It’s so simple. That’s how we attract grace—by taking our fall to Christ and realizing that our stance before God is usually the source of all our problems.

Confession is essential for people to take their fall to Christ, their own prayers. But praying should not be just to do the rule but learning to realize that Christ is always trying to put inside us what He wants to put inside us. Then we have to learn to live the life of the Church, with confession, and frequent Communion, and prayers and spiritual readings. This is something that’s essential, so that we can continuously take our fall to Christ; otherwise, we get distracted, and we get hurt, and we get turned off to faith.

O noble Virgin, truly you are greater than any other greatness. For who is your equal in greatness, O dwelling place of God the Word? To whom among all creatures shall I compare you, O Virgin? You are greater than them all. O [Ark of the New] Covenant, clothed with purity instead of gold! You are the Ark in which is found the golden vessel containing the true manna, that is, the flesh in which divinity resides.

Saint Athansius the Great



Sus