RO
EN

Minunile din viața unui preot american convertit

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Părintele Atanasie Kone este preot ortodox în Honolulu, Hawaii, unde se află icoana Maicii Domnului izvorâtoare de mir. El și preoteasa Sofia au trei copii: Elisabeta, Serafim și Ambrozie. Ei au avut parte de o convertire extraordinară la credința adevărată, convertire pe care părintele Atanasie o împărtășește cu noi, împreună cu puțin din experiența sa.

Familia părintelui Atanasie Kone
Am crescut în orașul Portland din statul Oregon, fără creștinism în viața mea. Părinții mei duceau un stil de viață asemănător cu cel al hipioților, erau foarte noncomformiști și necreștini. Nici nu auzisem de Hristos. Dar în 1986, pe vremea liceului, cineva mi-a vorbit despre Hristos și despre cum El a murit pentru păcatele noastre. Îmi amintesc cât de uimit am fost de acest lucru și cât de mult m-a durut inima la cele auzite. Am fost profund mișcat de această idee că Hristos a a existat cu adevărat. Și așa am devenit doritor de cele spirituale și serios. Am lăsat deoparte ușurătatea tinereții, deși trăiam într-un mediu foarte permisiv în care aș fi putut face orice, eram nesupravegheat și m-aș fi putut deda la multe fapte nesăbuite, dar am fost foarte strict cu mine însumi și cumpătat în liceu. Mergeam la adunare din proprie inițiativă și cu bicicleta la studiile biblice, pentru că încercam să fac totul ca să devin mai spiritual. Am decis chiar că voi fi pastor, așa că după liceu am mers la facultate și am început să mă pregătesc în acest sens. Făceam parte din ceea ce se cheamă o „biserică comunitară”, modernă, harismatică, o versiune mai atenuată a penticostalismului. Versiunea aceasta este mai ușor acceptată în cultura americană, deoarece penticostalismul are o conotație mai negativă.

Alaska
M-am căsătorit în 1996 și lucram ca pastor în locul natal al soției, care este de fel din Kodiak, o insulă în largul coastei statului Alaska. Aici au ajuns misionarii ruși la început pentru a evangheliza populația băștinașă. Soția mea este parte din strămoși aleutini, parte din strămoși ruși, dar părinții ei au divorțat când era mică, iar mama ei a dus-o la o biserică protestantă, așa că ea n-a știut de istoria ortodoxă a propriei familii.

Dar activitatea mea ca pastor nu a decurs bine. Am fost foarte dezamăgit pentru că mă pregătisem din greu și mult timp să fiu pastor. Așa că am încetat să mai fiu pastor și am început să lucrez pentru triburile din Alaska, deoarece guvernul federal asigură asistență medicală și psihologică pentru aceste triburi care locuiesc în sate istorice. Și unul dintre lucrurile pe care le-am aflat călătorind prin aceste sate a fost că fiecare avea o biserică ortodoxă foarte veche; de fapt, probabil ele sunt cele mai vechi biserici ortodoxe din America de Nord, înființate de misionarii inițiali. Însă viața spirituală a satelor – din perspectiva mea de protestant – părea destul de sumbră. Simțeam mult dispreț pentru Ortodoxie. O priveam ca pe o religie moartă și vedeam numai probleme la sate. Era prea multă izolare și prea multă băutură și multe lucruri obscure care se întâmplau. Însă mi-am dat seama că toți oamenii cu care lucram erau ortodocși și că posedau o spiritualitate adâncă.

Parte din activități era organizarea de tabere pentru copii tocmai pe Spruce Island – dintre toate locurile! – unde aduceam copii din cele șapte sate de pe Insula Kodiak. Aduceam și bătrâni și adulți cu care făceam lucruri distractive din punct de vedere spiritual dar și fizic, astfel încât să putem reda copiilor comunități sănătoase. Aceste activități durau o săptămână, cu câte 50 de persoane. Totul se repeta săptămâna următoare, și tot așa. Și din moment ce toți erau ortodocși, una dintre activitățile din timpul zilei era o plimbare de aproximativ două ore de pe plaja unde se afla tabăra până la Monk’s Lagoon, locul unde viețuise Sfântul Gherman al Alaskăi. Toată lumea acolo îi spune „Părintele Gherman”. Așadar, făceam această frumoasă plimbare prin munți și păduri cu molizi de 45 de metri înălțime și mușchi pretutindeni; totul era extraordinar de vibrant. Și mergeam în acest loc în care, chiar dacă nu ești creștin, simți o prezență spirituală, simți ceva sfânt. Nu poți descrie ce se întâmplă în această mică porțiune a pădurii din Alaska, pentru că, deși pădurea este atât de extinsă, această parte a ei se evidențiază prin lucrurile extraordinare care se resimt acolo.

Părintele Gherman
Biserica Întâmpinarea Domnului, Monk's Lagoon
Nu îmi mai văzusem soția de ceva vreme. Așa că am chemat-o să vadă și ea Monk’s Lagoon, pentru că, deși crescuse pescuind somoni pe lângă insula Kodiak, nu fusese niciodată la Lagună. Asta se întâmpla în 2003. A venit cu o barcă. Laguna este foarte mică, greu accesibilă, și se ajunge la ea printr-o pădure virgină, pe o potecă care unește plaja cu micul schit în care a viețuit Sfântul Gherman. Acolo se află și o biserică. Așadar, mergeam pe jos pe potecă împreună cu soția și cu fiica noastră, care avea aproape doi ani. În spatele nostru, la o distanță mare, venea restul grupului. Dintr-o dată, ne-a învăluit un vânt și din interiorul vântului venea un miros minunat de mir. Și s-a întâmplat iarăși, și iarăși. Eram uimiți. Soția a întrebat: „Oare călugării ard tămâie?” I-am răspuns: „Nu, călugării sunt la opt kilometri peste munte, nu e nimeni pe-aici.” Vântul era cald și plin de mirosul cel mai frumos pe care poți să-l imaginezi. Cum ne opriserăm, grupul de oameni s-a apropiat, așa că ne-am întors către ei și i-am întrebat: „Mirosiți ceva?” Nu miroseau nimic. Și era un miros atât de pregnant, atât de frumos. Atunci o bătrână ne-a spus: „Păi, e părintele Gherman, care vă vorbește. Fețele voastre strălucesc.” Iar noi nu ne puteam da seama ce se întâmplă pentru că lucrurile acestea nu își găseau niciun loc în teologia noastră protestantă. Dar știam că Duhul Sfânt a fost acolo și că Sfântul Gherman era plin de Duhul Sfânt. Ceva cu siguranță s-a întâmplat.

În plus, soția mea suferea de o boală, iar în momentul în care a băut din izvorul cu apă sfințită al Sfântului Gherman, a simțit un poc în cap iar suferința a dispărut, s-a vindecat.

Totuși în mintea mea de protestant mă luptam să înțeleg: ce înseamnă toate acestea? Nu știam cum să reacționez. Știam cu siguranță că Părintele Gherman era sfânt, dar nu știam ce să fac cu Biserica Ortodoxă.

Visul
Aproximativ o lună mai târziu am avut un vis. Și în vis erau cunoscuți de-ai mei, ortodocși, din orașul Kodiak, care se rugau pentru mine. Am început să plâng. Lacrimile îmi curgeau șiroi pe obraji, lacrimi inconsolabile. Am întins mâna să iau ceva să-mi șterg lacrimile și când mă uit în sus văd un călugăr apropiindu-se de mine. Era luminos, cu o barbă lungă. Habar nu am cine este, nu citisem nimic despre Ortodoxie. A ajuns lângă mine și mi-a spus că numele său este părintele Serafim Rose. Nu auzisem niciodată acest nume în viața mea. El a început să-mi spună că voi deveni ortodox, apoi mai multe detalii despre viața mea și că voi fi preot ortodox. În timp ce mă certam cu el în vis, spunându-i că nu voi fi preot, că nu voi purta pălăria aceea neagră stupidă, m-am trezit. Eram ud de lacrimi. Nu înțelegeam ce mi s-a întâmplat, pentru că nu auzisem niciodată de părintele Serafim Rose. Credeam că o iau razna. Așa că mi-am zis: „Mă duc să găsesc un preot.” Am intrat în biroul părintelui și i-am spus: „Cred că am înnebunit.” El zice: „Bine ați venit printre noi. Dar de ce?” L-am întrebat: „Ați auzit vreodată de părintele Serafim Rose?” A început să-și facă semnul crucii. Când i-am spus despre vis, a fost foarte uimit pentru că nu era posibil ca cineva să inventeze numele și persoana părintelui Serafim și întâlnirea cu el.

Ca și în cazul minunii cu Sfântul Gherman, nici acum nu știam cum să reacționez. Însă după acest vis era ceva în interiorul meu pe care nu-l puteam ignora. Era ceva atât de evident, încât trebuia să-l urmez. Nu pot să explic. Dar m-a schimbat complet. Nu am mai fost același după acel vis. Am fost încredințat că Dumnezeu mă călăuzea spre Biserica Ortodoxă. Acea întâlnire atât de profundă mi-a schimbat viața definitiv. Îmi amintesc că într-un final am deschis o carte ortodoxă de rugăciuni. Așa cum am spus, disprețuiam Ortodoxia, dar am deschis cartea la rugăciunea Sfântului Vasile de la sfârșitul Ceasului al șaselea, „Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre.” În timp ce citeam, mi-am dat seama că nu aș fi putut pune o atât de profundă teologie în 25 de rânduri așa cum a făcut-o acest om. Atunci am realizat că mă înșelasem cu totul și am început să mă scufund în învățătura Bisericii Ortodoxe.

Obstacole pentru un protestant
Protestanții întâmpină câteva obstacole atunci când se convertesc, în primul rând cele legate de Maica Domnului, de icoane și de importanța tradiției.

Icoana Maicii Domnului din Hawaii izvorâtoare de mir
În mod paradoxal, lucrul cu care m-am luptat cel mai mult a fost evlavia față de Maica Domnului. Dar m-am decis să citesc toate textele originale, din primele secole, de la primii părinți, despre Maica Domnului și să dovedesc Bisericii Ortodoxe că se înșală în privința ei. Așa că m-am dus la sursele originale, să citesc cum au descris-o pe Maica lui Dumnezeu, cum au procedat în privința ei. Și așa am ajuns la Sfântul Atanasie cel Mare. Când am citit cuvintele lui despre Maica Domnului ca fiind chivotul, cortul, m-am gândit: „Sfântul acesta ne-a dat canonul cărților Bibliei, cărțile considerate sfinte și insuflate de Dumnezeu. Deci am încredere că Dumnezeu i-a dat înțelepciunea să întocmească această listă de cărți dar nu am încredere în modul în care s-a rugat, nu am încredere în celelalte lucruri pe care le-a spus? Nu este corect”. Așa că am început să-l citesc cu o mai mare atenție și am fost profund mișcat. Citindu-l pe Sfântul Atanasie am fost convins că Maica lui Dumnezeu a fost exact așa cum fusese portretizată în Biserica Ortodoxă. Eu fusesem cel ignorant și înșelat în privința ei și chiar a istoriei Bisericii. Mi-am dat seama cât de mult greșisem în privința Maicii Domnului și am început să am evlavie față de ea și chiar să-i cer ajutorul.

Una dintre problemele fundamentale care le dă de furcă protestanților este ideea că ai putea să te rogi și altcuiva în afară de Hristos sau de Dumnezeu Tatăl. Aceasta este o problemă generală, care se leagă, de asemenea, și cu ideea de icoană. Ei nu înțeleg Întruparea, nu înțeleg că Hristos a răscumpărat nu numai lumea spiritului, ci totul, întreaga persoană și întreaga Creație.

Iar Maica Domnului a fost așa de prost înțeleasă... Protestanților le trebuie arătată maniera în care primii protestanți au vorbit despre Maica Domnului. Ei erau incredibil de în acord cu tradiția patristică în modul cum se raportau la Maica Domnului. Jean Calvin și Martin Luther și toți părinții protestanți de la început au ținut de tradiție în ceea ce o privește pe Maica Domnului; se rugau ei și aveau evlavie față de ea.

Walla Walla
Am fost dați afară din comunitatea protestantă de care țineam, pentru că au crezut că suntem nebuni. Așadar, eram pe cale să devenim ortodocși, iar întreaga noastră viață a fost zdrobită. A fost un proces de catehizare foarte dificil, să zicem așa.

Din păcate, viața spirituală din Kodiak, deși acolo este Sfântul Gherman și o lungă tradiție ortodoxă, era foarte tulbure din cauza politicii și din alte, varii, motive. În cele din urmă, pentru a găsi o parohie mai sănătoasă, am plecat din Kodiak în 2006 și ne-am dus în statul Washington. Am fost botezați într-o parohie care ține de Biserica Rusă din afara Rusiei cu hramul Sfântul Siluan Atonitul din localitatea Walla Walla, care înseamnă „multe ape” într-un dialect indian.

După ce am fost botezați, am simțit mult har timp de trei luni. Soția mea spune că simțea atât de mult har, încât după ce eu plecam la serviciu, ea îi ducea pe copii la școală, venea acasă, se așeza să citească o carte duhovniceasă și apoi realiza că trecuseră deja șase ore și că era timpul să se ducă după copii. Se simțea atât de împlinită, încât nu își putea imagina cum de trăise fără Hristos în toți acești ani. Nu reușise niciodată în viața ei să facă asta, iar acum o făcea de-a lungul a câtorva luni, adică să trăiască în această comuniune spirituală, zi de zi cu Hristos, cu Dumnezeu. Era ceva nemaipomenit pentru ea. Și în acest timp treceam prin tot felul de probleme și necazuri. Am avut și dificultăți financiare, pentru că ne mutaserăm și a durat ceva timp până să găsesc un loc de muncă potrivit.

Formarea ortodoxă
Am avut multe încercări în anii dintre botez și hirotonire – care a avut loc pe 19 decembrie 2013. Este greu pentru un protestant să se convertească la Ortodoxie și are de depășit multe obstacole. A trebuit să învăț cum să trăiesc o viață ortodoxă: cum să îmi fac rugăciunile, cum să mă spovedesc, cum să mă împărtășesc, cum să trăiesc într-o comunitate ortodoxă și să cresc copii. Am făcut asta mulți ani înainte să mă gândesc să merg la seminar sau să mă fac preot. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-am grăbit să devin preot pentru că aș fi ratat formarea ortodoxă, care este esențială. Avem această problemă în America, unde credem că dacă citim două săptămâni cărți despre rugăciune, am și devenit experți în rugăciune și începem să le dăm lecții altora despre cum să se roage. Nu ne dăm seama că durează mult timp să devenim, în mod organic, oameni care se roagă și nu care doar vorbesc despre rugăciune.

Apoi, în calitate de convertit faci multe lucruri pe care le duci la extrem și trebuie să găsești calea de mijloc, o dreaptă socoteală, încât să nu îți pierzi echilibrul și să devii extremist într-o parte sau alta. Preotul din parohia noastră ne-a îndrumat foarte mult și ne-a ajutat să rămânem pe acea cale de mijloc și să dezvoltăm vieți de rugăciune.

Eu studiasem economia și informatica, așa că am lucrat ca economist pentru statul Washington. Aveam un post guvernamental și trebuia să călătoresc și să țin prelegeri, eram tată și apoi făceam și seminarul. Apoi am făcut programare pe calculator, modelare economică și informatică înainte de a fi preot.

Sfântul Gherman este, bineînțeles, ocrotitorul familiei noastre. Și am mare evlavie la Sfântul Siluan Atonitul ale cărui scrieri și viață îmi sunt atât de utile și pline de inspirație. Mai apoi am evlavie la Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Paisie Aghioritul. Iubesc părinții de la Optina, în special pe Sfântul Varsanufie, a cărui carte mi-a fost foarte de folos. O citesc și o recitesc mereu.

Hawaii
După ce am fost hirotonit preot, am fost preot asistent în Walla Walla și apoi ne-am mutat în Grecia pentru o perioadă (2015-2016), de unde, mai apoi, am fost trimiși în Hawaii în 2016. Parohia noastră este una aparte, deoarece aparține de Biserica Rusă, dar are oameni de origini și etnii foarte diferite. Sunt enoriași din Iordania și Palestina și Egipt, din India, din Japonia și Tailanda, Indonezia și Rusia și convertiți americani. Este o parohie foarte specială, deoarece are un amestec de oameni de pretutindeni.

Noi convertiți
Facem catehism în parohia noastră. Pe cei necreștini, protestanți sau catolici îi catehizăm, îi botezăm și îi aducem în Biserica Ortodoxă. Aceasta este o muncă constantă, dar suntem foarte binecuvântați să avem în parohie noi membri care vin la credință. Este minunat și necesar ca într-o parohie să se întâmple așa ceva.

Nu există vreo regulă după care o persoană va trece pragul unei biserici ortodoxe la un moment dat. Poate citește ceva și devine curios. Avem cazul unui tânăr – nu știu dacă știți, dar există un fel de lupte în care nu se folosesc mănuși, iar luptătorii se bat într-o cușcă; este un luptător rus care are o cruce ortodoxă pe spate. Ei bine, acest tânăr a început să citească despre Ortodoxie datorită acestui luptător rus, și astfel a dat de Sfântul Paisie Aghioritul pe internet, pe YouTube. El este un băiat localnic de aici care nici măcar creștin nu era. A venit la biserică cu tot felul de probleme pe care le au tinerii în vremea noastră. Sfântul Paisie a început să-i vorbească despre Ortodoxie și a fost extraordinar de uimit. S-a botezat cu câțiva ani în urmă și apoi s-a căsătorit în Biserica Ortodoxă. Dar este nevoie de câțiva ani pentru a catehiza o persoană. Este nevoie de răbdare, de multă învățătură, iar catehumenii trebuie ajutați să vină la slujbe, pentru că dacă o persoană se convertește, dar nu merge la biserică, pierde totul. Nu poți învăța doar din cărți, iar parohiile trebuie să aibă slujbe și pe parcursul săptămânii, nu numai sâmbăta și duminica. Oamenii trebuie învățați nu numai să citească despre rugăciune, ci cum să se roage ca parte a slujbelor și vieții ortodoxe, cum să ducă o viață ortodoxă.

Cum îi putem ajuta pe cei dragi care au probleme?
Tot ce putem face este să ne rugăm. O rugăm mai ales pe Maica Domnului să ne ajute. Și aceasta este cea mai mare mângâiere și nădejde a noastră, anume că avem ajutorul ei. Drogurile, adicțiile, divorțul sunt lucruri sfâșietoare și nu există nicio rețetă pentru a le repara. Dar dacă încercăm întotdeauna să ne unim cu Hristos, dacă ne îndreptăm mereu către Hristos, El ne va îndruma, iar Duhul Sfânt ne va călăuzi să putem spune lucruri care sunt de folos. Dacă nu facem asta, vom spune ceva care izvorăște din teama noastră, din neliniștea noastră, și vom provoca o și mai mare neorânduială și vom înrăutăți situația. Trebuie să învățăm să-L avem pe Hristos atât de viu în noi, încât să spunem numai cuvinte pline de har. Acest lucru se întâmplă doar dacă trăim o viață ortodoxă profundă. Nu există altă modalitate de a deveni sfânt. Ce putem spune? Cum să le spunem oamenilor ce să facă în aceste încercări? Ei bine, putem să ne rugăm pentru ei.

Poziționarea noastră înaintea lui Dumnezeu
Cred că problema noastră a ortodocșilor este că ne poziționăm greșit înaintea lui Dumnezeu, nu ne așezăm corect înaintea Lui. Ne pierdem în acest lucru fundamental. Dacă ne poziționăm corect înaintea lui Hristos, dacă învățăm să ne ducem mereu căderea înaintea Lui, atunci multe din problemele noastre vor dispărea. Aceasta este viața ortodoxă. Este atât de simplu. Trebuie să învățăm să ne ducem căderea la Hristos, iară și iară. Făcând asta învățăm atât de mult despre cum să trăim și cum să fim smeriți, cum să-L iubim pe Dumnezeu și pe oameni. Atâta este de simplu! Așa atragem harul – prin a aduce căderea noastră la Hristos și prin a ne da seama că poziționarea noastră greșită înaintea Lui este sursa tuturor problemelor noastre.

Spovedania este esențială pentru ca oamenii să-și ducă propria cădere la Hristos. Apoi rugăciunile lor; dar nu numai rugăciunile după tipic, ci înțelegând că Hristos încearcă mereu să pună în noi ceea ce El vrea să pună în noi. Apoi trebuie să învățăm să trăim viața Bisericii, cu spovedanie, cu împărtășanie deasă, cu rugăciuni și lecturi duhovnicești. Acesta este un lucru esențial pentru ca noi să putem permanent să ne ducem căderea înaintea lui Hristos. În caz contrar, devenim neatenți, ne vătămăm și ne îndepărtăm de credință.

O, nobilă Fecioară, cu adevărat tu ești mai mare decât orice altă măreție. Pentru că cine este egal cu tine în măreție, o, lăcaș al lui Dumnezeu Cuvântul? Cu cine dintre creaturi te voi compara, Fecioară? Tu ești mai mare decât toate. O, [Chivot al Noului] Testament, îmbrăcată cu curăția în loc de aur! Tu ești Chivotul în care se găsește năstrapa de aur care adăpostește mana cea adevărată, trupul în care sălășluiește dumnezeirea.

Sfântul Atanasie cel Mare



Sus