RO
EN

Implementarea
culturii LGBT

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
Urmând analizei făcute de Karl Marx în Manifestul Comunist în 1848, comuniștii au considerat că proprietatea privată este cauza tuturor relelor sociale și că înlăturarea ei prin orice mijloace va aduce fericirea. Urmând analizei făcute de Adolf Hitler în Mein Kampf, în 1926, naziștii au considerat că rasele „inferioare” sunt cauza tuturor relelor sociale și că eliminarea sau supunerea lor prin orice mijloace va aduce fericirea. Rezultatele: sute de milioane de morți și de vieți și suflete distruse.

Un manifest politic care își arată în prezent consecințele este Manifestul Gay din 1971, care consideră că familia monogamă alcătuită din bărbat, femeie și copii este cauza tuturor relelor sociale. De aceea, el propune un plan de normativizare a homosexualității printr-o revoluție sexuală, care are etape bine definite.


În spatele lobby-ului LGBT este o întreagă strategie în scopul modificării radicale a societății, care în mare parte își are rădăcinile în Manifestul Gay.

În România, această strategie a început să fie implementată acum aproximativ douăzeci de ani, deși abia în ultimii ani a început să fie mai vizibilă în societate. Câteva dintre etapele de implementare pot fi ușor observate.

„La Manif pour Tous” – Marșul pentru viață, Paris, 24 martie 2013
Apelul la toleranță. Manifestul Gay din 1971 recomanda măsuri concrete pentru emanciparea homosexualilor. În primul rând, cerea „toleranță și egalitate” și „o schimbare revoluționară în întreaga societate”, care trebuia să înceapă cu „familia patriarhală”. În România, în anul 2001 a fost abrogat articolul 200 din Codul Penal, care sancționa comportamentul homosexual public sau cu pericol social.

Acceptarea homosexualității ca formă alternativă de relație, chiar familială. Filosofia LGBT prezintă minoritatea sexuală fie ca persoane determinate genetic de a fi astfel, fie ca oameni pur și simplu diferiți, fără ca această diferență să fie cauzată de o tulburare patologică sau genetică. Dacă în 1971 homosexualitatea era încadrată între bolile psihice, astăzi majoritatea psihiatrilor o consideră ca variantă normală a sexualității umane. Însă pentru filosofia libertății sexuale toleranța nu este de ajuns. „Trebuie să țintim spre abolirea familiei.” Promovarea laxității morale și a concubinajului ca alternativă discreditează căsătoria și monogamia ca forme demodate de viață. Un indicator al acestei schimbări sociale este rata nașterilor din afara căsătoriei. Această rată crește pe măsura desfășurării campaniilor pro-LGBT. Dacă în anul 2000 această rată era pentru România de 25,5%, în anul 2016 s-a ajuns la 31,3%.

Abolirea monogamiei este un alt punct în agenda LGBT. Un studiu publicat în New York Times arată că 50% dintre căsătoriile între persoane de același sex devin „deschise”, adică nu se rezumă la un singur partener, încă din primul an.

E de la sine înțeles că persoanele LGBT trebuie să aibă dreptul la căsătorie. Dar tot de la sine înțeles este că instituția căsătoriei nu ar trebui să existe. Lupta pentru legalizarea căsătoriei între persoane homosexuale presupune în general să mințim în legătură cu ce vom face cu căsătoria. Odată ce aceasta ne va fi permisă, instituția căsătoriei se va schimba, așa cum și trebuie să se schimbe. De fapt, ea nici nu ar trebui să existe.” (Maria Alexandrovna Gessen, activistă LGBT)

Laxitatea morală a societății este influențată mai ales de faptul că perversitatea a ajuns să pătrundă în intimitatea personală, pornografia a devenit mai accesibilă, iar actul sexual a fost scos din cadrul intimității. Howard Becker, specialist în sociologia devianței, spune că există trei tipuri de personaje sociale: cel care încalcă norma, cel care observă încălcarea acesteia și antreprenorul moral care sancționează încălcările. Astfel, dacă un comportament este deviant, i se pot impune sancțiuni, iar sancțiunile îl transformă în comportament delincvent. Dacă nu este sancţionat, acest lucru determină societatea să-l accepte şi corupe treptat tot mai multe persoane. Iar o persoană care nu își păstrează integritatea morală nu poate fi un antreprenor moral. În cazul LGBT, lipsa antreprenorului moral și răspândirea acceptabilității sociale sunt momentul potrivit pentru introducerea parteneriatelor civile. Acest lucru pune instituția familiei în rândul diverselor opțiuni.

Celebrarea culturii LGBT în spațiul public. Cu cât se afișează mai mult, cu atât atitudinea oamenilor devine mai îngăduitoare, considerând-o „o simplă extravaganță inofensivă”. Amploarea pe care au avut-o în 2019 manifestările de promovare a culturii LGBT în București, Cluj-Napoca și Timișoara ne arată cât de departe s-a ajuns în România cu implementarea agendei LGBT.

„Eram doar un copil, dar mă expuneau la activitate sexuală explicită. Când aveam nouă ani, de exemplu, tatăl meu m-a dus la un sex-shop în centru. A zis că dorește să mă expună la sexualitate ca să nu devin rușinoasă. Nu exista niciun fel de intimitate în privința sexualității. Sexul era foarte public, asta făcea parte din cultura gay.” (Dawn Stefanowicz, Canada, crescută de un cuplu gay)

Un articol publicat în HuffPost Canada prezintă opinii ale unor așa-ziși psihologi-terapeuți sau scriitori, activiști LGBT, care susțin impactul emoțional pozitiv pe care l-ar avea asupra copiilor participarea la paradele „pride”. „Nu îmi pot imagina un loc mai sigur în care familiile își pot aduce copiii. De la orientarea sexuală la nuditate, paradele pride reprezintă un excelent prilej pentru părinți de a le oferi copiilor o educație sexuală fără prejudecăți. Copiii pot beneficia de pe urma faptului că văd persoane care se iubesc, diversitate și incluziune”, consideră terapeutul sexual „Ren”.

Scriitorul Bear Bergman, activist LGBT, consideră că „nimeni nu iubește nuditatea mai mult decât copiii”, iar paradele „pride” înseamnă o zi „distractivă, steaguri în culorile curcubeului, iar copiii ar putea fi LGBTQ”.

„Experiența traiului cu părinți homosexual m-a lăsat traumatizat din punct de vedere emoțional și mi-a transmis o stare de confuzie. Am rămas cu un imens gol în viață, deoarece niciodată nu m-am simțit iubit. Homosexualitatea lor era ca o religie, păreau să aibă permanent nevoie să și-o afirme prin tot ce făceau. Parcă se simțeau nevoiți să-mi dovedească faptul că ei erau homosexuali. Se prezentau spunând ceva de genul: „Salut! Sunt Simon și sunt gay.” Oamenii obișnuiți nu fac aceasta. Nu se prezintă: „Salut, sunt Simon și sunt hetero.” Homosexualii chiar îi privesc ca pe niște „homofobi” pe cei care nu agreează stilul lor de viață. După ce am trăit cu ei în toți acești ani, am rămas cu impresia că a fi homosexual e mai degrabă un fel de „costum”. Un spectacol. Totul e numai „eu-eu-eu” și nu este deloc mediu ideal pentru a crește copii.” (Lewis Freeman-Harrison, Australia)

Rata nașterilor în afara căsătoriei în lume
Reformarea educației cu scopul de a normaliza homosexualitatea. Acest lucru se urmărește încă din 1971 prin introducerea ideologiei de gen în sistemul educațional sub forma orelor de educație sexuală, la o vârstă când copilul nu are încă discernământul format, prin povești, desene animate, filme în care apar personaje LGBT. Copiii devin confuzi privind identitatea lor sexuală și se simt nesiguri, trăind într-un mediu ostil dezvoltării și împlinirii lor firești.

Era un mediu înjositor. Eram confuză în privința genului meu: tata se îmbrăca uneori în haine de femeie. Alteori, partenerii lui își luau roluri de «pseudo-femei». Identitatea, securitatea noastră, precum și simțul de apartenență vin din cunoașterea mamei și a tatălui nostru. Astea toate se pierd în uniunile homosexuale.” (Dawn Stefanowicz, Canada)

Vitit Muntarbhorn, expert ONU pentru probleme de Orientare Sexuală și Identitate de Gen, a afirmat că mandatul său nu este doar pentru acceptarea socială a homosexualilor, ci „o provocare longitudinală care începe acasă, se continuă prin sistemul de educație, la locul de muncă și în viața de dincolo de acestea”. Adică impunerea homosexualității ca normă în spațiul public.

În România, la numai zece ani de la dezincriminarea homosexualității, au început să fie difuzate în public filme și documentare care promovează noua ideologie. În 2011, HBO a difuzat documentarul „Noi doi”, iar în 2013, la Muzeul Țăranului Român s-a încercat pentru prima dată proiectarea unor filmuleţe cu asemenea subiect.

Atunci când mișcarea politică ce susține ideologia LGBT are suficient control politic, se introduc reglementări legislative. Cele dintâi iau forma legii anti-discriminare pe criterii de orientare sexuală. Devine ilegal și, implicit, imoral să afirmi că homosexualitatea este ceva greșit orice apel de rămânere în normalitate – sau „discursul instigator la ură”, cum e prezentat de filosofia LGBT – este sancționat legal.

Reglementările legale continuă cu parteneriatul civil homosexual (Danemarca este primul stat din lume care l-a adoptat, în 1989) și căsătoriile homosexuale (primul stat a fost Canada, în 2002, iar ultima victimă este Germania, în 2017). În Franța, când li s-a amintit inițiatorilor parteneriatelor civile și apoi ai redefinirii căsătoriei că inițial au declarat că nu vor schimbarea definiției căsătoriei, ci doar introducerea parteneriatului, ei au recunoscut nonșalant: „Am mințit!” Și totuși, în țări precum Olanda sau Suedia, care au legiferat căsătoria persoanelor de același sex, doar 2–2,8% din acest grup aleg să se căsătorească.

Experiența statelor care au legalizat astfel de uniuni ne arată că libertatea de conștiință și de credință religioasă este tot mai îngrădită.

Astfel, apelul la toleranță și discursul privind discriminarea minorităților homosexuale începe să-și arate adevăratele obiective: oprimarea celor care au alte păreri, alte convingeri. În ianuarie 2017, la o ședință ONU, Vitit Muntarbhorn a declarat în legătură cu libertatea religioasă: „Există drepturi absolute și există unele care nu sunt absolute, precum libertatea de exprimare și exprimarea religiei.” În același an, Muntarbhorn a cerut „politici de eliminare” de pe Internet a „mesajelor homofobe și transfobe”, ceea ce în practică ar însemna interzicerea liberei exprimări despre homosexualitate și transexualitate. Nu întâmplător, 84 de state membre ONU au cerut în 2016 desființarea postului lui V. Muntarbhorn, arătând că, sub pretextul că apără drepturile omului, în realitate acest expert avansează o agendă ideologică.

În Anglia, din cauza corectitudinii politice, mulți englezi nu-și pot exprima opiniile când e vorba de subiectul „căsătoriilor” poligame, deși poligamia nu este legală. În România se întâmplă la fel în privința căsătoriilor homosexuale. Dacă în presă ar fi apărut știrea că un bărbat de 78 de ani s-ar fi căsătorit cu o femeie de 24 de ani și cineva ar fi dezaprobat aceasta, ar fi apărut comentarii legate de înapoierea României și de oprimarea femeilor. Dar când a apărut știrea că un fost pastor anglican de 78 de ani și un român de 24 de ani se vor „căsători” în Anglia și se vor muta în România, nimeni nu a zis nimic. Treptat, homosexualitatea devine scutul tabu împotriva oricărei discuții despre firesc și nefiresc.

Este cunoscut cazul florăresei Barronelle Stutzman din SUA, care a fost chemată în judecată în 2013 pentru că a refuzat să furnizeze decorațiunile florale pentru căsătoria unui cuplu de homosexuali. Curtea Supremă a Statului Washington a obligat-o la amenzi și penalități. Avocatul ei, Kristen Waggoner, de la Alliance Defending Freedom (ADF), a demascat miza acestui proces: „Să nu ne înșelăm: scopul acestui caz este ca nimeni să nu mai îndrăznească să se opună. Într-o Americă liberă, ar trebui să fie loc pentru toți să coexiste. Guvernul nu ar trebui să-și folosească autoritatea și puterea pentru a-i zdrobi pe cei care au altă părere. Nu ar trebui să fim obligați să exprimăm mesaje sau să participăm la ceremonii religioase împotriva voinței noastre. Este ne-american și neconstituțional. Toleranța este o relație bilaterală și așa trebuie să rămână.”

În Australia, după aprobarea consultării publice privind oportunitatea căsătoriei între persoane de același sex, campania pro și contra s-a desfășurat într-un climat de intimidare din partea partidei LGBT față de suporterii familiei naturale. „Au zis că libertatea de exprimare nu va avea de suferit. Se pare că «tratamentul egal» îl meriți doar dacă ești de acord cu ei”, a remarcat o persoană din regiunea Victoria. Miranda Devine, editorialist la Daily Telegraph Australia, a concluzionat: „Acum știm de ce „războinicii curcubeului” nu și-au dorit un vot popular în chestiunea „căsătoriei” pentru persoane de același sex. Și-au dat seama că vom vedea adevăratul lor stindard, care este cel al intoleranței.” Partizanii căsătoriei între homosexuali s-au dovedit violenți și în alte părți ale Globului. Pe 16 octombrie, la Paris, un susținător al familiei naturale a fost bătut în stradă, în fața soției și copiilor lui, de susținătorii căsătoriei homosexuale. „O să vă spânzurăm, nemernicilor!” - a fost ultimul lor cuvânt. În 2015, la un marș Gay Pride din Seattle, SUA, o persoană care ținea o pancartă cu textul „Iisus mântuiește și vindecă” a fost lovită cu pumnii în cap și cu picioarele de către manifestanți.

În România, în noiembrie 2016, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției pentru consacrarea definiției căsătoriei ca uniunea bărbat-femeie a fost calificată drept „intolerantă”.

Problema principală a homosexualilor nu sunt paradele gaypride, mariajul homosexual sau educația pro-homosexuală în școli. Progresiștii LGBT nu pot să țină cont nici de sacru, nici de firesc, nici de logic și nici de funcțional, căci problema adevărată este mult mai profundă: coruperea moralității sexuale prin ignorarea relației omului cu Dumnezeu.

Sus