RO
EN

Pelerin astăzi la Putna

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Dan și Jane Hinshaw, medici, SUA

Dan și Jane Hinshaw, medici, SUA
Fiind medic, ce perspectivă aveți asupra monahismului românesc?
Dan
: Unul dintre aspectele cele mai frapante legate de mănăstirile mari – mai ales Putna, dar și Văratec și Agapia – este că ele constituie un microcosmos. Într-un mod deosebit ele oglindesc o comunitate întreagă, un sat mic. Mă refer la relațiile pe care le au monahii atât cu ceilalți monahi, cât și cu mirenii care locuiesc în împrejurimi și care simt o legătură cu mănăstirea.

Jane: Am simțit asta de la bun început la mănăstirea noastră din Michigan. Mereu s-a dovedit a fi un așezământ de vindecare. Atunci când trebuie să luăm anumite hotărâri sau ne simțim cumva agitați, mergem acolo ca să ne vindecăm și să găsim răspunsurile potrivite. Mănăstirile sunt oaze de vindecare și dragoste.

Ce părere aveți despre faptul că un tânăr și-ar dori să intre în mănăstire?
Dan
: Trăim într-o lume care devine tot mai secularizată, dar la Putna s-au adunat mulți oameni, mai ales tineri, din tot felul de domenii. Cred că aspectul extraordinar despre Putna și monahismul românesc este că atrage oameni din toate condițiile de viață, atât oameni intelectuali, cât și oameni muncitori de la țară, care toți lucrează împreună într-un mod armonios, încât se creează o comunitate întocmai ca o ființă vie. O asemenea viețuire monahală este într-adevăr o icoană a Bisericii.

Ce știți despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare?
Dan
: Ortodoxia menține o relație interesantă și firească cu oameni la care nu ne-am fi așteptat să fie numiți sfinți, cum sunt ostașii sau comandanții. Prin faptul că, după tradiție, obișnuia să construiască o biserică după fiecare luptă, Ștefan este extraordinar. Nu știu niciun alt personaj militar în afara României care să se fi apropiat de angajamentul lui. Un conducător trebuie să aibă o convingere foarte adâncă pentru a comemora o luptă violentă prin construirea unui loc de rugăciune. Deci Sfântul Ștefan cel Mare e uimitor, așa cred. Într-un fel, el a păstrat continuitatea Constantinopolului după ce acesta a căzut.

Jane: E foarte încurajator să știm că Dumnezeu poate să lucreze prin noi, deși avem multe lipsuri, și să ni le preschimbe în binecuvântări. De fiecare dată când mergem la Putna obișnuim să participăm la slujbe în camera de mijloc a bisericii, unde se află mormântul lui și mormântul soției lui. Ne simțim cu adevărat binecuvântați să stăm în preajma lor.

Ovidiu și Dorina Potârcă

Ovidiu și Dorina Potârcă
Ce vă leagă de Putna?
De Putna ne leagă bucuria de a veni în ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare și a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Am avut marea bucurie și dragoste să participăm în 2017 la Proclamarea canonizării Sfântului Iacob, Mitropolitul Moldovei, și a sfinților putneni de la Sihăstria Putnei. Și am venit anul acesta cu mare drag pentru a retrăi acea bucurie duhovnicească.

Aici, la Putna, este o școală românească de cultură, tradiție și credință ortodoxă pe care noi o cinstim și de aceea venim cu mare dragoste în acest sfânt locaș.

Iubita mea Putna

Iubita mea Putna, așa cum obișnuiesc s-o numesc… Cine ar fi spus că prima mea întâlnire cu Ierusalimul poporului român avea să frizeze groaza…? Venisem din Chile – țară îndepărtată, situată la capătul lumii – și mă aflam pentru prima dată la mănăstire la sărbătoarea Paștelui anului 2015, fascinată de solemnitatea acesteia, de răpitoarea-i frumusețe și pacea care domnea peste mine până în acel moment… Cu un sfert de oră înainte de cină, într-o sală de mese foarte mare, în care miresmele de lemn, de pâine și de cămin, pe care aceasta le revărsa, se împleteau, eram pătrunsă peste măsură de duioasele emoții noi care mă transportaseră într-o lume atât de spirituală, atât de plină de duh! M-am așezat la masă și dintr-o dată m-am întors la realitate… lumea se purta firesc, râdea, se saluta cu tradiționalul „Hristos a înviat!” ca și cum totul ar fi fost cât se poate de normal…

Ovidiu și Dorina Potârcă
M-am îndrăgostit imediat de locul acela unde mi se odihnește sufletul de fiecare dată când poposesc acolo, de sălașul acela unde natura însăși, înduioșată, se pleacă, rezonând cu rugăciunea neîncetată a călugărilor. S-ar părea că fiecare copac, fiecare floare și fiecare pasăre viețuiesc acolo în mod deplin, desăvârșit, frumos, așa cum îmi imaginez că este în rai. Paleta închipuită de nuanțele de verde ale munților este nemărginită, parfumul ploii, incomparabil de îmbătător, tăcerea zăpezii, înveșmântată în sfințenie și solemnitate, iar toaca, sunetul clopotului și al șoaptelor rugăciunii evlavioase a călugărilor întraripează și ne amintesc esențialul: respectul și dragostea de Dumnezeu.

Acolo sufletu-mi își găsește odihna și alinarea și se dezbracă de haina altor trebuințe: nu duce dorul nimănui și nu-i lipsește nimic. De aș putea să dau grai întregului sentiment de pace care mă cuprinde, să dau mărturie despre frumusețea cristalizată ca rod al duhului, chemării, căutării și setei de Dumnezeu… Sufletul găsește bucurie în lucrurile mărunte. La fel cum albinele extrag nectarul din flori, și noi, pelerinii, putem dobândi aceleași bucurii prin intermediul unei simple conversații la o ceașcă de ceai aburindă cu duhovnicii noștri; simplu, frumos, îmbogățitor.

Iubita mea Putna mă umple de emoții, îmi sporește tăria și credința.

De fiecare dată când revin la mănăstire, mi se întipărește pe față un zâmbet pe care nu pot și nici nu-mi propun să-l ascund. Slavă Domnului, Celui care din Chile m-a adus până aici…

María José López Barahona
Traducere din spaniolă de Lavinia Ienceanu



Sus