RO
EN

Ierarhi și călugări bucovineni cu viață sfântă

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Cuvioșii Vasile de la Moldovița, Epifanie de la Voroneț, Eustație și Inochentie de la Probota

Printre primele cărți traduse în limba română, alături de cărțile necesare slujbelor bisericești, s-au numărat Viețile Sfinților. Cel care le-a dat pentru prima oară chip în graiul românesc a fost Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care le-a tipărit între 1682–1686. De la el avem și una din cele mai frumoase mărturii despre sfinții români:

Sfinți români în fresca de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos. Foto: George Crăsnean
„Dar tocmai și din Rumâni mulți sunt care am văzut viața și traiul lor, dar nu s-a căutat, fără numai Daniil de la Voroneț și Rafail de la Agapia; am sărutat și sfintele moștii. Apucat-am în zilele noastre părinți nalți la bunătăți și podvig și plecați la smerenie adâncu: Părintele Chiriac de la Bisericani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de la Tazlău, Epifanie de la Voroneț, Partenie de la Agapia, Ioan de la Râșca, arhiepiscopul cel sfânt și luminat, Inochentie de la Probota și Istratie”.

Nu era prima mărturie scrisă despre sfinții odrăsliți în poporul român. La începutul aceluiași veac XVII, Zaharia Kopistenski, arhimandrit al Lavrei Pecerska din Kiev, scrisese în Palinodia despre câțiva sfinți moldoveni: „La Rădăuți, în episcopie, sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg; la Voroneț, în mănăstire, Daniil sfântul, făcător de minuni; la Moldovița, în mănăstire, sfântul Vasile, făcătorul de minuni și alții, nu puțini”.

Cuviosul Vasile de la Moldovița se consideră că a fost egumenul mănăstirii menționat într-un document din 14 aprilie 1415, din vremea lui Alexandru cel Bun. La sfârșitul secolului al XIX-lea, acești cuvioși au fost pictați la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, alături de sfinții nemțeni și de ceilalți sfinți cu cinstirea locală din spațiul românesc.

Dintre cuvioșii amintiți de Sfântul Dosoftei au fost canonizați, până în prezent, Daniil de la Voroneț – Sfântul Daniil Sihastru, și sfinții nemțeni: Rafail și Partenie de la Agapia, Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlău și Arhiepiscopul Ioan de la Râșca și Secu. Mitropolitul Dosoftei, bun cunoscător al vieții duhovnicești din Țara Moldovei, al cărei păstor era, a pus alături bărbați duhovnicești de aceeași statură. Recunoscându-le sfințenia vieții ne facem împreună-părtași cu Dumnezeu la mărturisirea lucrării Lui, în sfinții Săi, și primim putere de a merge și noi pe drumul către El.

Mitropolitul Teoctist I

În perioada grea pentru Ortodoxie de după căderea Constantinopolului sub turci (1453), în plină ofensivă otomană asupra Europei, Dumnezeu a rânduit ca alături de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare să fie un vrednic mitropolit. Dacă multe momente din viața Mitropolitului Teoctist sunt ascunse în negura vremurilor, descifrarea vieții sale se poate face în lumina prezenței sale alături de Sfântul Voievod Ștefan vreme de 21 de ani, între 1457–1478.

Mitropolitul Teoctist I
Pentru un deceniu, Mitropolitul Teoctist va fi pus de către tânărul domn în fruntea sfatului domnesc, pentru a-i fi alături. Astfel, acțiunile pline de discernământ și încununate de succes ale Sfântului Ștefan cel Mare se înțeleg în lumina sfătuirii și binecuvântării din partea Mitropolitului Teoctist.

Unirea cugetelor care exista între domn și mitropolit i-a făcut să devină împreună-ctitori la Mănăstirea Putna. Aceasta a fost prima mănăstire ctitorită de Sfântul Ștefan și de la început a stabilit că îi va fi loc de îngropare lui și familiei sale. La sfințirea mănăstirii, în 3 septembrie 1469, Sfântul Ștefan a dat cea mai grăitoare mărturie despre cinstirea și dragostea pe care le avea către Mitropolitul Teoctist. Astfel, el a ales ca dată de sfințire ziua de prăznuire a Sfântului Teoctist al Palestinei, în 3 septembrie.

În 1478, Sfântul Ștefan, fiu recunoscător pentru sprijinul părintesc primit, l-a înmormântat pe Mitropolitul Teoctist la Putna. Peste 26 de ani, truditul trup al Sfântului Ștefan își va afla și el odihnă sub aceleași lespezi ale Putnei. Alăturarea mormintelor rămâne ca o mărturie peste veacuri a legăturii dragostei dintre ei și a împreună-lucrării lor în această lume. Laolaltă sălășluiesc acum în lumina Împărăției Domnului pe Care amândoi L-au slujit cu râvnă și fără cruțare de sine.

Mitropolitul Anastasie Crimca

Mitropolitul Anastasie Crimca s-a născut în Suceava, din părinți credincioși evlavioși, Ioan și Cristina. Cu nevoința ce a pus la învățătură, cu ascuțimea minții și cu sfaturile primite, copilul Ilie și-a însușit o educație aleasă, învățând limbile slavonă și latină.

Mitropolitul Anastasie Crimca
A intrat în viața monahală și a fost călugărit cu numele de Anastasie. În 1600 a fost ales episcop de Rădăuți, păstorind pentru câteva luni. După această perioadă, se retrage la moșia de la Dragomirești și termină de construit, în 1602, prima biserică a așezământului monahal pe care îl întemeiază aici. În anul 1606 este chemat în scaunul episcopal de la Roman, iar în 1608 este ales mitropolit al Moldovei. Cu excepția perioadei 1617–1619, va fi mitropolit al Moldovei până la trecerea sa la cele veșnice, în 1629. Începutul păstoririi ca mitropolit coincide cu finalizarea lucrărilor la biserica mare de la Dragomirna, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Domnii Moldovei au găsit în persoana mitropolitului un miluitor, un sfătuitor și un izvor de nădejde. El a construit primul spital din Suceava și a fost și un mare cărturar, punând bazele unei școli de miniatură de mare valoare la Mănăstirea Dragomirna.

Mitropolitul Anastasie Crimca și-a dedicat toată viața Bisericii, încercând să îndeplinească atât slujirea Mariei, cât și pe cea a Martei. Biserica Ortodoxă Română l-a cinstit dintotdeauna ca pe unul dintre marii ierarhi pe care Dumnezeu i-a dăruit poporului român.



Sus