RO
EN

De veghe la mormântul Sfântului Ștefan

Arhimandrit Iachint Unciuleac
20 de ani de la trecerea la Domnul

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Legătura etnică și sufletească dintre ardeleni și moldoveni, dintre toți românii, a fost dintotdeauna, este și va rămâne cât va fi neamul. Ea se sprijină pe trei piloni sau entități de bază: credința ortodoxă unitară din primele veacuri în tot spațiul românesc, conștiința națională de frățietate și de origine latină și limba. Acestea ne-au ținut uniți sufletește aproape două mii de ani. Munții Carpați nu ne despart, ci ne unesc pe unii cu alții. Ei formează coloana vertebrală a neamului nostru. Conștiința națională a românilor s-a împletit cu cea religioasă, ceea ce a permis poporului român să reziste în decursul istoriei sale foarte frământate.

Arhimandrit Iachint Unciuleac
În conștiința poporului român, Ștefan trăiește etern pentru țara lui. Avem un cult pentru eroi, pentru Ștefan, pentru Mircea cel Bătrân, pentru Mihai Viteazul, pentru cei mai aproape de noi, Horia, Cloșca și Crișan, pentru Bălcescu, pentru Eminescu sau pentru Ciprian Porumbescu, a cărui dramă începe cu serbarea de la Putna din 15 august 1871, pentru toți cei care n-au precupețit nimic și, fie cu capul, fie cu brațul, au pus întreaga lor viață în slujba unor idealuri nobile. La umbra lor existăm noi azi ca națiune, de aceea îi respectăm, avem un cult, avem un sentiment de prețuire pentru ei și ori de câte ori îi vizităm la ei acasă, indiferent dacă la Putna sau sub mausoleul de la Mărășești, noi plecăm parcă cu bateria inimii noastre mai încărcată, pășim cu mai multă încredere în viitor, conștienți că la umbra lor existăm noi ca națiune și că trebuie să ne facem și noi datoria, căci și Dumnezeu, și societatea ne cer să ne facem datoria.

La sfârșitul verii anului 1990, Părintele Iachint a fost chemat la Chișinău, unde i s-a cerut să ia cuvântul la Marea Adunare Națională din piața centrală a Chișinăului, străjuită de statuia Marelui Ștefan. Urcat la tribună, la picioarele Sfântului Ștefan cel Mare, care cu o mână ține înălțată Sfânta Cruce, iar pe cealaltă și-o odihnește pe mănunchiul sabiei sprijinite în pământ, cuviosul Iachint a scos cu mișcări domoale și grijulii de sub faldurile rasei largi un felinar aprins, pe care l-a înălțat în văzul mulțimilor, cărora le-a adresat un discurs lung de o propoziție, dar de profunzimea spirituală a unei apoftegme din Patericul egiptean: „V-am adus lumină din candela nestinsă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt.” (Mărturie a Pr. Matei Corugă).



Sus