Românii să-și cunoască istoria Silvia Mleșniță

Tipărește Cuprins Articolul anterior

În ultimii ani, elevii Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus care fac parte din grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, pregătiți de profesorul de religie Vasile Schipor, cu sprijinul directorului Cătălin Bărbuță, sunt prezenți la toate manifestările naționale din zonă. Astfel, ei au participat la comemorările victimelor de la Fântâna Albă care au avut loc pe 1 și 2 aprilie 2017. Redăm în continuare un interviu cu Silvia Mleșniță, elevă în clasa a IX-a, participantă la aceste manifestări.

Silvia, ești din Vicov, un sat aflat la doar câțiva kilometri de Fântâna Albă. Când ai auzit prima dată despre cele întâmplate la Fântâna Albă și ce anume ai auzit?
Primele informații despre Fântâna Albă le-am auzit acum 3 ani, când am mers pentru prima dată acolo alături de grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, din care sunt mândră că fac parte. Când mi s-a spus pentru prima dată de acest loc, mi-a trezit mult interes și am încercat să mă documentez, întrebând despre ce s-a întâmplat atunci. Am fost foarte surprinsă când am auzit despre acest masacru nemilos. Inițial mi s-a spus o poveste simplă, pe care am reușit să o rezum astfel: dorința românilor de a reveni în țara lor a fost sfâșiată de Uniunea Sovietică, ce nu a reușit să le stingă dorul de frate și de soră. După ce am participat pentru prima dată la slujba de pomenire oficiată chiar pe locurile unde românii din nordul Bucovinei s-au jertfit pentru credință și neatârnare, am simțit un fior ce nu poate fi descris sau povestit. Acest fior este întărit an de an de freamătul pădurii care își face simțită prezența în timpul rugăciunilor pentru odihna celor care s-au jertfit pentru libertate.

Crezi că generația ta ar putea să dea oameni de felul celor care au preferat să își riște viața pentru a trăi în România?
Nu cred aceasta, deoarece România de astăzi nu se compară cu România de atunci. Dragostea de țară și de neam erau bine înrădăcinate în inima oamenilor din acea vreme, care au știut să-și prețuiască valorile, luptând pentru fiecare mic teritoriu, pe care îl apărau cu prețul vieții. Cred cu ardoare că știau să prețuiască fiecare lucru mărunt și că din puținul lor puteau face mai mult, pentru că aveau credință și voință, însă în zilele de azi nu cred că mai este la fel din cauza împrejurărilor în care trăim.

România ar putea oferi oameni care să se jertfească pentru țară, așa cum au făcut-o înaintașii noștri, cu o singură condiție: românii să-și cunoască istoria. Din păcate, această istorie nu este învățată în școală și puțini sunt cei care luptă și se interesează să-și cunoască trecutul. Învățământul din România nu îi ajută pe copii să își cunoască trecutul străbunilor lor, care este mult mai important decât trecutul altor popoare. În primul rând, trebuie să te cunoști pe tine însuți, să cunoști istoria țării tale, deoarece noi suntem cei care vom ridica România de mâine.

Ce simți când te gândești că, dacă granița era doar cu câțiva kilometri mai la sud, nu te-ai mai fi născut în România?
Sentimentul cu care aș fi trăit dacă m-aș fi născut dincolo de granița de astăzi ar fi fost cu siguranță cel de o adâncă și nedestăinuibilă durere, dar acum nu pot să fiu decât recunoscătoare față de Bunul Dumnezeu, Care mi-a oferit o viață frumoasă și lipsită de certuri care să-mi afecteze familia. Toate în viață au un scop, iar faptul că sunt astăzi ceea ce sunt îmi dă putere și voință să le povestesc altora despre întâmplările care ne-au marcat neamul.

Dacă ai trăi peste graniță, ce ai dori ca adolescenții de vârsta ta din Vicov să facă pentru tine?
Dacă aș fi fost urmașul unei familii din acea perioadă, aș fi făcut tot posibilul să mă fac auzită, pentru că tinerii de astăzi trebuie să-și cunoască obiceiurile și să știe să-și iubească familiile, să le prețuiască atâta timp cât sunt alături de ei. Singurul lucru prin care poți convinge un om este să-l sensibilizezi, iar un tânăr, cu cât este mai mic, cu atât poate fi mai ușor sensibilizat. Însă tinerii de azi nu învață despre aceste evenimente la școală și puțini sunt cei care se interesează să facă asta. Tinerii ar trebui, în primul rând, să asculte și să învețe, să fie atenți la ceea ce i-a format ca oameni datorită vieții străbunilor lor.

Nimic nu îmi alină durerea decât niște oameni care mă ascultă, care sunt interesați să povestească la rândul lor, pentru a schimba concepția celor care nu își dau seama de situația în care ne aflăm. Iar dacă acești oameni sunt tineri, este cu mult mai îmbucurător, deoarece prezintă interes pentru frații și surorile lor. Dar sunt sigură că cea mai mare așteptare de la tinerii din România ar fi dovada clară că nu ne-au uitat, că ne simt frați și că ne poartă mereu în gândurile și în rugăciunile lor.

Crezi că un străin ar avea vreun motiv să fie interesat de ce s-a întâmplat cu miile de români de la Fântâna Albă?
Da, pentru că sunt modele de urmat pentru toți oamenii, nu doar pentru români, indiferent dacă se află de o parte sau de alta a graniței. Dacă istoria se învață pentru a nu se repeta, trebuie să fim mai atenți la promovarea istoriei noastre. Atâta timp cât noi nu arătăm interes pentru istoria noastră, nimeni nu va arăta. Niciun străin nu va veni să o afle. Dar toți suntem frați unul cu altul, iar numărul mare de morți de atunci ar trebui să ridice un semn de întrebare în mintea tuturor.

Dacă ar fi să Îl rogi pe Dumnezeu ceva pentru românii din nordul Bucovinei, care ar fi acel lucru?
În primul rând, mi-aș dori să nu mai treacă prin durerea, spaima și chinurile prin care au trecut înaintașii lor, adică să nu se mai repete acest eveniment tragic și, în al doilea rând, să le dea curaj și tărie pentru a nu se stinge flacăra credinței și a românismului din zona Cernăuțiului.