RO
EN

Cum să ne sfințim tinerețea?

Înaltpreasfințitul Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatista

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Înaltpreasfințitul Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatista. Foto: Lucian Ducan
Înaltpreasfințitul Pavlos s-a născut în Halkida, Grecia, în anul 1947. În 1974 a fost hirotonit preot. Timp de 25 de ani a fost paroh în localitatea Mantudi, Evia, și protopop al regiunii, cu o bogată activitate misionară și socială.
Din anul 1998 a fost numit secretar al Comisiilor Sinodale de Învățătură creștină a tineretului, pentru Căsnicie, Familie, Apărarea drepturilor copiilor și problema demografiei. A fost ales Mitropolit de Siatista pe data de 28 februarie 2006.
De peste 30 de ani se ocupă în mod special cu tinerii și cu problemele lor, ca duhovnic și conferențiar.


„Cine nu are bătrâni, să își cumpere” spune un proverb românesc. Răspunsurile Înaltpreasfințitului Pavlos, Mitropolit de Siatista, arată câtă înțelepciune și cât adevăr poate primi de la Dumnezeu un om care își iubește aproapele și îi vrea binele, în viața pământească și în veșnicie.

Cum vedeți tinerii de azi? Sunt ei diferiți de alte generații de tineri? Ce au ei mai bun, ce au ei mai rău față de aceia?
Este normal, din moment ce generațiile se deosebesc, să se deosebească și oamenii. Tinerii de astăzi sunt copii ai generației trecute. Modul în care au crescut, exemplele pe care le-au avut, idealurile care i-au inspirat pe cei mari, toate acestea este firesc să influențeze și generația nouă.

În Grecia, de exemplu, generația de dinainte a început cu niște idealuri, cu niște valori, dar de multe ori acestea s-au pierdut pe drum. Generația trecută, trăind într-o perioadă economică foarte bună, s-a stricat. Oamenii de la conducere au folosit puterea pentru scopuri personale, și-au bătut joc de valorile democratice, de solidaritate și de dreptate. Au predominat nedreptatea și ilegalitatea. Cu aceste idealuri stricate, copiii acestei generații s-au pierdut și au alunecat. Societatea celor mari i-a corupt și pe tineri.

Tinerii din ziua de astăzi sunt rătăciți. Au de cele mai multe ori idealuri și scopuri greșite. Au devenit incapabili să iubească. Sunt nefericiți în viața lor, fără nicio noimă. De la vârsta de 15 ani mărturisesc că trăiesc într-o mare plictiseală și monotonie. Se căsătoresc și, de cele mai multe ori, până să încheie un an de la nuntă, se despart, nefiind în stare să iubească și să fie iubiți. Sunt incapabili de acest lucru. Acest eșec al societății și al culturii contemporane face ca o parte dintre tineri – care cred că încet, încet, devin din ce în ce mai mulți – să caute ceva esențial în viața lor. Îi conduce la o maturizare. S-ar putea ca tinerii din ziua de astăzi să sufere, pentru a se maturiza.

În schimb, generația actuală nu a fost nevoie să sufere. Iar generația noastră (a celor care sunt în jurul vârstei de 70 de ani) a uitat foarte repede greutățile cu care s-a confruntat.

Care sunt căutările tinerilor de azi? Ce-i inspiră?
Sunt căutări și „căutări”. Astăzi, mulți tineri caută o viață cât mai ușoară, cu facilități mari, cu bani mulți, însă fără niciun efort. Alții profită de remușcările celor mari, ale părinților, ca să trăiască parazitar. Există, din fericire, și tineri care au început să caute acel ceva care ar putea să dea o noimă, un sens și un scop în viața lor. Numai credința în Dumnezeu și iubirea jertfelnică a lui Hristos poate, în ziua de astăzi, să îi inspire puternic, încât să-i mobilizeze. Cei mai mulți tineri s-au îndepărtat de politică, deoarece încep să vadă că puterea politică, așa cum s-a format, este o ipoteză stricată care provoacă ură și revoltă sufletească. Viață fără virtute și conducători fără virtute, aceste două lucruri strică societatea.

Care sunt cauzele și cum se poate preveni sau vindeca depresia?
O societate, cel puțin așa cum o trăim acum, numai către depresie și revoltă poate să conducă. Atunci când ești într-o cameră întunecoasă, fără posibilitate de a avea lumină, poți să trăiești numai o stare de depresie. Numai dacă ai puterea să dărâmi pereții, să ieși la lumină și să trăiești cu adevărat liber, dar să nu ai răutatea ca și drept al libertății tale, numai atunci poți trăi bucuria și cu bucurie să trăiești viața. Depresia este primul rezultat al unei societăți ratate.

Observăm multe adicții în timpurile noastre. Care vi se par cele mai periculoase? De ce?
Fiecare dependență înseamnă boală. Domnul Hristos ne vrea liberi. Și numai oamenii liberi sunt sănătoși. Toate dependențele, începând de la droguri, băutură, țigări, ideologii, partide politice, diferiți guru sau mentori spirituali, până la dependențele de alți oameni, de familia părintească, ce îi face de multe ori pe tineri să nu fie în stare să își întemeieze propriile familii și intervine mereu negativ, catastrofal, în relațiile acestora – toate aceste situații sunt situații bolnave.

Orice dependență este periculoasă, fiecare pentru un motiv anume și în felul ei. Este firesc ca cele care dăunează și sănătății trupești să fie și cele mai periculoase. Dar și celelalte creează oameni încătușați și, prin urmare, nefericiți.

Mulți tineri se plâng că nu pot scăpa de patimile trupești. Din experiența Înaltpreasfinției Voastre, cum au găsit scăparea tinerii cu care ați lucrat?
De patimile trupești nu scapă cel care nu vrea să scape. Cel care voiește, cel care înțelege, cel care are încredere în cuvântul Mântuitorului, cel care apreciază puritatea și dragostea adevărată, poate. Cel care înțelege că celălalt este o persoană pe care o poți iubi și nu doar un simplu obiect de folosință sexuală, poate. Mulți tineri din zilele noastre s-au învățat să le fie ușor în viață, nu să se lupte. Înfrânarea, de care ne învață Biserica, formează și adâncește dragostea adevărată. Tinerii care nu se luptă sunt cei care astăzi nu sunt în stare nici să iubească, nici să se îndrăgostească. Preferă să trăiască în siguranță (în realitate este vorba de nesiguranță), în egoismul propriu, căci nu sunt în stare să se deschidă către oceanul iubirii și al dragostei, al cărui măsură și model este Crucea. Altceva este iubirea, altceva dragostea și altceva sexul. În Taina Căsătoriei, există împreună și lucrează împreună toate trei, fiecare cu propriile trăsături. Reducerea celor trei trăsături la una, și mă refer doar la actul în sine, creează oameni imperfecți, care nu sunt în stare să transmită bucurie nici măcar propriilor copii. Și cred că astăzi, viața însăși ne dă dovezi puternice în acest sens.

Tinerii cu care am lucrat, cu harul lui Dumnezeu, au trebuit să ia decizii, să voiască să se lupte, să cunoască cum să se lupte. Dumnezeu nu a dat copiilor Săi duh de lașitate, ci duh de putere, de iubire și de înțelepciune. Însă, chiar dacă, la un moment dat, unii au căzut, au conștientizat că acest lucru este păcat, adică o abatere de la calea dragostei, a adevărului și a vieții. Nu au încercat niciodată să facă din această cădere o virtute sau vreun drept de-al lor sau un alt mod diferit de viață. Au trebuit să decidă dacă vor să devină persoane sau pur și simplu obiecte de uz. Cine crede în Hristos, cine are încredere în persoana și în cuvintele Mântuitorului, cine apreciază darurile lui Dumnezeu, cine vrea să poată să iubească și să se îndrăgostească (dragostea este o relație cutremurătoare dintre oameni), atunci se va lupta, va putea și va izbuti. Cel ce va râde cu ironie de această luptă a tinerilor este pur și simplu un om care a eșuat. Este încă un dependent.

Cum ar trebui să înțelegem dragostea dintre un băiat și o fată la vârsta adolescenței?
Atunci când un grup de tineri, băieți și fete de vreo 15 ani, m-au întrebat care sau cum ar trebui să fie relațiile lor, le-am răspuns: „Relația este una singură: dragostea.” M-au privit uimiți. Am continuat: „Nu știu ce înțelegeți voi prin dragoste. Vă voi spune două calități, care, atunci când există, este vorba despre dragoste, iar atunci când nu există, orice nume vreți să îi dați, sigur însă nu poate fi vorba despre dragoste.” „Care sunt cele două trăsături?”, m-au întrebat. Și le-am răspuns: „Respectul și aprecierea. Pot spune că te iubesc și să nu te respect? Sau să nu te apreciez? Pot să te iubesc și să râd de tine?” „Nu!”, mi-au răspuns într-un glas. „Foarte bine! Deci, învățați să iubiți.” Și au învățat, au iubit și s-au îndrăgostit și au întemeiat familii care rezistă până în ziua de astăzi.

Se știe faptul că această „săltare” – să-i spunem așa – a dragostei vine destul de devreme. Pe mine, aceste sentimente adevărate mă emoționează. Însă trebuie ca această „săltare” să se maturizeze, ca să poată fi adevărată. Le explic tinerilor că ceea ce simt este de fapt o primă descoperire a planului de creație a lui Dumnezeu, care a făcut pe om bărbat și femeie. De asemenea, să aibă grijă să nu o piardă. Le mai spun că, datorită faptului că acum este o primă săltare, tresărire, este posibil ca mâine să se schimbe sentimentele. Este posibil ca mâine, poimâine, să se schimbe persoana față de care astăzi simte acea tresărire. Aceste sentimente au nevoie de cultivare. Căci, chiar dacă se schimbă către o altă persoană, nu trebuie să se lase în urmă răni. Și le dau exemplul florii de lămâi, care, de cum începe să apară lămâia, mică, mică, trebuie să așteptăm până ce va crește mare, ca să o putem folosi. În caz contrar, dacă o luăm mai devreme, nu ne va folosi la nimic. Le mai spun că Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că această sămânță a iubirii Dumnezeu a cultivat-o înlăuntrul nostru și trebuie să avem grijă ca ea să crească după planul și voia Lui.

Le atrag atenția că și ei pot deveni incapabili să iubească și să se îndrăgostească în viitor, dacă se lasă îndrumați de egoismul propriu și nu de iubire.

Foto: Iosif Andronic
Ce ar trebui să știe un băiat despre căsătorie? Ce ar trebui să știe o fată despre căsătorie?
Și unul și altul trebuie să învețe să iubească. Să cunoască, de asemenea, că acolo unde este egoism, acolo nu există și nici nu poate exista iubire. Ori una, ori alta. Să știe că măsura și modelul dragostei este Crucea. Dacă cineva nu-și răstignește egoismul, nu va putea iubi cu adevărat; dimpotrivă, îi va răstigni pe ceilalți. Iubirea, ca să poată fi cultivată și să poată crește, are nevoie de smerenie. Fără smerenie nu există dragoste. Omul egoist nu poate și nu știe să iubească. Să îi spună un băiat unei fete: „Îmi placi”, acest lucru nu se numește iubire și e nevoie să lucreze mult pentru a deveni iubire.

Un alt lucru important pe care trebuie să-l avem în vedere este că atunci când iubești cu adevărat, respecți cealaltă persoană. Un cântec frumos spune: „Te iubesc pentru că ești TU.” Adică te iubesc și pot să te iubesc pentru că nu ești EU. Dacă voiesc să te fac EU, înseamnă că nu te iubesc. Deosebirea dintre persoane este însăși bogăția unei relații, nu este o amenințare pentru ea.

Ce rost are viața de curăție până la căsătorie?
Viața de curăție înainte de căsătorie înseamnă, în primul rând, respect față de trupul omenesc, cel care este sfințit și este templu al Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel menționează că orice păcat va săvârși cineva, este în afara trupului. Cel care însă cade în desfrânare, acela păcătuiește în trup și întinează acest templu al Duhului Sfânt (cf. 1 Corinteni 6, 18–19).

Viața de curăție înseamnă devotament în sentimentul de iubire și ne arată cât de adânc este acesta în noi. Înseamnă duh de respect și de ascultare față de voia lui Dumnezeu.

Curăția și puritatea ne duc la depășirea viziunii că toată lumea se învârte în jurul nostru și îl deschid pe om către dragostea cea adevărată. Cuplurile de astăzi se despart nu pentru că nu au relații trupești, ci pentru că au devenit incapabili să iubească și să se îndrăgostească, fiecare apreciindu-l greșit pe celălalt.

Cum pot fi depășite greutățile care apar în viața de familie?
Cu credință în Hristos și în dragostea adevărată. Dacă soțul crede că soția este cununa cu care Dumnezeu i-a încununat viața și slava cu care Dumnezeu l-a slăvit, atunci este pregătit să reziste la toate nevoile și greutățile vieții. Viața de familie nu va fi mereu presărată cu flori, ci va fi și drum al Crucii. Însă prin Cruce a venit bucuria în viața omului.

Ce trebuie făcut pentru a nu se pierde iubirea dintre soți?

Să ne silim să fim smeriți. Egoismul și părerea greșită pe care o avem despre noi alungă dragostea sau, mai curând, nu o lasă să crească. Este important să analizăm criteriile după care hotărâm o nuntă. Pe de altă parte, dacă ne pierdem credința în Hristos, atunci decade și aprecierea față de ceilalți. Nunta este o relație sfântă, al cărei model este relația dintre Hristos și Biserică. Dacă decădem și nu mai avem nimic sfânt, atunci în primul rând noi devenim niște gunoaie și așa îi vom vedea și pe ceilalți.

Transmiteți un îndemn, un cuvânt de încurajare adolescenților, tinerilor și celor căsătoriți.
Către adolescenți: în drumul vieții să iubească și să aibă încredere în Hristos și în cuvintele Sale.

Celor tineri: să se smerească în fața voii lui Hristos și să fie capabili să iubească.

Celor căsătoriți: să nu uite niciodată că persoana de lângă, din moment ce ei au ales-o conform voii lui Dumnezeu, este darul dat lor de Dumnezeu ca să ajungă împreună la sfințenie.

Către toți, tineri, adolescenți, căsătoriți, așa cum spunea Sfântul Porfirie, să Îl iubiți pe Hristos și să fiți smeriți, ca să puteți să iubiți.

Sus