RO
EN

Pătimirile creștinilor sirieni

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor


La o convorbire duhovnicească cu Sfântul Paisie Aghioritul, care a avut loc în Cipru, au luat parte și doi diaconi din Siria – unul dintre ei este acum Patriarhul Antiohiei. O persoană dintre cele de față i-a cerut Sfântului Paisie să povestească o minune. Acesta s-a uitat la cei doi diaconi și a spus: „Cea mai mare minune este faptul că în partea aceea de lume mai sunt creștini până astăzi.”

Cu adevărat, este o mare minune că încă mai sunt creștini în Patriarhia Antiohiei. Ceea ce se întâmplă astăzi în Siria nu este nou. De-a lungul istoriei, creștinii Antiohiei au fost întotdeauna persecutați. În secolul al VII-lea, înainte de venirea arabilor în Siria, 97% din populație era creștină. După aceea au venit arabii, mamelucii, cruciații, otomanii și francezii, ultimii plecând în 1947.

Acum, așa-zisul „stat islamic” – ISIS – face ceea ce nu s-a mai făcut niciodată: biserici distruse, comunități creștine strămutate sau ucise în întregime, sate de creștini șterse de pe fața pământului. Numărul creștinilor s-a redus de la 2.100.000 în 2010 la 600.000 în 2017. Majoritatea au plecat din țară, căutând un viitor mai sigur pentru copiii lor, iar în jur de 30.000 au fost uciși de ISIS sau de celelalte organizații teroriste care au distrus țara între 2011 și 2017.

Numărul creștinilor în Alep – al doilea mare oraș din Siria – a fost redus de la 35.000 de familii la mai puțin de 3.000 de familii. Cartierul creștin din Homs – al treilea oraș din Siria – a fost distrus în totalitate. După alungarea teroriștilor din oraș, câteva familii au început să se întoarcă și sediul Mitropoliei ortodoxe a fost restaurat, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ioan. În capitala Damasc, unde se află cea mai mare comunitate creștină din Siria de astăzi – în jur de 400.000 de persoane – și unde situația a rămas mai bună decât în restul țării, creștinii au fost sub amenințarea insurgenților care s-au așezat la periferia orașului, acolo unde se află cartierul creștin. Acum, situația s-a îmbunătățit, deși cartierul respectiv mai este atacat, din când în când, cu rachete și cu bombe. Cartierul creștin a fost cel mai afectat din capitală. Săptămâna Mare din anul 2017 a fost o săptămână destul de grea pentru credincioșii care au dorit să participe la slujbe. Teroriștii au intrat la marginea cartierului și au jefuit biserica Sfântului Gheorghe. Trei rachete au lovit Patriarhia Ortodoxă, dintre care două au căzut sub acoperișul bisericii, una dintre ele chiar în timpul slujbei Prohodului Domnului.

Teroriștii distrug centralele electrice, drumurile, podurile, puțurile de petrol. În ianuarie și februarie 2017 au otrăvit izvoarele de apă din care este alimentat Damascul. Cei 7.000.000 de locuitori ai capitalei au rămas fără apă potabilă timp de 3 săptămâni. În noaptea de Paști, teroriștii au amenințat că vor lovi cartierul creștin cu arme chimice, dar armata i-a împiedicat.

În ciuda tuturor acestor greutăți, viața merge mai departe: oamenii merg la serviciu, la școală, la biserică, neavând frică de nimic. Ei își pun viețile lor în mâna lui Dumnezeu. Cei care văd că bisericile sunt pline în fiecare duminică și la toate sărbătorile cred că suntem nebuni pentru Hristos. Noi stăm în biserică, iar la doar 300 de metri de noi au loc lupte. Însă ce este mai uimitor, sunt fețele celor decapitați de către ISIS: în momentul morții, arată un curaj care nu poate fi descris, au fețele pline de pace. Se vede că Dumnezeu le împlinește inimile. Mulți întreabă unde este Dumnezeu în acele momente, de ce privește și nu face nimic. Dar când ne uităm la fețele celor care vor fi martirizați pentru Hristos, găsim răspunsul: Dumnezeu este alături de ei. Când ei suferă, suferă și El. Când ei plâng, plânge și El. Este și aceasta încă o dovadă a prezenței lui Dumnezeu.

Rolul Bisericii a crescut. Biserica nu mai are doar responsabilitatea spirituală pentru mântuirea sufletelor. Ea este responsabilă acum de ajutorul material pentru cei care aparțin ei. Războiul a distrus și economia țării. Sărăcia a crescut de la 7% în 2010 la 67% în 2017. Astfel, o mare responsabilitate a căzut pe umerii Bisericii: aceea de a-i ajuta pe cei în nevoi. Resursele sunt limitate, dar Dumnezeu întotdeauna găsește o cale de a-i ajuta pe fiii Săi iubiți. Biserica este o mamă adevărată, care are grijă de copiii ei: oferă mâncare, medicamente, plătește intervenții chirurgicale, oferă cazare pentru cei refugiați, restaurează casele care au fost dărâmate în această perioadă de criză, plătește chirii pentru cei care și-au pierdut casele, oferă împrumuturi celor care au nevoie. Dar resursele sunt sărace și, din păcate, foarte puține Biserici surori au oferit un ajutor Bisericii Ortodoxe a Antiohiei. Biserica Ortodoxă Română a fost una dintre Bisericile care au oferit sprijin în timpul crizei. Faptul că și românii au suferit în timpul comunismului i-a făcut să simtă suferința fraților din Siria.

Unii cred că în Siria este război civil și musulmanii îi ucid pe creștini pe stradă. În această privință, mass-media au jucat un rol negativ. Există o mare diferență între musulmani și islamiști. Musulmanii fac parte din poporul sirian, ei trăiesc împreună cu noi și de mai multe ori i-au salvat pe creștini în anumite sate în care insurgenții au intrat căutându-i pe creștini, ca să-i ucidă. Cu alte cuvinte, suntem frați și vecini. Islamiștii sunt cei care au adoptat o înțelegere radicală a religiei musulmane și sunt ajutați de mai multe țări arabe și de unele țări occidentale pentru a distruge Siria.

Problema creștinilor antiohieni este o problemă a apartenenței. Pentru lumea occidentală, ei sunt arabi „teroriști”, iar în lumea arabă, în care trăiesc, sunt considerați „necredincioși”. De aceea, ei se consideră străini peste tot și, în această parte a Globului, creștinii nu au nădejde în lumea aceasta, fiindcă ei nu aparțin unei țări, ci au nădejde numai în Dumnezeu, iar patria lor este Împărăția cerului.

Încercările sunt cel mai bun medicament împotriva mândriei, care este o otravă care-l omoară pe creștin. Când trecem prin încercări, înseamnă că mergem pe calea bună; când trăim în liniște și prosperitate, înseamnă că Dumnezeu ne-a uitat.

Sfântul Ambrozie a intrat odată cu ucenicul lui în casa unui creștin bogat și, când au stat la masă, Sfântul Ambrozie l-a întrebat pe creștinul acela cum merg lucrurile cu el. Omul a răspuns că toate îi merg foarte bine: are o familie bună, munca merge foarte bine, n-au probleme de sănătate și așa mai departe. Auzind acestea, Sfântul Ambrozie i-a spus ucenicului său: „Haide să plecăm; Dumnezeu a părăsit casa aceasta de multă vreme.”

Așadar, greutățile prin care trecem acum sunt o dovadă a prezenței puternice a lui Dumnezeu între noi. Siria a trecut prin împrejurări istorice destul de grele, iar cele din zilele acestea s-ar putea să fie cele mai grele. Cine cunoaște istoria Antiohiei poate să-și dea seama că aici a fost permanent câmpul de luptă pentru puterile lumii. Cu atât mai mult, existența neîncetată a creștinismului pe acest pământ este o dovadă vie a lucrării Sfântului Duh. Domnul este Stăpânul istoriei și El poate să o schimbe chiar și în ultima clipă, preschimbând răutatea în bunătate.

Este adevărat că nu alegem țara în care ne naștem, nici poporul căruia îi aparținem, nici timpul în care suntem născuți. Însă putem alege fie să fim monștri umani, fie oameni după chipul lui Dumnezeu.

În lumina acestei credințe citim istoria, prezentul și viitorul nostru: o mărturisire a puterii iubirii, o mărturisire a vieții Celui care a călcat moartea, dăruindu-ne o viață nouă. Să avem încredere în Iisus Hristos Cel înviat. Adică, să ne ridicăm după fiecare cădere, ca să trăim din nou.

Ierod. Meletie Shattahi



Sus