RO
EN

Nu pentru școală învățăm, ci pentru viață

Înaltpreasfințitul Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Print Tipărește
Cuprins
Articolul următor

Învățăm, din experiența și cunoștințele altora, legi și principii de viață universal valabile. Învățătura de carte cere un efort. Ea este o muncă nu cu brațele, ci cu mintea. Adevărata învățătură este călăuzită de principii morale, valabile în toate timpurile, necesare pentru toți oamenii care doresc să aibă demnitate și să fie cinstiți de toți cei din jur.

IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Principiile moral-creștine dau puterea necesară voinței în realizarea a tot ce înseamnă bine, adevăr, frumos de ordin moral. Dintre ele, unele sunt principii de viață izvorâte din cultura oamenilor, iar altele sunt principii de viață date de Dumnezeu, Care este izvorul înțelepciunii minții omului. De aceea, până la venirea la conducerea țării a regimului comunist-ateu, în școală, atât la începerea orelor de curs, cât și la sfârșitul lor, se rostea rugăciunea, ținând seama de cuvintele Mântuitorului: „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

Pentru școlarii moldoveni, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul a alcătuit un manual școlar numit Bucvar, pentru că începea cu învățarea scrierii literelor alfabetului, numite buchii. Apoi, acesta continuă cu învățături și rugăciuni necesare școlarului pentru formarea lui sufletească, dobândirea de cunoștințe, luminarea minții și dobândirea unui frumos comportament în societate.

Cartea este un depozit de cunoștințe universale. Cartea școlarului este un dascăl care este prezent și ne învață și atunci când nu ne aflăm în școală, ci în casa părintească. Ea este prezentă în fața ochilor noștri și o citim și o recitim pentru ca învățăturile ei să ne rămână în minte și în inimă.

Cartea este scrisă sau alcătuită de o persoană și, atunci când o citim, mintea și inima noastră simt, în chip tainic, prezența celui care a alcătuit-o, ceea ce nu se întâmplă cu cele pe care le citim cu ajutorul calculatorului. Cuvintele și cunoștințele care ni se oferă prin intermediul internetului sunt asemenea fructelor culese dintr-un pom fără frunze, frunze care își au rostul și frumusețea lor.

Orice creștere și dezvoltare, orice proces de maturizare, atât în lumea vegetală, cât și în cea animală, are nevoie de un mediu corespunzător și de cineva care să îndrume creșterea. Pentru om, la vârsta copilăriei mediul este școala, iar îndrumătorul este învățătorul. Creșterea și dezvoltarea sunt procese care se desfășoară treptat, sunt o lege a firii omenești și a naturii. Timpul necesar acestor procese este mai îndelungat sau mai scurt. Procesul de dezvoltare al plantelor, al animalelor, al oamenilor are loc într-o ambianță de comuniune; comuniunea dă frumusețe și sprijin în formarea și trăirea vieții. În școală, elevii se ajută între ei, se apropie sufletește, se bucură împreună, evitând singurătatea și individualismul care macină sufletul omului. În școală învățăm pentru îmbogățirea și luminarea minții dar, mai ales, învățăm trăirea virtuții dragostei de a ajuta și prețuirea reciprocă. Ajutorul reciproc este o lege pusă de Dumnezeu. De exemplu, într-o pădure de conifere, trebuie să fie și arbori care rezistă mai bine la bătaia vântului, având în vedere că rădăcina coniferelor este razantă, iar nu pivotantă. Astfel, școala este locul, iar cartea este agentul laboratorului formării caracterului omului.

Rugăciunea dă trăinicia și frumusețea trăirii vieții omului, pentru că prin rugăciune trăim în comuniune sufletească cu Dumnezeu; cine pierde legătura sufletească cu Dumnezeu, pierde legătura sufletească și cu oamenii, spune marele scriitor rus Dostoievski. Iar trăirea vieții este un proces, o lucrare permanentă de dobândire de cunoștințe și de dăruire celui care are nevoie de ajutorul tău. Începutul îl facem în sânul familiei, ducerea la bun sfârșit are loc în școală. Iar aceasta se face și cu ajutorul cărții, pe care trebuie să o citim și să ne însușim cele scrise în ea. Iată ce spune Eminescu despre Cartea de citire:

„... o carte de citire pentru clasele primare este o carte în care se cuprind descrieri ale țării proprii, istorii din trecutul ei, caracterizarea personajelor mari ale poporului, bucăți de literatură populară și arte. O carte de citire nu e numai o enciclopedie națională, ci, dacă e bună și cu îngrijire lucrată, … ea revarsă în mii de capete aceleași cunoștințe, fără de nicio silă, căci nu se învață pe de rost; ea inspiră la zeci de mii de cetățeni viitori aceeași iubire pentru trecutul și brazda pământului lor, ea preface, după o justă observație, o masă de indivizi ce se-ntâmplă a trăi pe aceeași bucată de pământ, într-un popor ce menține o țară… Să nu se uite că această carte de citire nu se învață pe de rost, că secretul compunerii ei e de a fi interesant scrisă și conformă cu nivelul de înțelegere al copiilor și că ea îi crește și instruiește pe aceștia în mod liber, fără a-i obosi.

Prin varietatea materiilor, ea dă libertate elevului de a fi atras cu deosebire de-o seamă dintre ele: unul va citi cu plăcere articole de știință naturală, altul pe cele istorice, un al treilea pe cele geografice; pentru fiecare dispoziție intelectuală înnăscută e câte ceva în ea.

Noi nu zicem prin asta că nu trebuie să se învețe agronomie. O carte bine și pe înțeles scrisă asupra materiilor economice e de neapărată necesitate pentru școlile rurale; dar pentru aceasta nu trebuie să se sacrifice scopul educației naționale, pe care-l urmărește cartea de citire și pe care în țările Apusului l-a și ajuns.” (Mihai Eminescu, „Cartea de citire”, în: Eminescu: Sens, timp și devenire istorică, vol. I, îngrijit de Gh. Buzatu, Ștefan Lemny și I. Saizu, Iași, 1988, p. 224–225)

Sus