RO
EN

Fără istorie nu există națiune

Conf. univ. Marius Diaconescu

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
Cum vedeți relevanța studiului istoriei pentru elevii de gimnaziu și liceu?

Istoria ne definește ca popor, ne permite să ne identificăm propriile valori și să ne raportăm la ceilalți. Fără istorie nu există națiune. Conștiința națională este caracteristica fundamentală a unei națiuni, iar fără cunoașterea propriei istorii, nu poți avea conștiință națională.

Adolescența este vârsta propice pentru cunoașterea istoriei, deoarece în gimnaziu și liceu se formează caracterele și se dobândesc cunoștințele elementare pentru înțelegerea vieții și a societății. Istoria îi ajută pe tineri să înțeleagă cine sunt ei, cine sunt semenii lor, care sunt valorile care îi reprezintă și pe care trebuie să le susțină.

În ultimii 25 de ani s-au redus orele de Istorie predate în gimnaziu și în liceu, de obicei la doar o oră pe săptămână, cu câteva excepții la școlile de profil. Decidenții din Ministerul Educației, care au alcătuit sau supervizat programa școlară, au înțeles greșit necesitatea reformării învățământului în domeniul istoriei. Probabil că o vină o au și manualele din perioada comunistă, după care au învățat decidenții din minister, care abundau în discursuri naționaliste și în omagii conducătorului iubit. Ar trebui manuale mult mai bine definite din perspectiva conținutului, în care istoria națională să aibă mai multă pondere. Desigur, istoria politică și mai ales personajele din Panteonul național să fie echilibrat prezentate.

Profesorul nu are nevoie de manuale alternative, el trebuie să fie un bun cunoscător al istoriei, să știe mai multă istorie decât programa școlară și să fie capabil să îi atragă pe elevi către cunoașterea istoriei. Din păcate, calitatea profesorilor din învățământul preuniversitar lasă de dorit, deoarece salariile mizere și condițiile improprii sunt atractive doar pentru cei slab pregătiți, care nu au alternative. Un salariu decent ar atrage absolvenții de facultate bine pregătiți spre învățământ. O strategie pe termen mediu și lung la nivelul fiecărei comunități, indiferent dacă este rurală sau urbană, ar putea atrage profesori buni.

În ultimele luni a fost o tentativă la nivelul Ministerului Educației de a scoate istoria ca disciplină obligatorie în gimnaziu și a plasa câteva lecții de istorie pe teme alese de amatorii din minister într-o nouă disciplină numită Științele vieții. Aici istoria era amestecată cu educația sexuală sau educația civică. Sper că decidenții din minister au înțeles corect opoziția societății la acest proiect de anulare a propriei identități naționale și au renunțat la acest plan diabolic.

Istoria trebuie să rămână disciplină distinctă în programa școlară, atât la gimnaziu, cât și la liceu, numărul orelor arondate istoriei trebuie să crească la două ore pe săptămână, iar istoria națională trebuie să fie mult mai prezentă în manuale.

Cum ați preda istoria unui tânăr?

Metoda manualelor alternative este o eroare strategică. Varietatea informațiilor din manuale este mult prea mare, deoarece autorii și-au permis o prea mare larghețe în interpretarea programei școlare. În loc să pierdem banii pe manuale alternative, ar trebui să identificăm cele mai bune metode de predare, pe care profesorul să le adapteze după specificul local și după nivelul general al clasei. Este nevoie de material didactic de calitate. De exemplu, degeaba avem atlase școlare editate de edituri în scop comercial, dacă nu punem la dispoziția profesorului hărți în format electronic, imagini relevante după picturi, sculpturi, fortificații sau alte clădiri, obiecte din muzee etc. Imaginile bine selectate ajută la sedimentarea informației și trezesc interesul elevului. În plus, excursiile tematice la obiective istorice ar trebui să fie obligatorii.

Metodologia predării istoriei ar trebui să se adapteze la evoluția tehnologiei și la interesul adolescenților către provocările informaticii. Sunt sigur că prin jocuri pe calculator pe teme de istorie s-ar învăța mult mai multă istorie decât doar după niște manuale insipide. Profesorul trebuie să combine mai multe metode de predare, să adapteze instrumentele pe care le are la dispoziție la nivelul intelectual al elevilor și, foarte important, să îi atragă spre cunoașterea istoriei.

Istoria nu este tabla înmulțirii pe care să o înveți pe de rost. Istoria este o sumă de informații diverse, nu doar date, ci evenimente, personalități, procese istorice, care toate formează un întreg.

Ce v-a inspirat din istoria noastră? Aveți anumite episoade, personaje favorite?

În adolescență am citit foarte multe romane istorice, care m-au atras către istorie și mi-au trezit curiozitatea. Pe de altă parte, provin dintr-o regiune în care baladele și poveștile despre Pintea Viteazul te atrag spre cunoașterea istoriei, te îndeamnă să afli mai multe. Iar ruinele cetăților, cu poveștile lor despre domnițe cu cosițe aurii sau despre tuneluri prin care scăpau cei asediați de turci sau de tătari trezesc imaginația oricărui adolescent.

Dacă inițial era curiozitate, istoria a ajuns pentru mine un stil de viață. De 24 de ani cercetez documente în arhive și citesc cărți prin biblioteci. Curiozitatea este condiția sine qua non pentru a deveni istoric.

Personal, sunt atras de nobilii români din Transilvania; strămoșii mei pe linie paternă au fost iobagi ai familiei Dragffy. Mă bucur să îl redescopăr pe Matia Corvin, regele Ungariei de origine română, să văd că el nu și-a negat originea românească, ba chiar a folosit-o pentru a se lăuda cu originea romană.

Tot cu interes cercetez și istoria lui Ștefan cel Mare sau a lui Mihai Viteazul, personaje pe care le redescopăr cu pasiune dincolo de discursul naționalist din cărțile de istorie. Cât de interesant este să înțelegi dimensiunea politicii externe a Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare, să vezi cum este respectat de regii puterilor învecinate! Este plăcut să îl descoperi pe Mihai Viteazul altfel, să înțelegi că el a avut atribuții ca un principe în Transilvania cucerită, să găsești documente despre înnobilările făcute de el, despre donațiile sau confiscările de moșii etc. Sau să descoperi sensul Unirii din 1600 dincolo de imaginarul istoricilor moderni.

Interesantă este și istoria modernă sau contemporană, dar sunt mai atras de misterul Evului Mediu românesc. Orice istoric adevărat își pune întrebarea „cine suntem?” și, indiferent de teoriile vehiculate în istoriografie, încă mai este mult de cercetat pentru a cunoaște originea și începuturile poporului român.

Ce admirați, ce apreciați la poporul român?

În primul rând originea romană a poporului român. De la Rîm ne tragem, vorba cronicarului. Sunt mândru că românii sunt urmașii romanilor, că avem în spate o istorie milenară, căreia doar noi i-am supraviețuit. Cine se mai poate mândri cu numele de român, o dovadă atât de clară că suntem urmașii romanilor?

Peste 2 ani se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Ce relevanță are Marea Unire în contextul global în care trăim?

Românii sunt conduși de politicieni care nu înțeleg dimensiunea momentului aniversar dincolo de discursuri găunoase. Un astfel de moment ar trebui să fie mobilizator pentru noi toți, să vrem să dăm mai mult pentru a lăsa ceva urmașilor. Generația noastră trăiește această aniversare a unui centenar de la formarea României Mari în 1918.

Trebuie să marcăm această aniversare astfel încât lumea, în special europenii, dar nu numai, să înțeleagă cine suntem noi, românii. Din păcate, nu văd niciun proiect de amploare, de rezonanță, prin care să marcăm această aniversare. Poate fi o ocazie de a ieși cu capul sus în lume.

Nu se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918 în fiecare an. Sper ca România să nu rateze această ocazie de a-și promova imaginea în lume, printre prieteni și neprieteni.

Cum vedeți relația cu Republica Moldova? Vedeți posibilă unirea cu Basarabia în viitorul apropiat? Ce ar trebui făcut pentru aceasta?

România nu are un proiect politic pentru Unirea Basarabiei. Politicienii români sunt incapabili, la 26 de ani de la Revoluție, să se rupă de subordonarea față de Kremlin. Politicienilor români le este încă prea frică de Rusia ca să conceapă și să urmeze un proiect național în urma căruia să se realizeze Unirea.

Unirea va fi posibilă când vor fi întrunite minim două condiții: numărul basarabenilor care doresc Unirea să fie suficient de mare pentru a forma o masă critică pentru scena politică din Republica Moldova, iar marile puteri vor accepta un partaj al influenței lor politice în această parte a Europei prin care Basarabia să se unească cu România.

România trebuie să declare cu fermitate că Moldova este o parte a României ruptă prin tratatul Ribbentrop-Molotov, statul Republica Moldova este o creație artificială și Unirea este un proiect de țară, indiferent de costurile politice sau financiare. Este necesar un discurs ferm, indiferent de poziția Rusiei, a Statelor Unite sau a Uniunii Europene.

Este nevoie de fermitate din partea României în problema Basarabiei. Lipsa acestei fermități alimentează antiromânismul peste Prut. Antiunioniștii nu ar fi avut un succes atât de mare dacă România ar fi fost fermă și ar fi promovat Unirea în Basarabia. Televiziunea Română este slab promovată, în schimb canalele rusești sunt omniprezente, presa online este dominată de ruși, iar ziarele și revistele tipărite din România nu ajung deloc la Chișinău.

Unirea nu este un troc politic, este un deziderat. Trebuie să ne construim singuri momentul istoric. În 1916, românii au trecut Carpații pentru că erau ferm convinși că românii din Transilvania sunt frații lor și toți trebuie să trăiască într-o singură țară.

Câți români ar fi dispuși azi să treacă Prutul? Avem, oare, azi comandanți militari capabili să dea ordinul: „Români! Vă ordon, treceți Prutul!”?

În 1918, am avut politicieni care au înțeles importanța momentului, care au știut să lupte pentru interesul național, pentru realizarea Unirii și pentru recunoașterea Unirii.

Avem, oare, azi oameni de stat care să aibă curajul să îi înfrunte pe liderii marilor puteri pentru a susține interesele României? Unde este Ion I. C. Brătianu, unde este Take Ionescu, unde este Alexandru Vaida-Voievod? Unde sunt urmașii lor din politica românească?


Sus