RO
EN

Să văd la mine în țară
niște lucruri ca acestea?!


Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor

Știți că uciderea de prunci este păcat împotriva Sfântului Duh? Pe dumneavoastră poate nu vă impresionează prea mult treaba asta… Dar sunt unele păcate strigătoare la cer, ca acele căsătorii între bărbați și bărbați, acele căsătorii între femei și femei – puțin mai avem până le luăm și noi, căci ați văzut că peste tot acum sunt la modă în Occident.

Am avut o discuție prin 1971 cu un ministru olandez – eram și eu la audiență, acolo, când a venit el în vizită la cei de sus. Eu fusesem visiting professor la Amsterdam și cunoșteam foarte bine situația de acolo, care era ca în Sodoma și Gomora! Și el îi spunea persoanei oficiale cu care vorbea: „Nu aveți libertăți”. Și persoana zicea: „Cum adică nu avem libertăți? Avem libertăți!” „Nu, libertăți de natura aceea nu aveți.” L-am întrerupt și i-am spus – vorbea englezește:
– Uite, domnule, eu am fost la Amsterdam, visiting professor, mă vezi, sunt o femeie în vârstă – aveam vreo 50 și ceva de ani – și erau străzi la dumneavoastră pe care treceam și mă uitam în jos, nu puteam să mă uit în vitrină, că mi se făcea silă…
– A, vi se făcea silă? Auzi, ce retrogradă! E posibil, doamnă?! Dumneata am auzit că ești foarte deșteaptă, că ești cultivată și europeană. Cum poți să gândești așa?
– Păi cum să nu gândesc așa? Noi am fost un popor cu credință în Dumnezeu. Eu așa am trăit, de mic copil, așa mi s-a spus. Asta era vorba – frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.
A început să râdă.
– Ha, ha, ha! Se cunoaște.
– Noi am fost un popor de țărani curați și credincioși.
– Am înțeles. Sunteți înapoiați, sunteți o țară agricolă. Mai aveți…
Asta a fost riposta lui legată de ceea ce era îngrozitor la Amsterdam! Erau străzi speciale pe care, la geamuri – la ei geamurile nu au perdele, se vede tot înăuntru –, doamnele lucrau, nu dezbrăcate tare, puțin, așa… Erau astfel de case, iar soții le aduceau și le luau dimineața acasă! Eu am rămas înnebunită! Nu am mai spus nicăieri, nimănui, am fost uluită!

Să ajung să văd la mine în țară niște lucruri ca acestea?! În țara aceasta a noastră, care era atât de curată, atât de plină de credință și de cuviință?! Vedeți, cuvântul acesta a dispărut. Ați băgat de seamă? Nu mai zice nimeni cuviincios sau cuviință. Am fost un popor plin de cuviință, fiindcă am fost credincioși, eram grădina Maicii Domnului.

Noi, românii, nu putem învia oare? Oare nu ne putem trezi? Oare e musai să acceptăm dezrădăcinările acestea? Sufletește vorbesc – noi, ca indivizi credincioși, creștini. Putem să acceptăm să vedem cum copiii noștri vor intra de mici în desfrâu?

Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta,
Conferință ASCOR Alba-Iulia, 1 aprilie 2004



Sus