RO
EN

Va mai exista dragoste pe pământ după a treia revoluție egalitaristă modernă?

 

Trimite unui prieten
Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
Ce ar putea avea în comun Maximilien de Robespierre și François-Noël „Gracchus” Babeuf, două personalități majore ale Revoluției franceze, V.I. Lenin și Alexandra Kollontai, două personalități ale Revoluției ruse, Alfred Kinsey și John Lennon, doi profeți fondatori ai Revoluției sexuale? Dorința exprimată ca oamenii să fie liberi și egali din toate punctele de vedere. Și dictaturile la a căror instaurare au contribuit din plin.

Cele trei revoluții egalitare moderne
Revoluția franceză a promis fericirea. Revoluția rusă a promis fericirea. Revoluția sexuală promite fericirea. Inițiatorii și conducătorii lor au considerat că omul este nefericit pentru că nu poate să se manifeste liber, din cauza inegalității dintre el și o categorie oprimatoare. Revoluția franceză a cerut înlăturarea diferenței de clasă, crezând că oamenii vor deveni egali, liberi și se vor iubi dacă nu vor mai exista nobili și regalitate. Revoluția rusă a cerut înlăturea proprietății private, crezând că oamenii vor deveni egali dacă nu vor mai exista bogați. Revoluția sexuală cere înlăturarea discriminării pe baza genului și a „orientării sexuale”, crezând că oamenii vor deveni liberi și fericiți dacă nu va mai fi recunoscută o specificitate a bărbatului și una a femeii și va dispărea modelul normativ al familiei tradiționale. Autoritatea familiei monogame exclusive în cadrul căsătoriei este acum regele care trebuie ucis, marea proprietate care trebuie distrusă.

Dacă Revoluția franceză și cea contemporană aparțin, în mod vizibil, aceluiași curent intelectual, despre cea rusă, comunistă, s-ar putea crede că ar fi în opoziție cu ele. De fapt, este o unică mișcare egalitaristă în diferite stadii de dezvoltare, succesive, menite să schimbe din ce în ce mai adânc omul și societatea.

După egalizarea drepturilor politice, în 1796, Babeuf sesizează că nu este posibilă egalitatea dorită de Revoluție atâta vreme cât există proprietatea individuală, care determină o inegalitate între oameni. Pregătește alături de Conspirația Egalilor preluarea puterii, dar este trădat, arestat și condamnat la moarte. Astfel, Revoluția franceză îl pierde pe cel care era dispus să ducă cel mai departe ideea egalitară.

În secolul următor, gânditorii egalitariști încearcă să își pună în practică teoriile. Câteva comunități de idealiști emigrează pe tărâm american și fondează comunități egalitariste cu viață scurtă, precum Utopia (1844–1847) din Ohio sau La Réunion (1855–1860) din Dallas.

Marx și Engels vor avea un aport decisiv la introducerea ideii egalității materiale în prim planul dezbaterii filozofice și politice. Ideile lor vor fi transpuse în practică, prin victoria Revoluției ruse, mai întâi în spațiul fostului Imperiu rus și apoi în țările care vor deveni comuniste. Comuniștii au văzut revoluția și organizarea lor socială ca o continuare naturală a Revoluției franceze, care ducea omenirea cu un pas înainte în împlinirea idealului egalitar. Faptul că trupul lui Lenin, expus în Mausoleul din Piața Roșie, se află sub un drapel al Comunei din Paris exprimă această continuitate.

Dar drepturile politice egale și proprietatea în comun nu au egalizat deplin oamenii. Grupul primilor revoluționari din jurul lui Lenin au dorit înlăturarea familiei. Familia era văzută ca o instituție burgheză, care exploata femeia și perpetua un sistem patriarhal al inegalității. Ideea nu era nouă. Și Robespierre viza desființarea instituției familiei; simbolic, un act fondator al Revoluției franceze a fost urcarea unei femei care practica prostituția pe masa din altarul catedralei Notre Dame.

„Dragostea liberă este ultimul scop al statului socialist” – sintetizează un participant la dezbaterile despre familie idealul noii revoluții, în discuțiile care aveau în vedere creșterea de către stat, în comun, a copiilor, desființarea instituției căsătoriei și introducerea conceptului de „căsătorie în comun”, în care fiecare bărbat este „căsătorit” cu fiecare femeie în momentul în care el sau ea dorește actul sexual, neexistând căsătorii stabile.

Iată manifestarea „iubirii libere” descrisă de un martor ocular: „În 1922, de câteva ori, am fost martorul câtorva spectacole stradale, cu deviza «Jos cu rușinea!» Gol pușcă, împodobit doar cu o panglică pe care scria «Jos cu rușinea!», oratorul acelui eveniment striga în piața din Krasnodar de la tribună: «Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care să ne acopere frumusețea corpului! Noi suntem copiii soarelui și ai aerului!»”

Experiența a eșuat, căci declarațiile „apostolilor” moralei sovietice au provocat o asemenea indignare, încât autoritățile au oprit aceste comportamente nerușinate. Răspândirea promiscuității sexuale a fost preluată de școală, de literatura artistică și de popularizare științifică. În școli, predarea problemelor sexuale, fără principii moral-religioase, nu era decât o corupere a copiilor. În plus, profesorii nu aveau posibilitatea de a stăvili impactul pe care îl aveau asupra elevilor înjurăturile, povestirile vulgare și anecdotele pe teme sexuale folosite curent de copiii deja corupți.

Nu există nicio îndoială asupra faptului că dezintegrarea morală a națiunii a fost planificată de sus. De exemplu, Alexandra Kollontai, membru al Comitetului Central, prima femeie ambasador din lume, făcea agitație pentru „iubirea liberă”, propovăduind ideea de a înțelege actul sexual „ca și cum ai bea un pahar cu apă”. După moartea lui Lenin, Alexandra Kollontai a pierdut accesul la destinul revoluției și „eliberarea” sexuală nu a mai figurat între obiectivele lui Stalin.

În anii ’60, în Europa Occidentală și în America de Nord, s-a declanșat o nouă revoluție, menită să desăvârșească egalitarismul. Esența ei este relativismul general, al cărui adevăr absolut este că nu există niciun adevăr absolut. Pentru că ea a vizat în mod special înlăturarea oricărei norme privind viața intimă, s-a numit Revoluția sexuală.

În 1970, o participantă declară: „Nu putem distruge inegalitatea dintre bărbați și femei până nu vom distruge căsătoria”. Ca urmare, Revoluția sexuală uniformizează femeia cu bărbatul în primă etapă, anulând specificitatea fiecăruia, iar apoi decretează ca egal și legitim orice comportament sexual.

Unul dintre teoreticienii ei este Alfred Kinsey, zoolog la Universitatea Indiana. În două cărți, „Comportamentul sexual al bărbatului” și „Comportamentul sexual al femeii”, el militează pentru receptarea actelor sexuale în afara căsătoriei și a oricăror tipuri de acte sexuale ca firești și de dorit. Pe baza rezultatelor lui „științifice” a fost facilitat divorțul, iar pornografia, homosexualitatea, încălcare fidelității conjugale, sexualitatea în afara căsătoriei și perversiunile au fost din ce în ce mai mult acceptate ca firești.

Societatea nu a știu clar atunci că majoritatea studiilor au fost făcute pe deținuți, ceea ce le altera semnificativ rezultatele. În plus, Kinsey privea actele sexuale și uneori participa la ele, încurajând membrii echipei sale să facă la fel. În studii, el menționează reacțiile copiilor de numai cinci luni în timpul actelor sexuale – molestări evidente, dramatice, dar cine să se mai scandalizeze de metodă când la mijloc este fericirea universală?

Faptul că revoluția sexuală este succesoarea fazelor anterioare ale ideii egalitare este sintetizat de John Lennon: „Melodia «Imagine» – care spune: «Imaginează-ți că nu mai sunt religii, nu mai sunt țări, nu mai este politică» – este, virtual, Manifestul comunist, chiar dacă eu nu sunt, în particular, un comunist și nu aparțin niciunei mișcări.” Dar el îmbrățișează ideologia egalitaristă care a generat comunismul și o dorește continuată: „Nu există un stat cu adevărat comunist în lume. Socialismul despre care vorbesc… nu este cel pe care l-ar face niște ruși tâmpiți, sau chinezii. Acela poate se potrivește la ei. Dar noi trebuie să avem ceva fain… socialism britanic”. Pe urmele comuniștilor din secolul al XIX-lea, decretează și el, în 1973, împreună cu Yoko Ono, un spațiu egalitar virtual, Nutopia. Numele este format din cuvintele „noua” și „utopia”, referire clară la așezarea în continuitate cu demersurile anterioare.

Dictatura
Orice revoluție egalitară, dacă preia conducerea unei comunități, conduce la dictatură, pentru că impune oamenilor reguli bazate pe redefinirea adevărului, pe minciună. Aceste reguli se află în contradicție cu firea oamenilor, cu ceea ce ne este constitutiv. Ele pot fi însușite de unii oameni, pentru unele perioade, dar nu pot fi însușite de toți și pentru totdeauna. De exemplu, însăși Alexandra Kollontai, trădată de unul din soții ei, notează în jurnal eșecul teoriilor sale: „Toată viața am militat pentru dragostea liberă, eliberată de gelozie, de înjosire. Dar iată că și pe mine mă încearcă acum aceleași sentimente, împotriva cărora m-am manifestat întotdeauna. Nu mă simt capabilă sa mă împac cu ele”.

Singura modalitate de a impune nefirescul unei comunități pe termen lung este dictatura. Ea apare din necesitatea perpetuării minciunii căreia i s-a dat numele de adevăr. Regulile care nu respectă firea omului, datul său ontologic, fie deformează profund identitatea celor care le acceptă, fie sunt respinse. La nivel de organizare autonomă, cum sunt statele, de exemplu, dacă unei comunități i se lasă libertatea de acțiune, ea le respinge. Drept dovadă, așezările egalitare libere s-au autodesființat după câțiva ani de funcționare, iar din interiorul celor menținute prin dictatură, oamenii își riscă și viața pentru a scăpa.

Așadar, dictatura și represiunea sângeroasă nu sunt accidente ale revoluțiilor egalitare, ci consecințe logice ale principiilor fondatoare ale acestora. Impunerea acestor principii generează în mod obligatoriu eliminarea celor care li se împotrivesc. Robespierre a pledat în tinerețe contra pedepsei cu moartea și pentru egalitatea în drepturi a tuturor, dar a ajuns responsabil de Marea Teroare. Uciderea regelui în Revoluția franceză și a țarului în cea rusă, a preoților și a nobililor în ambele, nu sunt excese, ci acte care apar ca etape logice în parcursul de impunere a egalitarismului. Iar când dictatura are sprijinul forței instituționale a statului, atunci urmările sunt teribile – Marea Teroare și represiunea din Vendée din timpul Revoluției franceze, 100.000.000 de victime ale regimurilor comuniste. Și ar trebui să adăugăm și victimele nazismului, care a fost tot o formă de socialism, naționalist. Dictatura este justificată prin necesitatea continuării revoluției; pentru Robespierre, „guvernarea într-o revoluție este despotismul libertății împotriva tiraniei”.

Nici din desfășurarea Revoluției sexuale nu poate lipsi dictatura. Prima represiune în masă pentru a asigura fericirea bazată pe „eliberarea sexuală” a fost realizată prin promovarea avortului. Copii s-au dovedit a fi primul dușman de clasă al acesteia. Rod firesc al dragostei trupești, ei stau în calea „dragostei libere”, prin responsabilitățile pe care le dobândesc părinții. Soluția? Înlăturarea celor ce se împotrivesc continuării Revoluției. De aici a apărut necesitatea legalizării avortului, și așa s-a „scăpat” până în prezent de mai mult de un miliard de copii, care ar fi stat în calea fericirii părinților lor.

Justificarea crimelor în masă din primele două revoluții s-a făcut și teoretic, prin articole și cărți de răsunet. Justificarea teoretică a crimei nu a lipsit nici în cazul Revoluției sexuale. Represiunea ca formă de apărare a ei a fost teoretizată în mod repetat în anii ’60. Unul din principalii teoreticieni ai Noii Stângi a fost profesorul universitar Herbert Marcuse. El dorește o societate care are ca principiu „perversitatea polimorfă”, adică oameni care „fac sex în orice mod, cu orice”. Este conștient că va exista o opoziție și, de aceea, introduce noțiunea de „eliberare a toleranței”, prin care se ajunge la conceptul de „toleranță represivă”: „a liberaliza toleranța va însemna intoleranță împotriva mișcărilor de dreapta și toleranță a mișcărilor de stânga”. Filiația lui din teoreticienii comuniști este glorificată în cadrul demonstrațiilor de la Paris din 1968, când pe pancartele studenților se scrie „Marx, Mao și Marcuse.”

Al doilea val al revoluției sexuale
Al doilea val al Revoluției sexuale are loc în prezent. El constă în normalizarea totală a homosexualității, începând cu rescrierea manualelor școlare, chiar de la grădiniță, și mergând până la promovarea ideologiei homosexuale pe plan mondial, prin presiuni economice și diplomatice, chiar prin intermediul instituțiilor ONU. Pecetea normativității este redefinirea căsătoriei, astfel încât să includă relația homosexuală, drum parcurs deja în 13 state.

Represiunea asociată îi vizează pe cei care contestă caracterul normativ al homosexualității și al „căsătoriei” homosexuale. Exemplele sunt șocante: toate agențiile catolice de adopții din Anglia au fost închise pentru că nu au acceptat să încredințeze copii homosexualilor; mai mulți clerici din diferite țări au fost arestați pentru că au susținut că comportamentul homosexual este o patimă și este rău; doi bunici din Irlanda au pierdut custodia nepotului lor și acesta a fost încredințat unui cuplu de homosexuali pentru că bunicii au declarat că nu îl vor învăța pe copil că homosexualitatea este bună; toți cei implicați în oficierea căsătoriilor civile în Olanda sunt testați anual pentru a verifica dacă nu cumva se împotrivesc „căsătoriilor” homosexuale; unor psihiatri din Anglia care ofereau terapii persoanelor care doresc să își schimbe comportamentul homosexual li s-a suspendat dreptul de practică; în unele state americane, astfel de terapii au fost interzise prin lege, chiar dacă ele sunt solicitate; persoane publice și patroni de firme sunt obligați să demisioneze ori să plătească despăgubiri dacă fac comentarii pro-familia tradițională ori refuză să ofere anumite servicii cuplurilor de homosexuali pe motive de conștiință; în Germania mai mulți părinți au fost arestați pentru că nu au vrut să își lase copiii la orele de educație sexuală în care li se preda că homosexualitatea este normală. În România, un preot a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că a concediat din corul bisericii un bărbat homosexual.

Al treilea val va fi legalizarea „căsătoriilor” între oricâte persoane, oricum ar fi ele. Un bărbat poligam din Canada a invocat în instanță argumentul: „Dacă doi bărbați sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbați?” Discriminarea poligamilor față de homosexuali ar fi evidentă. Ca urmare, orice „orientare” sexuală va fi demnă să fie acceptată în conceptul de căsătorie. Idealul desființării familiei va fi împlinit.

Va mai exista atunci dragoste?
De la Avva Ishirion, monah îmbunătățit care a trăit în secolul al V-lea, s-a păstrat peste veacuri un singur cuvânt. El arată că virtutea cea mare pe care trebuie să o aibă creștinii în vremurile noastre este „să fie lămuriți”, adică să nu spună binelui rău și răului bine. Să știe ce fapte sunt după Dumnezeu și ce fapte nu sunt după Dumnezeu, să nu-și împuțineze credința oricâte ispite, oricâte prigoane sau căderi ar fi în jurul lor. Cei care vor reuși aceasta, spune Avva Ishirion, vor fi mai mari decât nevoitorii de altădată.

A ști ce este binele și ce este răul este fundamental pentru alegerea drumului corect, și pentru o persoană, și pentru o societate. Revoluțiile egalitare generează dictaturi feroce tocmai pentru că pleacă de la o înțelegere greșită a binelui și a răului, așa cum se manifestă ele în firea omului și în interacțiunea dintre oameni.

Prima lor greșeală este considerarea naturii umane ca desăvârșită. Urmându-l pe Jean-Jacques Rousseau, Robespierre credea că omul este bun de la natură, societatea fiind cea care îl pervertește. La fel cred marxiștii. Revoluția sexuală susține că orice comportament sexual este normal.

Dar e atât de clar că firea noastră este vulnerabilă în fața răului! Cine nu a eșuat măcar o dată când și-a propus să facă binele, neputința firii spunându-și cuvântul? Pretinzând că omul este bun a priori, i se ia posibilitatea vindecării. În particular, exact aceasta se întâmplă prin interzicerea terapiilor de recuperare pentru persoanele homosexuale.

Hristos a restaurat firea umană, i-a dat posibilitatea să se sfințească, inclusiv prin taina căsătoriei. Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum se realizează sfințirea omului prin căsătorie: „Când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu însuși”. Episcopul Teofil al Antiohiei zice: „Deci a creat pe Adam și pe Eva pentru cea mai mare iubire între ei, ca să reflecte taina unității dumnezeiești”. Prin celălalt, diferit și complementar, omul se întregește: „Dumnezeu a creat omul bărbat și femeie; omul întreg este bărbat și femeie… Bărbatul a devenit omul întreg prin această femeie sau viceversa. Dumnezeu însuși i-a împreunat prin faptul că a făcut pe om bărbat și femeie, deci prin faptul că fiecare devine omul întreg în unirea cu celalalt” (Pr. D. Stăniloae). Pentru împlinirea acestor chemări, omul are de dus o luptă de desțelenire a patimilor din sufletului său, oricare ar fi acelea.

A doua greșeală este introducerea conceptului de egalitate, pe cât de fascinant, pe atât de fals și distrugător. Relația de egalitate nu se aplică oamenilor, care sunt unici și nu se pot compara unul cu altul. Altă relație definește legătura dintre oameni: dragostea. Dumnezeu a rânduit identitatea specifică și unică a fiecărei persoane, astfel încât să poată intra în relație de dragoste cu altele, dăruindu-și ceea ce au nevoie și sprijinindu-se reciproc. Specificitatea și complementaritatea dau posibilitatea comuniunii, pe când egalitatea uniformă generează individualism.

Revenind la normalizarea oricărei înclinații a omului, trebuie spus că pot exista în fiecare om înclinații care îl pot abate de la modelul ideal al persoanei umane, cel după chipul și spre asemănarea cu Dumnezeu. Dar acestea trebuie să devină prilejul de a ne avânta curajos înspre adevăr, nu de a capota, leneș, în păcat. Au existat teorii științifice care au susținut că există o genă a criminalilor, ele însă nu au fost validate și nu vor fi niciodată. Pentru că nicio patimă nu este înscrisă indelebil în identitatea unui om, altfel ar însemna că acel om nu este liber să săvârșească binele deplin și nu se poate apropia de semeni și de Dumnezeu cu toată ființa sa; patima i-ar rămâne o piedică în calea unității cu ceilalți. Dar Dumnezeul iubirii, Treime de Persoane deoființă și iubitor de oameni, nu creează așa ceva.

Aldous Huxley observă în „Minuata lume nouă” că „pe măsură ce libertatea economică și politică se diminuează, libertatea sexuală crește în compensare”. În realitate, nu numai acestea, ci și coeziunea socială și dragostea se diminuează. Păcatul și dictatura, în cazul opresorilor, frica și lașitatea, în cazul oprimaților, îi fac pe oameni se se înstrăineze unul de altul, să piardă puterea de a iubi. În sfârșit, legalizarea „căsătoriilor” homosexuale, fie și în forma parteneriatelor civile, duce la distrugerea societății: „acest triunghi de adevăruri imuabile, tatăl, mama și copilul, nu poate fi distrus; în schimb, civilizațiile care îl nesocotesc se distrug” (G.K. Chesterton).

Ce bine ar fi dacă am conștientiza că rostul nostru în Revoluția sexuală din prezent nu este să ne aruncăm în prima linie, carne de tun pentru patimi, ci să spunem: „Opriți-vă! Iată care este firea omului, iată care este rostul trupului.”

Moștenirea noastră religioasă, ortodoxia, explică în mod unic ce înseamnă drumul smereniei și al dragostei și ce înseamnă drumul mândriei și al egocentrismului. Putem înțelege că modelul revoluțiilor egalitare stă în răzvrătirea lui Lucifer, care nu a prețuit armonia așezată de dragostea lui Dumnezeu, ci a vrut să stăpânească el creația. Un gest lipsit de iubire, lipsit de smerenie, care l-a făcut pe acest înger de o înălțime spirituală deosebită să devină cea mai însingurată persoană din întreaga existență.

Calea lui Hristos este opusă: Dumnezeu Fiul se smerește și se face om, pentru a sluji creația. El este Calea, Adevărul și Viața, El este modelul smereniei și al dragostei. Acestea îl eliberează pe om și îl odihnesc: „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). El poate să vindece orice neputință trupească ori sufletească, El poate să tămăduiască orice a zdrobit răul în noi. El a făcut adevărata revoluție, aducând firea umană în sânul dumnezeirii și trimițând Duhul Sfânt în lume pentru a putea lucra ascensiunea noastră către cele de sus. S-a făcut om pentru a-l face pe om dumnezeu după har. Prin aceasta, El l-a eliberat pe om din singurătatea lipsei de dragoste în care îl aruncă patima și de singurătatea veșnică a iadului, dăruindu-i veșnica sălășluire în Împărăția iubirii, comuniunea cu Sfânta Treime.

„Dragostea se bucură numai de adevăr”, spune Sfântul Pavel. În lipsa adevărului, dragostea va pieri. Să nu fie!

Gheorghe Stoian

Frații părinți ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi?, ziceau ei. Și răspunzând unul din ei, mare cu viața și cu numele, avva Ishirion, a zis: noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Și răspunzând frații au zis: dar cei după noi, oare ce vor face? Și a zis: vor să vină la jumătatea lucrului nostru. Și au zis frații: dar cei după dânșii? A zis avva Ishirion: nu au nicidecum lucru cei ai neamului și rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Și cei ce se vor afla lămuriți în vremea aceea, mai mari și decât noi și decât părinții noștri se vor afla.

Patericul egiptean, Cuvântul Avvei Ishirion



Sus