RO
EN

Biserica Antiohiei,
ieri și astăzi


 

Trimite unui prieten
Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
Biserica orașului lui Dumnezeu Antiohia și a Întregului Orient este considerată cea mai veche Biserică Ortodoxă, după cea a Ierusalimului. Antiohia a primit creștinismul la trei ani după Înălțarea Mântuitorului la cer, ucenicii lui Hristos fiind numiți aici pentru prima dată creștini (cf. Faptele Apostolilor 11, 26).

Sfânta Tradiție afirmă că Sfinții Apostoli Barnaba și Pavel au înființat Biserica Antiohiei la anul 42 d.Hr., iar Sfântul Apostol Petru a fost primul ei episcop. În acea epocă, Antiohia era capitala Orientului, având cam 70.000 de locuitori. Dintre cei 171 de întâi-stătători pe care această Biserică i-a avut de-a lungul timpului, 11 sunt recunoscuți ca sfinți de toate bisericile creștine. Până la cucerirea de către arabi, școlile teologice antiohiene au cunoscut o deosebită înflorire. Ele foloseau atât limba greacă, cât și pe cea siriană. După 634, populația a trecut printr-un proces de arabizare care a făcut ca astăzi limba siriană să dispară din Biserica Ortodoxă, ea fiind încă folosită doar în Biserica Siro-Iacobită.

Ocupației arabe i-a urmat cea latină, cruciații cucerind cetatea Antiohia chiar în ziua hramului Patriarhiei – 29 iunie 1098. Orașul a fost distrus și populația masacrată, patriarhul Ioan al VII-lea fiind martirizat. În 1268, Antiohia este cucerită de mameluci. Atât ei, cât și otomanii, care i-au urmat, sunt cunoscuți pentru persecuția lor împotriva creștinilor. După distrugerea Antiohiei, reședința patriarhală s-a mutat la Damasc. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, patriarhii Antiohiei au fost greci.

În 1910 a fost recunoscut primul patriarh arab, Grigorie Haddad. Amintirea faptelor sale de milostenie, mai ales în perioada deosebit de grea a Primului Război Mondial, este vie și astăzi. Documentele atestă împrumuturile făcute de patriarh pentru a-i putea hrăni pe săraci, indiferent de religie sau confesiune. Atunci când fondurile au fost epuizate, patriarhul Grigorie și-a vândut engolpionul primit de la patriarhul Rusiei. Gestul l-a impresionat pe un musulman, care a răscumpărat engolpionul și l-a înapoiat patriarhului, care nu a ezitat să îl vândă din nou, pentru a putea continua lucrarea de binefacere. Drept urmare, regele Siriei, Faisal Bin Al-Husain Bin Ali, a recunoscut printr-un decret din 1920 drepturile depline ale cetățenilor creștini. După cucerirea Siriei de către francezi, regele Faisal a trebuit să fugă din țară. Patriarhul Grigorie a fost singurul care și-a luat rămas bun de la el. Impresionat de fidelitatea sa, regele, care era și califul musulmanilor, a sărutat mâna patriarhului ortodox.

Atât patriarhul Grigorie, cât și urmașii săi, s-au manifestat împotriva noii ocupații, susținând Revoluția Siriană pentru eliberarea de sub stăpânirea franceză. Al Doilea Război Mondial a afectat direct și Biserica Ortodoxă, care însă a continuat să împartă tuturor ajutoarele primite, fără a ține cont de credință. Această atitudine a fost constantă în rândul Patriarhilor Antiohiei, câștigând respectul și dragostea credincioșilor celorlalte religii. Astfel, Patriarhul Elie (†1979) a fost numit „patriarhul iubirii”. Cel care i-a urmat, Ignatie al IV-lea Hazim, a avut o contribuție deosebită la încetarea războiului civil din Liban, în 1989. În timpul său, Biserica Antiohiei a ajuns să numere peste 12 milioane de credincioși, răspândiți în întreaga lume.

Patriarhul Ignatie a trecut la Domnul pe 4 decembrie 2012. După rânduielile Bisericii Antiohiene, noul patriarh este ales dintre membrii Sfântului Sinod care sunt mitropoliți de cel puțin 5 ani. Dintre aceștia, cei trei care întrunesc cele mai multe voturi intră într-o a doua etapă, în care este ales patriarh cel care obține o majoritate de două treimi din voturi. Această procedură s-a repetat de mai multe ori, fără a se întruni majoritatea necesară. Unul dintre membrii Sfântului Sinod a propus o derogare de la regulă, care să permită participarea Mitropolitului de Europa Centrală și Occidentală, Ioan, care ocupa acest scaun de 4 ani și 6 luni. Mitropolitul Ioan a fost ales Patriarh după prima sesiune de votare, cu 17 voturi din 21.

Ioan Yazigi s-a născut în anul 1955 în orașul Latakia din Siria, într-o familie cu o evlavie deosebită. Este licențiat al Facultății de Teologie „Sfântul Ioan Damaschin” din cadrul Universității din Balamand și doctor în Teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia. O bună perioadă de timp a stat în Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, sub îndrumarea egumenului Partenie, iar în timpul studiilor din Grecia l-a avut ca duhovnic pe părintele Policarp Matzaroglu. În 1983 a fost hirotonit ieromonah. Între anii 1981–2008 a fost profesor de liturgică la Seminarul Teologic din Balamand, iar din 1992 a fost numit rector al acestei instituții. Din 2001 până în 2005 a fost stareț al Mănăstirii Balamand. Este ales Episcop de Pirgos în anul 1995, iar la 17 iunie 2008, Mitropolit al Europei Centrale și de Vest. A fost întronizat ca Patriarh al Antiohiei și al Întregului Orient în februarie 2013.

Situația actuală a Bisericii din Siria este destul de gravă. Deși ultimii 40 de ani au însemnat o perioadă de înflorire și de stabilitate pentru Patriarhia Antiohiei, datorită păcii și liniștii din țară, conflictul declanșat în ultimii ani în Siria a afectat-o direct. Până în momentul de față, 17 biserici și 6 mănăstiri, monumente de mare valoare istorică și culturală, au fost distruse de teroriști, altele au fost vandalizate. Numeroși credincioși au fost alungați din casele lor. Peste 3.300 de creștini și-au pierdut viața, printre ei fiind și clerici uciși cu barbarie. Mai mult de 7.000 de creștini au fost răpiți, între care se numără copii, preoți și însuși fratele Patriarhului Ioan, Mitropolitul de Alep, Preasfințitul Pavel.

Toate acestea dovedesc faptul că Biserica Antiohiei este o Biserică vie, care oferă lumii ortodoxe mucenici și mărturisitori ai dreptei credințe.

Fratele Joseph Shattahi


Tinerii și tinerele sunt comoara Bisericii, ambasadorii ei în lumea aceasta rapid schimbătoare. Ne dorim ca ei să-și asume acest rol de ambasadori cu toată seriozitatea și ca ei să știe că Biserica are nevoie de entuziasmul și de dăruirea lor. Trăsătura specifică a tinerilor este disponibilitatea lor de a-și dedica viața unui ideal. Trebuie să-i facem să-și dea seama de locul lor special în Biserica lui Hristos, Cel Care l-a iubit pe tânărul bogat și S-a întristat când acesta s-a dus de la El. Tinerii sunt bogați prin entuziasmul lor și prin multele daruri pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lor.

Noi știm că Biserica este vie prin Duhul Sfânt, Care o ajută să se adapteze fiecărei generații. Tradiția bisericească nu este un lucru inert care se repetă în mod automat, ci este un mijloc pentru mântuire și pentru înțelegerea Tainei dumnezeiești. Biserica ține pasul cu progresele epocii noastre, pentru că Iisus Hristos vrea ca ea să dea mărturie despre El în toate timpurile. Modernizarea este o binecuvântare care ne cheamă să reînviem fundamentele cultului și ale învățăturii noastre și să facem distincție între Sfânta Tradiție cea una și multele tradiții secundare de care adesea ne legăm. Mărturia Bisericii, în aceste vremuri, este aceea de a avea discernământ și de a alege. Modernitatea oferă multe lucruri. Trebuie să alegem ceea ce este bun în ea pentru a ne recâștiga oamenii care sunt din ce în ce mai mult atrași de ceea ce modernitatea le oferă în lumea largă.

Fără îndoială, Dumnezeu se întristează de violența și de uciderea care astăzi au pătruns în multe regiuni, așa cum se întâmplă acum în iubita noastră Siria. Dragostea este inamicul morții și al violenței, ori de unde ar veni ele. Trebuie să purtăm crucea țării noastre și să ne rugăm și să lucrăm pentru împăcare, frățietate, pace, libertate și dreptate în regiunea noastră, refuzând categoric orice fel de violență și ură.

Dumnezeu nu Se bucură când vede coabitarea cu necreștinii cu care împărțim aceeași țară înrăutățindu-se și chiar dispărând în anumite locuri din diferite motive, din motive politice, din cauza tendințelor fundamentaliste, motive care nu au nicio legătură cu religia. Dragostea este scutul și arma noastră. Noi, antiohienii, suntem o Biserică Orientală înrădăcinată în răsăritul nostru arab. Împreună cu frații noștri musulmani suntem fiii acestui pământ bun. Aici ne-a vrut Mântuitorul pentru a mărturisi Numele Lui Cel Sfânt, și în acest pământ trebuie să rămânem, încurajând coexistența decentă și respectuoasă, refuzând orice fel de ură, teamă și aroganță. Dragii noștri frați musulmani, noi nu suntem numai părtașii aceluiași pământ și ai aceluiași destin. Împreună am construit civilizația acestui pământ și am luat parte la făurirea culturii și a istoriei sale. Să lucrăm împreună pentru a păstra această prețioasă moștenire.

Fragmente din cuvântul Preafericitului Ioan al X-lea,
la întronizarea din Damasc, 10 februarie 2013



Sus