RO
EN

Spre aducere-aminte
și mărturisire

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
A vorbi despre persoanele providențiale care, la un moment dat, au intervenit prin voia Prietenului Sfinților în viața noastră este un lucru plăcut, dătător de bucurie sfântă, dar și un lucru care ne mâhnește oarecum, pentru că nu îi mai avem, fizic, printre noi, deși, cu certitudine, din Împărăția cerească ne veghează și mijlocesc, prin rugăciuni smerite, la Tronul dumnezeiesc.

O astfel de persoană, pentru care am avut și voi avea mereu respect și recunoștință, este și părintele ieroschimonah Chesarie de la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan, Mănăstirea Putna.

L-am cunoscut pe părintele pe când eram studentă la Facultatea de Litere și la cea de Teologie Ortodoxă. S-a întâmplat într-o vacanță, în vara anului 1993, când, fiind la părinții mei, în Bucovina, am aflat că este internat la Sanatoriul TBC din Solca un părinte „cu mult har” de la Mănăstirea Putna.

Cum nimic nu se întâmplă fără o rânduială de sus, am avut bucuria să-l vizitez la acest spital. M-a primit și, lucru care m-a speriat oarecum, fără să mă fi văzut până atunci, m-a chemat pe nume: „Intră, Carmen-Maria”. M-am așezat lângă sfinția sa la marginea patului și am schimbat câteva cuvinte. Era un părinte mic la stat, cu o înfățișare care aducea, oarecum, cu cea a Sfântului Serafim din Sarov. Așa l-am perceput la acea primă întâlnire.

Părintele a fost internat de mai multe ori în acest spital. L-am mai vizitat odată, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pe 8 noiembrie 1997. Era de o sensibilitate deosebită și cu o putere a rugăciunii aparte. Atunci mi-a spus: „De ce te grăbești, lasă că Mihai te așteaptă, nu auzi cum cântă îngerii afară?” Pentru moment am crezut, omenește vorbind, că părintele aiurează. Dar nu a fost deloc așa. „M-a citit” că mă grăbeam să ajung la ziua onomastică a unui verișor de-al meu, Mihai, care acum este preot la Botuș, în județul Suceava.

Cred că avea o legătură „specială” cu Dumnezeu. Stătea de vorbă cu El ca și cu un prieten.

O ultimă întâlnire cu acest mare părinte duhovnic al Mănăstirii Putna și nu numai a fost în ianuarie 1998, când l-am vizitat la mănăstire și i-am cerut sfat în legătură cu viața mea profesională. Mi-a spus că voi forma „oameni ai lui Dumnezeu, dar voi avea și multe piedici”. Cuvintele sale s-au adeverit numaidecât, căci în februarie același an m-am titularizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, pe postul de asistent la disciplina Catehetică – în prezent Pedagogie creștină. Cu nevrednicie încerc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împlinesc cuvintele părintelui, punând o pietricică la formarea profesională și morală a viitorilor slujitori în ogorul Ortodoxiei românești, profesori de religie și slujitori ai Sfântului Prestol.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile părintelui Chesarie, să se milostivească asupra noastră a tuturor celor care cinstim Sfânta Treime, pe toți Sfinții și pe rugătorii Bisericii dreptmăritoare, iar părintelui să-i rânduiască un colț de rai.

Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea!

Conf. Carmen-Maria Bolocan,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași



Sus