RO
EN

Chipuri de sfințenie
ale Bucovinei

 

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
„Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 16 ), iar dragostea împărtășește totul. Sfinții sunt vase pline de darurile lui Dumnezeu, și mai ales de dragoste. Pentru sporirea acestei iubiri ei au făcut nevoințe ce par uneori mai presus de fire și, însuflețiți de dumnezeiasca dragoste, ei au slujit semenilor cu timp și fără timp.

Sihaștri tăinuiți de lume, dar rugători pentru întreaga lume, clerici învățând adevărul de credință și povățuind în viața de zi cu zi pe credincioși și întregul popor în vremuri grele, fiecare sfânt este o lumină a lumii, pe care de o vom pune în sfeșnic va lumina tuturor. Iată câteva chipuri ale sfințeniei, a căror lumină se face din ce în ce mai puternic văzută și va lumina neamul nostru și întreaga lume odată cu proslăvirea de către Biserică, prin canonizarea lor oficială.

Mitropolitul Teoctist I, împreună-lucrător cu Sfântul Ștefan cel Mare

Despre viața acestui părinte duhovnicesc al Moldovei înainte de a fi mitropolit cunoaștem puține lucruri. Dar numele pe care Dumnezeu i l-a rânduit în cinul monahal arată chemarea sa de a fi împreună-lucrător cu un alt om sfânt la mântuirea poporului. Căci mitropolitul Teoctist I a purtat numele Cuviosului Teoctist din Palestina (†467), care a trăit în zona Wadi Mukelik din Țara Sfântă, și pe care viețile sfinților îl numesc împreună-lucrător cu Sfântul Eftimie cel Mare la mântuirea oamenilor.
Mitropolitul Teoctist I a fost vreme de 25 de ani părintele sufletesc al Moldovei și întâiul sfetnic al Sfântului Ștefan cel Mare. În perioada grea pentru Ortodoxie de după căderea Constantinopolului sub turci (1453), în plină ofensivă otomană asupra Europei, Dumnezeu l-a rânduit mitropolit al Moldovei (1452-1477).
Începutul domniei Sfântului Ștefan cel Mare este marcat de lupte fratricide în interiorul țării și de pericolul turcesc în exterior. Un prim moment în care cronicile ni-l arată alături de domn este urcarea Sfântului Ștefan pe tronul Moldovei. După ce Ștefan îl înfrânge pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, mitropolitul Teoctist îl unge ca domn, punând astfel domnia sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Îl vom întâlni apoi în fruntea sfatului domnesc. De aceea, încurajarea, sfatul și binecuvântarea acestuia le vedem prin faptele voievodului. Menținerea integrității țării în fața a trei mari state care au dorit să o cucerească – Imperiul Otoman, Polonia și Ungaria, nu s-a bazat doar pe forța armelor și a diplomației, ci a fost rodul unui cuget care a ascultat de Dumnezeu, ascultând desigur și de întâiul ierarh al țării. Înflorirea de excepție a Bisericii în perioada Sfântului Ștefan – înființarea de noi episcopii, sprijinirea vechilor mănăstiri și biserici ale Moldovei, ajutorarea călugărilor din Sfântul Munte Athos aflați sub dominație turcească, apariția școlilor de caligrafiere a manuscriselor, de miniatură, de broderie, de cântări bisericești de la Putna și din alte mănăstiri sunt rodul împreună-lucrării dintre domn, mitropolit și monahi.
O mărturie elocventă despre cinstea pe care voievodul a avut-o față de mitropolitul Teoctist este alegerea, în 1469, a datei de sfințire a Mănăstirii Putna la 3 septembrie, când Biserica îl prăznuiește pe Cuviosul Teoctist din Palestina.
În sfârșit, în 1478, la trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Ștefan l-a înmormântat pe mitropolitul Teoctist la Putna, numindu-l, pe piatra de mormânt, „părintele nostru”. În chip simbolic, alăturarea mormintelor lor sub lespezile Putnei arată legătura dragostei dintre ei și a împreună-lucrării lor în această lume, care au rodit împreună-petrecerea lor în veșnicia Raiului, alături de toți sfinții.

Mitropolitul Iacov Putneanul (1719-1788)

Viitorul mitropolit Iacov s-a născut la 20 ianuarie 1719, în ziua Sfântului Eftimie cel Mare, și, la numai 12 ani, s-a călugărit la Mănăstirea Putna. Hrănit cu scrierile Sfinților Părinți ce se aflau în biblioteca mănăstirii, cu hrana rugăciunii și a ascultării monahale, tânărul călugăr a înțeles că rostul vieții omului este comuniunea cu Dumnezeu în această lume și, mai desăvârșit, în veșnicie.
Acest tânăr cu înțelepciune de bătrân a fost hirotonit întru preot la 17 ani, ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani și episcop de Rădăuți la 26 de ani. Aici el continuă activitatea înaintașului său, Sfântul Mitropolit Varlaam, tipărind într-un scurt răstimp cinci cărți de cult și înființând o școală pentru învățarea limbilor slavonă și greacă.
După cinci ani, pentru vrednicia și râvna sa, Dumnezeu l-a așezat în scaunul de mitropolit al Moldovei de la Iași. Între 1750 și 1760, desfășoară o intensă activitate pastorală și socială, îngrijind de biserici și mănăstiri, promovând cultura și tiparul românesc și ocupându-se de traducerea cărților folositoare de suflet. Mută la Iași tipografia de la Rădăuți și tipărește mai bine de 15 cărți de slujbă și învățătură, toate în limba română. Ele s-au folosit în bisericile și mănăstirile din toate zonele locuite de români și în special în Transilvania.
Preocupat de educația copiilor prin școală, lucru la care îi îndemna permanent pe credincioși, tipărește în 1755 primul abecedar din Moldova, numit Bucvar. La propunerea sa, prin hrisovul domnesc din 25 iunie 1759, se înființează pentru copiii satului Putna prima școală elementară rurală din Moldova, care funcționează fără întrerupere până în ziua de astăzi.
Mitropolitul a înțeles că a fi mai mare înseamnă a fi slujitorul tuturor. Nu numai că a zidit sufletește și cultural poporul, dar, când a fost nevoie, s-a luptat cu mult curaj pentru apărarea lui. O mare greutate în acea vreme o constituia un impozit pe animalele mari, numit „văcărit”. Împreună cu ceilalți ierarhi ai țării a intervenit pentru eliminarea acestei dări, legând cu blestem pe domni să nu revină asupra ei. Mitropolitul Iacov a intrat astfel în conflict direct cu fanarioții aflați la conducerea Moldovei, fapt care a determinat retragerea din scaunul mitropolitan în anul 1760: „Și-au luat ziua bună de la domn și de la toți boierii pământului, zicându-le: iată că m-am lepădat și de mitropolie, și de cinste, și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap și în suflet, și socotiți că suntem musafiri acestei lumi, și în ceea lume avem a trăi și a răspunde de toate faptele noastre și fiți sănătoși”. Însă jertfa sa a făcut ca acea dare să nu mai fie impusă niciodată.
Pentru mitropolit retragerea nu a însemnat nelucrare, ci din contră. Stabilit la Putna, pe care o numea „maică” a sa, reface mănăstirea, pregătindu-o să fie unul din stâlpii ortodoxiei și românismului în perioada grea ce va urma după răpirea Bucovinei de către Imperiul Austriac în anul 1775. Pentru lucrările materiale și cele duhovnicești, mitropolitul Iacov devine al doilea ctitor al mănăstirii.
Râvnind mereu la adâncul vieții călugărești, spre sfârșitul vieții este tuns în schima mare de către duhovnicul său, ieroschimonahul Natan de la Sihăstria Putnei, cu numele de Eftimie, după Sfântul Eftimie cel Mare. Trece la Domnul în 1778, pe 16 mai, și este înmormântat în pridvorul bisericii voievodale, ca al doilea ctitor al mănăstirii.

Nu te bucura de nimic întru acest veac al plângerii și trecător, de vreme ce toate sunt întru dânsul nestătătoare și fățarnice, toate sunt întru dânsul mincinoase și schimbătoare. Ci, de voiești a te mângâia, numai întru Domnul te mângâie; de voiești a te bucura, numai întru Domnul te bucură; că bucuria trupească degrabă piere, iar bucuria Domnului rămâne în veci.

Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat.


Cuvioșii Sila, Paisie, Natan și Arsenie

Înflorirea Mănăstirii Putna din secolul al XVIII-lea a rodit și în înflorirea sihăstriei ei. În perioada în care mitropolitul Iacov a trăit retras la Putna, el a purtat de grijă și de sihăstria ei. La 5 kilometri distanță, părinții care s-au retras acolo s-au dedicat rugăciunii și copierii de cărți de învățătură duhovnicească. În 1783, la câțiva ani după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Austriac, Sihăstria Putnei a fost închisă. Părinții de aici au venit la Putna, aducând cu ei odoarele și cărțile, singura avere a schitului. Amintirea vieții lor de nevoință de la sihăstrie a rămas înscrisă în memoria obștii de la Putna și s-a încercat de două ori redeschiderea schitului. Regimul austriac, iar apoi cel comunist nu au îngăduit aceasta, de-abia după 1990 fiind posibilă reînființarea sihăstriei.
Dintre schimnicii cu viață aleasă care au trăit aici, Dumnezeu a descoperit pe patru dintre ei ca fiind făcători de minuni. Cu prilejul săpăturilor pentru a reface biserica, în 1992, au fost descoperite moaștele, galbene și frumos mirositoare, cu o putere harică deosebită, ale ultimilor trei părinți duhovnicești ai schitului: stareții Sila, Paisie și Natan. Moaștele Cuviosului Arsenie au fost găsite lângă altarul Mănăstirii Putna, el venind aici odată cu închiderea schitului.
Cuviosul Sila este de loc din zona Botoșanilor. S-a născut în anul 1697, a viețuit mai întâiu în Schitul Orășani, iar în 1712 a venit la Sihăstria Putnei. A fost conducător al schitului vreme de 27 de ani (1754-1781). Vestit duhovnic, cuviosul Sila era căutat și de mulți credincioși, pe care îi povățuia cu multă înțelepciune pe calea mântuirii.
Cuviosul Natan (†1783) a fost mai întâi eclesiarh la Mănăstirea Putna, având numele de Natanail, iar apoi s-a retras la sihăstrie, luând schima mare și numele de Natan. A lăsat multe manuscrise, foarte frumos lucrate.

Cuvioșii Inochentie și Eustație de la Probota, Epifanie de la Voroneț și Vasile de la Moldovița

În anii 1621-1622, ieromonahul ucrainean Zaharia Kopystenski, care viețuise o perioadă la Putna, scriind despre sfinții din Moldova amintește că „în Moldovița, în mănăstire, [se află moaștele] Sfântului Vasile făcătorul de minuni”.
În anul 1680, Sfântul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a tipărit pentru prima dată în limba română cărțile de slujbă numite Minee. Vorbind despre un sfânt rus cu moaște întregi, canonizat în acel secol de către Biserica Rusă, Sfântul Dosoftei menționează și câțiva sfinți cu moaște întregi din Moldova, între care cuvioșii Epifanie de la Voroneț și Inochentie și Eustație de la Probota, încă necanonizați oficial. De-a lungul vremii credincioșii le-au purtat amintirea în suflet, i-au avut ca modele de viață duhovnicească și s-au rugat cu evlavie lor. De câte ori se va pune problema canonizării unor sfinți români, numele lor vor fi rostite.
Astfel, în anul 1857 savantul rus Andrei Nicolaevici Muraviev solicită date despre sfinții moldo-vlahi pentru a-i introduce într-o lucrare a sa despre viețile sfinților, aflată în curs de apariție la Sankt Petersburg. Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și starețul Gherasim al Mănăstirii Neamț îi răspund trimițând date despre următorii sfinți: Nichita, mucenic în timpul lui Alaric, Cuvioasa Paraschiva, Dimitrie Basarabov, Grigorie Decapolitul, Sfânta Filofteia fecioara, Nicodim sfințitul arhimandritul Tismanei, Daniil de la Voroneț, Rafail de la Agapia, Chiriac de la Agapia, Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlău, Epifanie de la Voroneț, Partenie de la Agapia, Ioan de la Râșca, Inochentie de la Probota, Eustație și Ioan cel Nou de la Suceava.
În jurul anului 1863 se pictează schitul românesc Prodromu din Muntele Athos. În biserica acestui așezământ, adevărată ambasadă a românilor ortodocși la centrul monahismului ortodox, sunt pictați câțiva dintre sfinții români. Între ei apar și Cuviosul Inochentie de la Probota și Cuviosul Epifanie de la Voroneț (numele mănăstirii este scris Vorona în inscripție).
Dintre acești părinți purtători de Dumnezeu pe care i-a odrăslit neamul românesc, unii au fost deja preaslăviți de Biserică, în cadrul canonizărilor din 1956, 1992, 2009 etc. Alții, precum viețuitorii din mănăstirile bucovinene amintiți - Cuvioșii Inochentie și Eustație de la Probota, Epifanie de la Voroneț și Vasile de la Moldovița, Mitropolitul Teoctist, Mitropolitul Iacov și Cuvioșii Sila, Paisie, Natan și Arsenie de la Putna, urmează a fi canonizați oficial, mărturisind în viața Bisericii rodirea vieții lor în sfințenie și așezarea de care au parte, în bucuria și dragostea veșnică, dar mereu nouă, a Împărăției Cerurilor, în lumina Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru, alături de toți sfinții.

Ierom. Dosoftei D., monah Alexie C.


Că și în vremea de acum mulți sfinți sunt de petrecu cu noi carii numai Dumnezău îi știie și traiul loru, dar nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț și Rafail de Agapiia, le-am sărutat și sfintele moaște. Apucat-am în zilele noastre părinți nalți în bunătăți și la obicei și plecați la smerenie adâncă: părintele Chiriac de Tazlău și părintele Chiriac de Bisericani, gol și ticălos în munte 60 de ani, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dar Ioan de Râșca, arhiepiscopul acela sfânt, Inochentie de Pobrata și Istatie! Că Dumnezeu nici un neam de rodul omenesc pre pămăntu nu lasă nepartnicu de dar.

Sfântul Mitropolit Dosoftei



Sus