RO
EN

A fi disprețuit

 

 

 

Print Tipărește
Cuprins
Articolul anterior
Articolul următor
Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururi văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Matei 18, 10-11


Grea este povara de a fi disprețuit. Disprețul ca patimă este cumplit deoarece omul este o comoară de neprețuit. Pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat, ca să arate vrednicia noastră de fii, de fii ai lui Dumnezeu. De aceea și vrăjmașul mântuirii noastre, zi și noapte, se străduiește să defaime chipul nostru lăuntric ducând în sufletul nostru gânduri, gânduri, zgândărind nemernicia și nimicnicia noastră. Când cugetăm la iconomia Întrupării, la veșnicia noastră, la cuvântul Evangheliei constatăm că suntem cu adevărat măreți, dar să ne păstrăm măreția prin poruncile Domnului. Pentru aceasta suntem încercați și ispitiți. Domnul trimite încercări și diavolul ispite ca să adăugăm mai multă măreție măreției noastre, slavă peste slavă și har peste har. Dar din cauza neputinței noastre și a obișnuințelor rele cădem în păcate și greu ne ridicăm, astfel încât durează ani întregi, câteodată și toată viața, lupta noastră cu patimile și mai ales cu păcatul făcut în gând. Dacă vom birui păcatul în gând, vom birui păcatul în cuvânt și în faptă. În general, păcatul făcut în faptă și în cuvânt este dispreț în sufletul nostru și începe în gând. Avem senzația, când păcătuim în gând, că Dumnezeu ne disprețuiește, dar nu este așa, ci noi ne-am scăzut valoarea în ochii noștri. Atunci Dumnezeu ne trimite încercări ca semn al cercetării și al faptului că ne vrea îndreptați. Este de ajuns să ne pocăim din toată inima ca să ne simțim din nou vrednicia. În ochii Domnului nicidecum nu suntem mai mici dacă suntem păcătoși, ci caută prin orice mijloc să ne ducă la îndreptările Sale și dacă nu ascultăm acest lucru, ne pedepsește până ne înțelepțim. Așa se întâmplă cu oamenii credincioși; acest lucru nu este valabil pentru oamenii necredincioși, care sunt lăsați să rătăcească pentru că le este respectată libertatea lor de a crede.
Diavolul știe că Dumnezeu nu disprețuiește pe nimeni. Diavolul ne îndeamnă să ne disprețuim între noi și facem aceasta involuntar, dacă nu suntem atenți, și alungăm harul care ne dă putere să nu ne învoim cu vrăjmașul. Dacă reușești să alungi gândul de dispreț sau să îl prefaci într-un gând după porunca Domnului, ai câștigat războiul din gând și reușești să scoți și paiul din ochiul aproapelui tău pe care ești pornit să îl disprețuiești. Paiul poate fi o viață decadentă, o patimă, o neputință, o scădere. Pentru a înțelege cât de ușor disprețuim voi da un exemplu.
Eram în gară și așteptam trenul spre Iași. În sala de așteptare, mirosul greu al sărmanilor vagabonzi care dormeau mi-a adus aminte cât de pribegi suntem pe acest pământ și mi-a venit să plâng. Ca să nu mă vadă cineva, am ieșit afară. Mă simțeam neputincios în a-i ajuta cu ceva și în suflet s-a stârnit durere. Mi-am șters lacrimile și am luat biletul. Ceasul bătu ora unu noaptea. Frigul m-a îndemnat să îmi port pașii într-un ritm alert pe peron, cât ținea lungimea lui. Mi se făcuse sete. Buzele crăpate mă usturau. Ajunasem în ziua precedentă și nu băusem apă. Lacrimile îmi sporiseră senzația de sete și inima parcă mi se uscase. M-am uitat la ceas, timpul mi se părea că se scurge greu și mă gândeam că nu am să pot dormi dacă nu beau apă. Am răbdat așa 10 minute și am hotărât să cumpăr o sticlă cu apă. Mai este un sfert de oră până sosește trenul. Intru în supermarketul de lângă gară și la acea oră târzie încă mai sunt clienți. În fața mea, la casă, un bărbat scund, slab, cu fața scofâlcită, duhnind a băutură, avea în mână câteva ouă, o bucată de salam și pâine. Pielea de pe mâini îi este bătătorită, pe alocuri crăpată, semn că muncește mult pentru a-și procura aceste alimente. „Băutura îl termină”, mi-am zis. În clipa aceea disprețul s-a conturat în sufletul meu, dar m-am împotrivit și din inimă am strigat: „Doamne, Dumnezeule, ai milă de acest suflet, nu îl lăsa să se piardă! Însăși chipul lui arată cât de amărât este; varsă mila Ta și vorbește sufletului lui”. Bărbatul și-a întors capul, a văzut sticla cu apă, a observat că sunt călugăr, m-a măsurat cu privirea și a plecat. La cât de tare mirosea a băutură, totuși nu era amețit, mergea drept.
M-am întors pe peron, m-am uitat în stânga și în dreapta, nu era nimeni. Numai ce pun sticla la gură și sorb câteva înghițituri că cineva mă împinge cu degetele pe la spate. Tresar și mă întorc. Puțin jenat, îl văd cu mâna întinsă spre mine pe bărbatul din magazin. „Ia, părinte”, îmi zice. În lumina slabă a neonului disting ce are în mână. „Ce?”, întreb eu. „Banii pe care îi mai am”. „Cum?”. „Da, ia părinte banii aceștia”. „Nu îmi trebuie bani, am de ajuns pentru această călătorie.” „Ia-i, părinte, pentru construcție la biserică.” „Eu nu construiesc biserică, iar la schitul la care sunt este biserică.” Îmi împinge din nou banii în față și spune „Ia-i, părinte, pentru că dacă nu îi iei eu îi beau.” „Dar de ce bei?” „Sunt necăjit părinte. Muncesc de dimineață până seara, nu știu pentru cine muncesc.” „Nu ai familie? Nu ai copii?” „Nu.” „Părinții trăiesc?” „Da, stau cu mama. Tata a murit iar mama nu mă suportă.” „I-ai făcut rău?” „Nu.” „Bine, dar de ce bei?” „Dacă nu beau, viața nu are nici un sens, așa că beau pentru că tot nu are sens.” „Dar așa te distrugi, nu realizezi?” „Ba da.” „Crezi în Dumnezeu? Mergi la biserică? Te spovedești?” „Da.” „Și atunci care sunt roadele credinței?” „... dar vă rog primiți banii mei!” „Uite, îți iau banii, numai să nu mai bei.” „Încerc, părinte.” „Cum te cheamă?” „Dumitru.” „Am să mă rog pentru tine, numai lasă băutura, altfel rugăciunile pe care le fac pentru tine nu sunt primite.”
Compartimentul gol mă face să îmi exprim liber bucuria lacrimilor gândind la cât de minunată este lucrarea Domnului, cum se milostivește și primește rugăciunea sufletelor în care nu este dispreț. Ca rezumat la ceea ce am scris, vă îndemn să vă puneți în pielea unor astfel de oameni disprețuiți, să cugetați câte vorbe și gânduri lăuntrice de lehamite înghit aceștia de la semenii lor și cât de mare ajunge influența diavolilor asupra lor.
Să ne rugăm pentru acești oameni căci nu au nici un sprijin în lumea aceasta.

Ierom. Filotei T.



Sus